Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 2939/2006, reclamantii N.D., N.D. si N.V.I. au chemat în judecata pe pârâtul Primarul Municipiului Constanta pentru ca prin hotarârea judecatoreasca ce se va pronunta în cauza sa se dispuna:
– anularea dispozitiei nr. 2044 din 6 iulie 2006 a Primarului municipiului Constanta, prin care a fost respinsa cererea de restituire în natura a imobilului situat în Constanta, strada P.V. nr.12;
– obligarea pârâtului la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul compus din teren si constructii situat în Constanta, strada P.V. nr. 12, masuri reparatorii constând în atribuirea unui teren în echivalent sau acordarea de despagubiri banesti;
– obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii de chemare în judecata s-a aratat ca autorul reclamantilor, T.S., a fost proprietarul imobilului mentionat, compus din teren si constructia formata din doua camere si dependinte, imobil care a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin sentinta civila nr. 3820/1969.
În urma formularii notificarii în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost emisa Dispozitia nr. 2044 din 06 iulie 2006, prin care cererea de restituire în natura a imobilului a fost respinsa, fiind dispusa înaintarea dosarului catre Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, conform prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în vederea stabilirii despagubirilor pentru imobil.
Au învederat reclamantii ca dispozitia mentionata este netemeinica, întrucât imposibilitatea restituirii în natura a imobilului, în temeiul art. 18 lit.”c” din Legea nr. 10/2001, ca urmare a înstrainarii lui, atrage aplicabilitatea art. 26 alin.1 din Legea nr. 10/2001, astfel ca persoana investita potrivit legii cu solutionarea notificarii este obligata sa acorde persoanei îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatiile în care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptatita.
Au apreciat reclamantii ca legea acorda prioritate masurii reparatorii constând în compensarea cu alte bunuri sau servicii, în cauza nefiind facuta nici o oferta de compensare catre reclamanti, iar dispozitia nu a fost motivata în sensul imposibilitatii de a fi compensati cu alte bunuri sau servicii.
În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinta civila nr. 353 din 13.02.2007 Tribunalul Constanta a respins actiunea reclamantilor N.D., N.D. si N.V.I ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca, desi legiuitorul a înteles sa acorde preferinta masurii reparatorii a compensarii cu alte bunuri sau servicii, în raport cu masura reparatorie a acordarii de despagubiri, în cauza nu este posibila acordarea de masuri reparatorii sub forma compensarii cu alte bunuri sau servicii, întrucât imobilul în litigiu a fost notificat de mai multe persoane îndreptatite, iar una dintre acestea – S.L.S. a optat pentru despagubiri în echivalent banesc, iar nu pentru compensare cu un alt teren.
S-a mai retinut ca nu este posibil, în aplicarea prevederilor legii speciale reparatorii, ca pentru acelasi imobil preluat abuziv sa se stabileasca si sa se acorde ambele categorii de masuri reparatorii prin echivalent prevazut de lege, compensare pentru unele dintre persoanele îndreptatite si despagubiri pentru altele.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal au declarat apel reclamantii N.D., N.D. si N.V.I., care au criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie pentru urmatoarele motive:
1. În mod gresit a retinut instanta de fond faptul ca cerintele legii pentru înlaturarea acordarii de despagubiri nu sunt îndeplinite, motivat de faptul ca nu toate persoanele îndreptatite accepta compensarea.
Masura acordarii unui teren în compensare nu prejudiciaza cu nimic persoana care nu a formulat contestatie împotriva Deciziei nr. 2044 din 6 iulie 2006, emisa de Primarul Municipiului Constanta, aceasta masura fiind cea care creeaza posibilitatea unei reparatii reale si eficiente, fiind superioara oricarei alte masuri de compensare cu bunuri sau servicii, cât si celei de acordare a despagubirilor.
2. Desi s-a retinut corect împrejurarea ca imobilul ce a facut obiectul notificarii nu mai poate fi restituit în natura, conform art. 18 lit.”c” din Legea nr. 10/2001, fiind legal înstrainat, instanta de fond a facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 26 alin.(1).
Conform acestor prevederi legale se acorda cu prioritate în compensare alte bunuri sau servicii, iar numai în situatia în care aceasta masura este refuzata ori nu este posibila se vor acorda despagubiri.
Analizând legalitatea hotarârii apelate, în raport cu criticile reclamantilor, se constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
1. Instanta de fond a retinut corect situatia de fapt, respectiv împrejurarea ca imobilul ce a facut obiectul notificarii reclamantilor nu poate fi restituit în natura, fiind înstrainat în mod legal, conform art. 18 lit.”c” din Legea nr. 10/2001.
Art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, prevede ca în ipoteza în care restituirea în natura nu este posibila, entitatea investita cu solutionarea notificarii este obligata sa acorde persoanelor îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii, ori sa propuna acordarea de despagubiri în conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situatiile în care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana îndreptatita.
Instanta de apel a retinut gresit, în considerentele hotarârii, ca nu este posibila o reparatie care sa combine cele doua forme de categorii de masuri reparatorii prin echivalent prevazute de lege, atunci când notificatorii sunt coproprietarii unui imobil ce nu poate fi restituit în natura, iar unii dintre acestia opteaza pentru compensare cu bunuri sau servicii corespunzator cotei lor de proprietate, iar altii pentru acordarea de despagubiri în conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Nici o dispozitie din lege nu contine o interdictie în acest sens, dar masura compensarii cu alte bunuri sau servicii ramâne la latitudinea detinatorului imobilului sau, dupa caz, a entitatii investite cu solutionarea notificarii, singura care poate aprecia daca, din punctul sau de vedere, masura este sau nu posibila.
2. Prin urmare, în cazul compensarii cu alte bunuri sau servicii, entitatea investita cu solutionarea notificarii are plenitudine de competenta în stabilirea masurii reparatorii, în timp ce în privinta despagubirilor formuleaza numai o propunere de acordare a acestora. Chiar daca din cuprinsul art. 26 alin.(1) al legii reparatorii rezulta ca, în cazul imposibilitatii restituirii în natura, regula este acordarea masurilor compensatorii si numai în subsidiar, daca aceasta masura nu este posibila ori nu este acceptata de cel îndreptatit, se vor face propuneri de acordare de despagubiri, apreciem ca dispozitiile amintite trebuie coroborate cu prevederile art.1 alin.(5) din lege, în forma modificata prin O.U.G. nr. 209/2005. În acest sens, instanta sesizata de cel nemultumit nu va putea acorda ca masura compensatorie alte bunuri decât cele cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care se pot acorda în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului Local, în temeiul art. 38 lit.”h” din Legea nr. 215/2001, singura autoritate care este îndrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ teritoriale trebuie sa fie mentinut sau nu în proprietatea sa, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ-teritoriale. În aceste conditii, instanta de judecata, în cadrul contestatiei celui nemultumit de modul de solutionare a notificarii sale, nu poate dispune de un alt bun decât cel înscris în lista bunurilor disponibile, peste vointa titularului dreptului.
În speta, se retine ca unitatea detinatoare a imobilului notificat si care nu poate fi restituit în natura nu a facut nici o oferta de compensare cu alte bunuri sau servicii reclamantilor si nici reclamantii nu au facut dovada ca pârâta a refuzat, nemotivat, sa le dea în compensare un anumit bun care era înscris în lista bunurilor disponibile.
Prin Dispozitia nr. 2044 din 06 iulie 2006, Primarul Municipiului Constanta a propus acordarea de despagubiri în conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Constanta, strada P.V. nr. 12, conform art. 18 lit.”c” din Legea nr. 10/2001.
Adresa cu nr. 147440 din 20.12.2006, emisa de Municipiul Constanta – Directia Patrimoniu, din care rezulta ca „în aceasta perioada se fac atribuiri în Legea nr. 10/2001, în echivalent valoric, în zonele B.N. – Energia si Constanta Sud – Cumpana” nu constituie o oferta de acordare a unui teren în compensare reclamantilor, iar în timpul solutionarii cauzei, nici în apel si nici fond nu s-a facut o astfel de oferta. Pârâtul nu a identificat o parcela de teren, echivalenta valoric cu drepturile reclamantilor din imobilul detinut în coproprietate si care a fost preluat abuziv si nici reclamantii nu si-au exprimat acordul cu privire la o propunere ferma sub aspectul marimii terenului si amplasamentul acestuia.
În lipsa unei oferte din partea unitatii detinatoare, în sensul acordarii reclamantilor de bunuri în compensare, se retine ca notificarea reclamantilor a fost solutionata cu respectarea dispozitiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, solutia primei instante, de respingere a contestatiei ca nefondata, fiind legala si temeinica.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, se va respinge apelul reclamantilor ca nefondat.
