Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Mureş la data de 3 februarie 2009 sub nr.511 (nr.ecris 232/102/2009), reclamanţii B S; N C şi H S, copil, reprezentată de mama sa M P G – moştenitori ai petentului H J; H S; S S, nascută N; S M E, născută N şi B R, născută N, cheamă în judecată în calitate de pârât pe Municipiul Tg.Mureş, solicitând a se dispune obligarea pârâtului la emiterea deciziei motivate asupra notificării nr.1326 din 13 august 2001, de restituire în natură a imobilului situat în Tg.Mureş, strada Călăraşilor nr.44, cuprins în CF nr.800/II Tg.Mureş, nr.top.226/1. Reclamanţii arată că vor solicita printr-o modificare de acţiune şi obligarea pârâtului la despăgubiri civile pentru folosul obţinut de pârât ca urmare a nerestituirii imobilului în termen legal. Reclamanţii solicită obligarea pârâtului şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei constând în onorariul avocaţial.În motivarea contestaţiei, reclamanţii arată în esenţă că imobilul în litigiu a fost naţionalizat de la numitul L O (L O), decedat la data de 1 martie 1953, care a testat întreaga sa avere reclamantului de rând 1 şi tatălui (respectiv bunicului) reclamanţilor de rând 2-7. Reclamanţii arată că prin intermediul executorilor judecătoreşti au transmis două notificări pentru restituirea imobilelor care au aparţinut autorului lor – imobile situate în Tg.Mureş, strada Călăraşilor nr.44 şi nr.37. Reclamanţii arată că notificarea nr.1325/2001 cu privire la imobilul situat în strada Călăraşilor nr.37, s-a soluţionat prin dispoziţia primarului nr.910/2003, anulată prin sentinţa civilă nr.262/2002 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr.6216/2003, definitivă prin decizia civilă nr.1090/2004 a Curţii de Apel Tg.Mureş şi irevocabilă prin decizia civilă nr.1219/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Reclamanţii arată în continuare că în ce priveşte notificarea nr.1326/2001 care vizează celălalt imobil, – situat la nr. administrativ 44, – pârâtul nu a pronunţat nicio dispoziţie. Reclamanţii susţin că documentaţia anexată acestei notificări este la fel de completă ca şi cea înregistrată sub nr.1325 şi soluţionată prin dispoziţia nr.910/2003. Reclamanţii arată că în loc să soluţioneze notificarea, pârâtul i-a invitat de mai multe ori să completeze documentaţia, cu toate că aceasta nu se mai impunea a fi completată.
În drept, se invocă prevederile art.22 din Legea 10/2001 republicată şi art.109 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Reclamanţii au anexat la contestaţie următoarele acte: copia notificării nr.1326/13.08.2001 înaintată Primăriei Tg.Mureş, prin intermediul executorilor judecătoreşti (fila 3 dosar) împreună cu solicitările ulterioare de soluţionare a notificării (filele 4,5 dosar), sentinţa civilă nr.262/2004 pronunţată de Tribunalul Mureş (filele6-8 dosar), decizia civilă nr.1090/A/2004 a Curţii de Apel Tg.Mureş (filele 9-12 dosar), decizia civilă nr.8124/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (filele 13-14 dosar) şi împuternicirea avocaţială a reprezentantului reclamanţilor, dl. avocat dr.K E (filele 15,16 dosar).
Reclamanţii au formulat apoi o întregire a cererii iniţiale (înregistrată pentru termenul de judecată din data de 7 aprilie 2009 – fila 138 dosar), prin care arată că solicită şi obligarea pârâtului la plata contravalorii pentru lipsa de folosinţă a imobilului preluat de stat, situat în Tg.Mureş, strada Călăraşilor nr.44, pe perioada ultimilor trei ani. În esenţă reclamanţii arată că prin atitudinea de pasivitate a pârâtului, au fost lipsiţi fără nicio justificare legală de imobilul care se impunea a le fi restituit în natură. Reclamanţii susţin că li s-a adus atingere dreptului de proprietate, fiind lipsiţi de atributul folosinţei imobilului, iar prejudiciul produs atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtului, conform art.998-999 cod civil.
Reclamanţii susţin că sunt întrunite toate elementele răspunderii civile delictuale. Se arată că prejudiciul constă tocmai în lipsirea de exerciţiul dreptului de folosinţă a imobilului. Reclamanţii precizează în completarea de acţiune, că nu solicită evaluarea acestui prejudiciu de către un expert, solicitând raportarea cuantumului prejudiciului la chiria încasată de SC Locativ SA în ultimii trei ani.
Reclamanţii arată în continuare că fapta ilicită a pârâtului constă în deţinerea în continuare a imobilului în litigiu, preluat abuziv de către stat şi în exercitarea pentru acest imobil, a tuturor atributelor dreptului de proprietate, inclusiv al folosinţei. Reclamanţii susţin că atât păstrarea bunului cât şi lipsa răspunsului la notificare sunt imputabile pârâtului, care cunoştea obligaţia legală de a rezolva cererea reclamanţilor în condiţiile şi în termenul stabilit prin art.25 din legea 10/2001. Omisiunea pârâtului de a răspunde la notificare în termenul legal corelată cu păstrarea imobilului în litigiu pe perioada de timp menţionată, au generat lipsirea reclamanţilor de exerciţiul folosinţei tuturor beneficiilor materiale pe care folosinţa unui bun poate asigura titularul dreptului. Reclamanţii arată că invocă prevederile art.998-999 coroborat cu art.480 din codul civil, întrucât dispoziţiile legii 10/2001 nu conţin niciun remediu pentru prejudiciul în discuţie.
Pârâtul Municipiul Tg.Mureş prin primar a formulat întâmpinare (fila 29 dosar), prin care solicită respingerea contestaţiei formulată de reclamanţi. Arată că, potrivit dispoziţiilor art.22 din Legea nr.10/2001 cu modificările ulterioare, reclamanţii aveau obligaţia să completeze documentaţia la notificare. Pârâtul arată în acest sens că la notificare s-au anexat următoarele documente, în copie: extras de pe anexa la Decretul nr.92/1950 de naţionalizare a unor imobile, poziţia 400, proces-verbal de inventariere a masei succesorale rămase după defunctul L O, extras Cf nr.800/II, declaraţii de acceptare a moştenirii după defuncta N E din partea petentţilor N C Z, S S, S M E, B R.
Pârâtul mai arată că prin adresele nr.17062/2114/2001, 593/2007, 3160/2007, 1482/2008 şi 14985/2426/2008 s-a solicitat reclamanţilor petenţi prin împuternicit, să procedeze la completarea documentaţiei cu o serie de alte documente necesare soluţionării cererii de restituire, respectiv pentru stabilirea identităţii solicitanţilor, a fostului proprietar, precum şi stabilirea calităţii de persoane îndreptăţite a solicitanţilor raportat la identitatea fostului proprietar al imobilului deposedat. Se arată în continuare că din actele depuse până în prezent se poate stabili identitatea unui singur petent – reclamantul B S – care a completat cererea de restituire cu copii legalizate de pe actele necesare verificării identităţii (certificatul de naştere şi actul de identitate). Ceilalţi reclamanţi nu au completat documentaţia anexată la notificare, nu au depus copii legalizate de pe actele de stare civilă şi de pe actele de identitate (paşaport în cazul persoanelor cu străină), nefiind depusă nici împuternicirea avocaţială a avocatului, în original.Pârâtul Municipiul Tg.Mureş susţine că din aceste motive, nesoluţionarea cererii de restituire este rezultatul exclusiv al pasivităţii reclamanţilor, iar soluţia în cazul de faţă nu putea fi alta decât respingerea cererii de restituire faţă de reclamanţii petenţi care nu au completat cererea cu documentele arătate mai sus. Pârâtul arată că nu se opune restituirii în natură a imobilului, condiţionat de completarea cererii de restituire cu documentele arătate la art.23 din legea 10/2001 şi din Normele metodologice de aplicare unitară a legii.
Pârâtul a depus la dosarul cauzei actele care au fost anexate la notificare (filele 33-136 dosar).
Pârâtul Municipiul Tg.Mureş a depus apoi şi o întâmpinare la completarea de acţiune (filele 144-145 dosar). Pârâtul susţine în esenţă că situaţia juridică a acestui imobil diferă de cea a imobilului situat la nr. administrativ 37 şi care a fost soluţionată prin dispoziţia nr.910/2003, anulată prin sentinţa civilă nr.262/2004, irevocabilă prin decizia civilă nr.8124/2006 a ÎCCJ. Pârâtul arată în acest sens că imobilul de la nr. administrativ 37 a aparţinut defunctului L O (L O), însă imobilul de la nr. administrativ 44 a constituit proprietatea tabulară a defunctei Lani Oszkarne, născută Sylagyi N Ilona. Pârâtul arată că reclamanţii au completat actele anexă la notificare abia prin adresa depusă la data de 16 decembrie 2008, înregistrată sub nr.18540, anexând copia legalizată a procesului-verbal de dezbatere a succesiunii după defuncta L I, născută S, mama defunctului L O. Pârâtul arată din nou că a solicitat reclamanţilor să completeze documentaţia cu copii legalizate de pe actele de identitate, însă aceştia (cu excepţia reclamantului B S) nu au răspuns acestei invitaţii. Pârâtul mai arată că notificarea a fost formulată şi semnată de dl. avocat K E, fără să existe vreo împuternicire avocaţială. Calitatea de împuternicit a domnului avocat a fost depusă abia după emiterea adresei nr.12326/2008 când acesta personal s-a prezentat la sediul instituţiei pârâte şi a semnat şi a ştampilat pentru conformitate, împuternicirile avocaţiale depuse anterior în copii xerox. Pârâta susţine din aceste motive, că nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei în nesoluţionarea notificării, neputând fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
În cauză s-a formulat şi o cerere de intervenţie în interes propriu, de către numitul N C Z(fila 146 dosar). Prin cererea de intervenţie se solicită obligarea pârâtului Municipiul Tg.Mureş la emiterea deciziei motivate asupra notificării nr.1326/2001 de restituire în natură a imobilului situat în Tg.Mureş, strada Călăraşilor nr.44, identificat în CF nr.800/II Tg.Mureş, nr.top.226/1, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Intervenientul arată că este moştenitor legal al lui N J, tatăl său, alături de reclamantele B R, S S şi Z M E. Intervenientul mai arată că tatăl său a deţinut o cotă de moştenire de 1/3 parte din imobilul în litigiu, astfel încât are o cotă de moştenire de 7/48 parte, egală cu cea a reclamantei B R, iar reclamantele S S şi S M E deţin cota de 1/48 parte. Intervenientul arată că a formulat notificarea nr.1326/2001, alături de reclamanţi şi achiesează la motivele arătate în fapt şi în drept, arătate de reclamanţi în cuprinsul contestaţiei. Se invocă şi dispoziţiile art.49, 50 şi urm.din Codul de procedură civilă.
La termenul de judecată din data de 02 iunie 2009, reprezentantul intervenientului a depus la dosarul cauzei copia sentinţei civile nr.7277/2007 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş, care atestă calitatea de moştenitor a intervenientului precum şi cotele de moştenire ale acestuia şi ale reclamantelor B R, S S şi Z M E (filele154-155 dosar).
În şedinţa publică din data de 01 octombrie 2009 instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul N Csaba-Zsolt, întrucât şi acesta figurează ca petent în notificarea nr.1326/2001, având interese comune cu ale reclamanţilor.Instanţa a admis cererea în probaţiune formulată de reclamanţi în susţinerea pretenţiilor formulate prin completarea de acţiune (relaţii privind cuantumul chiriilor încasate de SC Locativ SA în ultimii trei ani, pentru imobilul în litigiu). Aceste relaţii au fost comunicate la dosarul cauzei prin adresa nr.2087/03.08.2009 a SC Locativ SA Tg.Mureş – fila 163 dosar, la care au fost anexate şi copia cărţii funciare colective a imobilului şi copiile contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995 pentru apartamentele nr.2 şi 3 din imobilul în litigiu (filele 164-172 dosar).
Coroborând susţinerile reclamanţilor, ale intervenientului principal şi apărările pârâtului cu probele(înscrisuri) administrate în cauză, instanţa reţine următoarele:
Prin notificarea transmisă pârâtului prin intermediul executorilor judecătoreşti asociaţi Soos-Pop sub nr.1326/13.08.2001, reclamanţii B S; H S; S S, nascută N; S M E, nascută N, B R, născută N; numitul H J- antecesorul reclamantelor N C şi H S, reprezentată în cauză de mama sa M P G şi intervenientul N C Zau solicitat ca în temeiul legii 10/2001, pârâtul să emită o dispoziţie de restituire în natură a imobilului situat în Tg.Mureş, strada Călăraşilor nr.44, înscris în CF 800/II Tg.Mureş nr.top.226/1. În cuprinsul notificării s-a precizat faptul că imobilul amintit a aparţinut defunctului L O, care i-a instituit legatari cu titlu universal pe reclamantul B S, pe numitul H I(decedat, tatăl reclamantului H S şi bunicul reclamantelor N C şi H S) şi pe N Iosif (decedat, tatăl reclamantei B R, născută N şi al intervenientului N Csaba Zsolt. Reclamantele S S, născută N şi S M E, nascută N, vin la moştenire după defuncta N E, soţia supravieţuitoare a lui N I). Se mai arată în notificare, că imobilul amintit a fost preluat de Statul Român cu titlu de naţionalizare, în baza Decretului nr.92/1950.
Notificarea nr.1326/2001 nu a fost soluţionată în etapa administrativă, prin emiterea unei dispoziţii conform art.25 din legea 10/2001.
Din cuprinsul notificării reiese faptul că s-au depus odată cu notificarea, următoarele înscrisuri: dovada naţionalizării imobilului, emisă de Arhivele Naţionale, procesul-verbal de inventariere a succesiunii după defunctul L O, copia cărţii funciare, declaraţiile de acceptare a moştenirii după defuncta N E (văduva moştenitorului testamentar N Iosif). Din cuprinsul actelor depuse de pârât (filele 33 şi urm. dosar) reiese faptul că reclamanţii şi intervenientul din prezenta cauză au depus şi actele de stare civilă.
Chiar dacă aceste acte nu au fost depuse în copii legalizate, instanţa are în vedere faptul că pârâtul a soluţionat o altă notificare (nr.1325/2001) formulată de acelaşi persoane cu referire la aceeaşi masă succesorală, pentru un alt imobil. Prin urmare, înscrisurile ce susţine pârâtul că nu au fost depuse de reclamanţi şi de intervenient anexă la notificarea nr.1326/2001 – înţelegând astfel să argumenteze nesoluţionarea notificării – se regăsesc anexă la o altă notificare pentru care s-a putut emite dispoziţie în etapa administrativă (dispoziţia nr.90/2001, soluţionată irevocabil în instanţă, încă din anul 2006).
Din aceste motive instanţa nu va primi apărarea pârâtului, şi anume că nu s-ar fi putut soluţiona notificarea din cauza documentaţiei incomplete.
Instanţa reţine faptul că pârâtul a avut o atitudine de pasivitate prin nesoluţionarea notificării nr.1326/2001 în termenul prevăzut de art.25 alin.1 din Legea nr.10/2001.Instanţa apreciază aşadar că este investită în prezenta cauză cu un litigiu determinat de pasivitatea care echivalează cu un refuz al pârâtului (în calitate de persoană juridică notificată, deţinătoare a imobilului în litigiu), de a soluţiona notificarea amintită în termenul prevăzut de art.25 alin.1 din legea 10/2001.
În aceste condiţii, având în vedere şi Decizia nr.IX din 20 martie 2006 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii, instanţa apreciază că obiectul contestaţiei reclamanţilor şi a cererii de intervenţie constă în analizarea fondul pretenţiilor prin raportare la condiţiile cerute de prevederile legii 10/2001. Completarea de acţiune va fi analizată prin raportare la dispoziţiile art.998-999 Cod civil şi art. 480 Cod civil.
Imobilul în litigiu, situat în Tg.Mureş, strada Călăraşilor nr.44, jud.Mureş, înscris în CF 800/II Tg.Mureş, nr.top.226/1, a fost preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr.92/1950 (conform extrasului din anexa decretului de naţionalizare nr.92/1950, emisă de Arhivele Naţionale – fila 124 dosar). În consecinţă, instanţa reţine faptul că preluarea imobilului în litigiu de către Statul Român are caracter abuziv în înţelesul prevederilor art.2 alin.1 lit.a din Legea nr.10/2001.
Instanţa apreciază că atât reclamanţii cât şi intervenientul au calitate de persoane îndreptăţite, fiind aplicabile dispoziţiile art.4 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Pârâtul a invocat în apărare faptul că în prezenta cauză reclamanţii de rând 2-7 şi intervenientul N C Znu ar fi dovedit calitatea de moştenitori ai fostului proprietar tabular. Această susţinere a pârâtului este nefondată.
Chiar dacă în cuprinsul cărţii funciare a imobilului în litigiu, cu referire la nr.top.226/1 (A+4 – fila 97 dosar) ultimul proprietar tabular înscris în cartea funciară înainte de naţionalizare apare ca fiind L O, născută S N I (poziţia B11 – fila 97 verso dosar), instanţa are în vedere că acea înscriere datează din anul 1943.
Următoarea înscriere de carte funciară datează din 1951 (înscrierea de sub B12, filele 97 verso jos – 98 dosar) conform căreia imobilul în litigiu de la A+4 trece în proprietatea Statului Roman urmând a fi înscris in CF 800/II.
Anterior anului 1951 (prin urmare anterior naţionalizării) a intervenit decesul ultimei persoane înscrisă în cartea funciară, numita L O, născută S N I. Astfel, potrivit procesului-verbal de dezbatere a succesiunii nr.1351/1950 eliberat de Judecătoria Populară Mixtă Tg.Mureş (fila 34 dosar), numita L I, născută S a decedat la data de 22 iulie 1949, moştenitorul acesteia fiind dr.L O, descendent de gradul I (fiu). Acest act a fost de altfel înscris în altă carte funciară ( CF 901, nr.top.1545, poziţia B 12 – fia 94 dosar).
Potrivit prevederilor art.26 din DL 115/1938, în vigoare la acel moment (ca şi excepţie de la efectul constitutiv de drept al înscrierilor de carte funciară) Drepturile reale se vor dobândi fără înscriere în cartea funciară din cauză de moarte”.
În plus, din înscrisul emis de Arhivele Naţionale (fila 124 dosar) reiese faptul că preluarea în fapt a imobilului în litigiu s-a realizat de la numitul dr. L O, proprietar la acel moment. Defunctul dr. L O (moştenitorul proprietarei tabulare L O, născută S N I), este autorul reclamanţilor şi al intervenientului.
În concluzie, în cauză este dovedită calitatea reclamanţilor şi a intervenientului de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului – defunctul dr. L O (Oszkar).
În cadrul unui alt litigiu purtat între aceleaşi părţi s-a clarificat calitatea reclamanţilor şi a intervenientului de moştenitori după defunctul dr. L O (sentinţa civilă nr.262/2004 pronunţată de Tribunalul Mureş, definitivă prin decizia civilă nr.1090/A/2004 a Curţii de Apel Tg.Mureş şi devenită irevocabilă prin decizia civilă nr.8124/2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie). Această hotărâre judecătorească se opune pârâtului cu putere de lucru judecat. Instanţa are astfel în vedere prezumţia cu caracter absolut prevăzută în art.1200 pct.4 din Codul civil, care impune pentru asigurarea ordinii şi stabilităţii juridice, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, cu privire la o chestiune litigioasă care a fost dezlegată anterior între aceleaşi părţi.
Pârâtul avea aşadar la dispoziţie toate aceste elemente, pentru stabilirea atât a caracterului abuziv la preluării imobilului, cât şi a calităţii de persoane îndreptăţite a notificatorilor (reclamanţii şi intervenientul din prezenta cauză).
Cu privire la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001, actul normativ amintit consacră în art.1.1, art.7.1 si art.9, principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv.
Din cuprinsul art.1.2 din legea 10/2001 reiese faptul că doar în situaţia în care nu este posibilă restituirea în natură, se propun măsuri reparatorii prin echivalent.
Dispoziţiile art.20 alin 2 din Legea 10/2001 cu modificările ulterioare, stabilesc o excepţie de la restituirea în natură, stabilind în mod expres că: (2) În cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, persoana îndreptăţită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piaţă corespunzătoare a întregului imobil, teren şi construcţii, stabilită potrivit standardelor internaţionale de evaluare. Dacă persoanele îndreptăţite au primit despăgubiri potrivit prevederilor legii nr.11271995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferenţa dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele inflaţiei, şi valoarea corespunzătoare de piaţă a imobilului.”
Din adresa nr.2087/2009 emisă de SC Locativ SA Tg.Mureş (fila 163 dosar), reiese faptul că imobilul în litigiu, situat în Tg.Mureş, strada Călăraşilor nr.44, este compus din patru apartamente, din care apartamentele nr.2 şi 3 au fost cumpărate de terţe persoane în baza legii 112/1995.
Din cuprinsul contractelor de vânzare – cumpărare nr. 301/1998 (filele 166-168 dosar) şi nr. 415/1997 (filele 169-171 dosar) reiese faptul că în temeiul Legii 112/1995 s-a înstrăinat inclusiv terenul aferent apartamentelor 2 şi 3.
Nu reiese din nici un act al dosarului faptul că aceste contracte de vânzare-cumpărare (existente în copie la filele166-168 şi 169-171 dosar) ar fi fost desfiinţate.
În consecinţă, raportat la dispoziţiile legale amintite mai sus, cererea de restituire în natură şi cererea de intervenţie sunt întemeiate în parte, cu privire la apartamentele nr.1 şi 4 din imobil şi la terenul aferent acestor apartamente, care la acest moment sunt în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale.
Coroborând conţinutul contractelor de vânzare – cumpărare nr. 301/1998 şi 415/1997 cu situaţia de carte funciară (fila 164-165 dosar), instanţa reţine faptul că terenul aferent întregului imobil din Tg. Mureş, str. Călăraşilor nr. 44 este de 403 mp. Din această suprafaţă, 82 mp, sunt aferenţi apartamentului nr. 2 (B6-7 din CF 90293, fila 164 dosar), iar 82 mp sunt aferenţi apartamentului nr.3 (B 2-3 din CF 90923 Tg. Mureş, (fila 164 dosar).
În consecinţă, diferenţa de 231 mp din întregul de 403 mp, se impune a fi restituită în natură.
Pentru apartamentele 2 şi 3 şi pentru terenul aferent acestora, de 172 mp din întregul de 403 mp, se impune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform prevederilor titlului VII din Legea nr.247/2005. Urmează ca pârâtul să înainteze întreaga documentaţie la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea acordării acestor măsuri reparatorii, cu precizarea că reclamanţii si intervenientul pot opta în acea procedură pentru acordarea de despăgubiri băneşti.
Faţă de prevederile art.4 alin.1 din legea 10/2001 instanţa va stabili şi cotele de coproprietate ale reclamanţilor şi ale intervenientului.
Aceste cote – părţi exprimă existenţa unei proprietăţi comune (a unui drept comun), specific fiind faptul că acelaşi bun aparţine concomitent mai multor persoane, care au fiecare dreptul la câte o cotă- parte ideală.
Din aceste motive nu poate fi primită în această procedură (în limitele investirii instanţei în prezenta cauză), susţinerea reclamantului B S exprimată cu ocazia acordării cuvântului în fond – şi anume să i se restituie în natură ap. I şi IV în materialitatea lor, corespunzător cotei de 1/3 parte din întregul imobil.
Instanţa va avea în vedere faptul că prin sentinţa civilă nr.262/2004 amintită mai sus s-a stabilit că în certificatul de moştenitor nr.472/1953, figurează în calitate de legatari testamentari după defunctul L O, reclamantul B S şi numiţii N Iosif şi Hanusz Iosif (fiecare având o cotă de 1/3 parte din masa succesorală). De pe urma defunctului Hanusz Iosif, decedat la data de 29.01.1993, moştenitor este H S, în calitate de fiu (având aşadar o cotă de din 1/3 din imobil, adică 1/6 parte, adică 2/12 parte), N C şi H S (nepoate de fiu – fiicele lui H J, decedat la data de 26 mai 2004, conform certificatului de calitate de moştenitor nr.24/2007 eliberat de notarul public Rozsa Balasz, fila 44 dosar; acestea au aşadar fiecare câte jumătate din cota autorului lor, adică fiecare câte 1/12 parte).
În ce priveşte calitatea de moştenitori după defunctul N Iosif, în considerentele sentinţei civile nr.262/2004 a Tribunalului Mureş s-a avut în vedere certificatul de calitate de moştenitor nr.96 din 22 aprilie 2003, eliberat de Biroul Notarului Public Holbach Ştefan, reţinându-se că în acest act sunt cuprinşi moştenitorii defunctului N J, decedat la data de 09.12.1985, şi anume: N E, soţie supravieţuitoare, ulterior decedată; B R; S Mikolt-Erzsebet; S S-Ildiko şi N Csaba-Zsolt.
În prezenta cauză, cu privire la cotele-părţi ce se cuvin moştenitorilor defunctului N Josif, instanţa constată că a intervenit o modificare determinată de anularea certificatului de calitate de moştenitor nr.96/2003, dispusă prin sentinţa civilă nr.7277/2004 a Judecătoriei Tg.Mureş, definitivă prin neapelare (filele 154-155 dosar).
În consecinţă, raportat la această hotărâre judecătorească şi în raport de prevederile art.4 alin.1 din legea 10/2001, instanţa va avea în vedere cotele de moştenire stabilite în urma anulării certificatului de calitate de moştenitor amintit mai sus, urmând a avea în vedere faptul că moştenitori legali ai defunctului N J sunt doar N E în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de 2/8 parte, intervenientul şi reclamanta B R în calitate de copii cu cote de câte 3/8 parte fiecare. După defuncta N E moştenitori legali sunt reclamanta B R, intervenientul N Csaba Zsolt, şi reclamantele S M E şi Szobovics Sarolt ldiko (copii ai defunctei N E dintr-o căsătorie anterioară a acesteia).
Instanţa apreciază întemeiată şi cererea în pretenţii formulată de reclamanţi prin completarea de acţiune.
Apărarea pârâtului în sensul lipsei vinovăţiei în nesoluţionarea notificării nr.1326/2001, nu poate fi primită.
Pentru argumentele prezentate mai sus, instanţa are în vedere faptul că în urma soluţionării unei alte notificări formulată de aceeaşi notificatori pentru restituirea în natura a altui imobil ce a aparţinut aceluiaşi antecesor (notificarea nr.1325/2001 pentru care s-a emis Dispoziţia nr. 910/2003, contestaţia fiind soluţionată prin sentinţa civilă nr.262/2004 a Tribunalului Mureş devenită irevocabilă în anul 2006) s-au lămurit aspectele invocate de pârât în apărare.
În consecinţă, cel puţin de la momentul rămânerii irevocabile a acelei hotărâri judecătoreşti pârâtul nu poate justifica pasivitatea în nesoluţionarea prezentei notificări.
Aşa cum au precizat reclamanţii în cuprinsul completării de acţiune, nesoluţionarea notificării de către pârât i-a lipsit de atributele dreptului de proprietate pentru apartamentele nevândute la Legea nr.112/1995. Pârâtul a continuat însa să folosească apartamentele nr.1 şi nr.4 (nevândute) ca un proprietar, încasând chiria obţinută din închirierea acestora.
Toate aceste împrejurări ale cauzei determină obligarea pârâtului în temeiul art.998-999 Cod civil coroborate cu art. 480, 482 Cod civil, la plata de daune – interese către reclamanţi pentru prejudiciul cauzat acestora prin nesoluţionarea notificării în termenul legal. Prejudiciul cauzat echivalează cu câştigul obţinut de pârât prin folosinţa imobilului în litigiu.
Având în vedere şi precizările reclamanţilor, instanţa apreciază că prejudiciul cauzat reclamanţilor se acoperă integral prin obligarea pârâtului la plata cu titlu de despăgubiri a contravalorii chiriei încasate pe ultimii trei ani si anume a sumei totale de 4000 lei, conform înscrisului de la fila 163 dosar.
Cu toate că reclamanţii şi intervenientul au solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, nu s-a făcut dovada cuantumului acestora.
