Codul fiscal. -art. 143. alin. 1 din Legea nr. 571/2003 şi art. 2. alin. 2 din instrucţiunile de aplicare a scutirii la TVA pentru exporturi şi alte operaţiuni similare.
Rambursarea TVA. Refuz justificat de rambursare din cauza lipsei documentelor justificative.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în soluţionarea unui recurs în interesul legii (decizia V din 15 noiembrie 2007) în sensul că TVA nu poate fi dedus şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunilor pentru care se solicită deducerea TVA.Prin sentinţa nr. 60 din 28 ianuarie 2009, tribunalul Mureş – Secţia Administrativ şi Fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. V. C. SRL împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, având ca obiect anularea Deciziei nr. 14 din 31 august 2007, 13 din 31 august 2007 şi nr. 85 din 31 august 2007, respectiv deciziile de impunere nr. 802 din 13 decembrie 2006, 803 din 13 decembrie 2006 şi 126 din 4 mai 2007 şi pe cale de consecinţă admiterea dreptului de deducere pentru TVA în sumă totală de 63.599 lei pe care organul fiscal a respins-o de la rambursare în urma celor trei acţiuni de control materialitate în cuprinsul actelor administrativ fiscale.
Instanţa de fond a reţinut că în perioada aprilie – decembrie 2006, unitatea reclamantă a efectuat livrări de export către A. SA Franţa pentru care a emis facturi fiscale în valoare totală de 300.031,19 lei pe documente fiind înscrisă menţiunea scutire cu drept de deducere”, fără însă a prezenta documentele justificative prevăzute la art. 2 alin. 2 din instrucţiunile de aplicare a scutirilor de TVA pentru exportator şi alte operaţiuni similare pentru transportul internaţional şi pentru operaţiunile legate de traficul internaţional de bunuri, prevăzut de art. 143 alin. 1 şi art. 144 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 aprobate prin ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1846/2003, pentru operaţiunile de expert în valoare de 123.507,01 lei.
S-a mai avut în vedere că reclamanta a încheiat cu societatea A. din Franţa, în calitate de furnizor, contractul de lucru în lohn perfecţionare activă nr. 78 din 15 august 2005, având ca obiect executarea unor lucrări de montaj produse pentru ambalajul produselor comandate, firma franceză punând la dispoziţie materiale şi subansamble necesare executării lor precum şi subansamble metalice executate în România, reclamanta putând furniza societăţii franceze şi o parte din subansamblele metalice. În anul 2006 S.C. V. C. SRL, în calitate de vânzător, a încheiat cu firma franceză, în calitate de cumpărător, contracte de vânzare-cumpărare produse din metal. Din lucrarea de expertiză întocmită în cauză s-a reţinut că referitor la contractul de lohn, evidenţa materialelor primite spre prelucrare se regăseşte în formulare speciale, întocmite de organele vamale prin evidenţierea materialelor intrate în regim de import temporar precum şi descărcarea lor prin prelucrare şi reexport către beneficiar. Prin contractul de execuţie produse metal s-a constatat că societatea ţine evidenţa produselor păstrate în custodie în format electronic, pe fiecare produs, înregistrându-se corect, intrarea de produse în baza facturilor de livrare efectuate către firma franceză iar ieşirea se înregistrează în baza declaraţiilor vamale de export prin care se livra efectiv produsul finit de mobilier urban format din produse metalice la care se adaugă materiale prevăzute spre prelucrare la firma franceză.
În esenţă, din analiza actelor contabile, a declaraţiilor vamale de export, avându-se în vedere şi variaţiile preţului zincului la bursă din Londra, ce determină variaţii mari de preţ la producători de zinc, reprezentând cheltuieli suplimentare facturate de furnizor pentru zincarea confecţiilor metalice livrate, s-a reţinut că reclamanta nu a facturat serviciile de zincare din cadrul exportului de mobilier urban către partenerul francez, operaţii care nu sunt scutite de TVA. În contractele de vânzare-cumpărare nefiind prevăzută clauza că serviciile de galvanizare să fie în sarcina cumpărătorului, înţelegându-se că părţile au convenit că vânzătorul să livreze produsele zincate care nu au fost însă facturate de reclamantă, instanţa a apreciat că reclamantei îi aparţine culpa şi acţiunea sa este nefondată.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată cu recurs de reclamanta S.C. V. C. SRL care a cerut anularea Deciziilor nr. 14, 13 şi 85 emise de pârâtă la 31 august 2007 precum şi a actelor administrative care le-au precedat cu consecinţa admiterii dreptului de deducere TVA pentru suma totală de 63.599 lei.
În motivarea recursului s-a criticat analiza cu insuficientă atenţie a actelor administrativ fiscale şi probelor administrate, precum şi motivarea sentinţei, considerându-se că nu s-a răspuns în fapt şi drept la toate argumentele formulate.
Recurenta a precizat că prima instanţă nu a înţeles natura raporturilor juridice dintre părţi şi nu a analizat în amănunt modalitatea în care se desfăşoară relaţiile comerciale, ignorând complet concluziile expertizei.
În recurs s-au relevat pe larg constatările din raportul de expertiză şi răspunsul dat de expert la obiectivele stabilite, recurenta subliniind că rezultă indubitabil că fiind livrat la extern produs finit, nu s-a putut livra numai partea de servicii conform contractului de lohn ci s-a livrat complet (metal + montaj) respectiv s-a livrat o masă cu toate componentele (repere metalice) iar în condiţiile în care partenerul de afaceri achită la termenele contractuale atât facturi de metal cât şi facturi de montaj, valoarea facturilor de metal nu poate fi cuprinsă în declaraţiile vamale, deoarece în aceste condiţii s-ar înregistra o dublare de sumă pentru valoarea metalului. În momentul emiterii unei facturi de metal, s-a încheiat cu firma franceză un proces-verbal de custodie din care rezultă că repere rămân în custodia S.C. V. C. SRL pentru prelucrare şi având acelaşi regim ca şi importul temporar.
Pârâta intimată Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului reclamantei, susţinând că, instanţa de fond în mod corect a reţinut că din perspectiva prevederilor art. 143 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 şi art. 2 alin. 2 din instrucţiunile de aplicare a scutirilor de TVA pentru exporturi şi alte operaţiuni similare [.], art. 4 alin. 4 din acelaşi act normativ, reclamanta nu a justificat regimul de scutire cu documentele cerute de legiuitor.
Intimata a negat justeţea susţinerilor reclamantei recurente potrivit cărora valoarea facturilor de metal nu poate fi inclusă în declaraţiile vamale, deoarece partenerul francez achită la termenele contractuale atât facturi de metal cât şi de montaj, astfel că s-ar înregistra o dublare a sumei pentru valoarea metalului. Argumentul intimatei a fost acela că în situaţia în care produsele de metal sunt încorporate în produse final, urmând a fi exportate odată cu acesta, este necesară întocmirea declaraţiilor vamale de export în baza facturilor externe emise pentru valoarea totală a produsului, iar reclamanta nu a întocmit aceste documente conform reglementărilor vamale în vigoare.
De asemenea, intimata a contestat şi apărarea recurentei în sensul că fiind vorba de diferenţe mari de preţ, care nu puteau fi estimate nici la începutul anului şi nici măcar în decursul unei luni, s-a convenit cu partenerul francez ca acesta să accepte de două ori pe an să se factureze şi să achită diferenţa de preţ, în funcţie de cantităţile zincate, aceste sume nu pot fi cuprinse în nicio declaraţie vamală. Sub acest aspect, intimata a susţinut că la data livrării produselor la export, unitatea trebuie să întocmească factură fiscală, factură externă şi declaraţie vamală de export pentru întreaga valoare a mărfii care a fost scoasă de pe teritoriul ţării, situaţie în care putea justifica realitatea operaţiunilor desfăşurate, cu atât mai mult cu cât modul de întocmire a respectivelor documente nu este legat de modalitatea în care se efectuează plata operaţiunilor economice realizate.
Recurenta a răspuns la întâmpinarea pârâtei privind punctul de vedere exprimat de alţi inspectori fiscali în cadrul controalelor anterioare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul reclamantei este nefondat.
În primul rând perioada supusă inspecţiei fiscale ca urmare a opţiunii de rambursare a TVA cu privire la care s-au emis deciziile de impunere contestate este 1 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, livrările de la o dată ulterioară nefăcând obiectul prezentei cauze.
În esenţă, motivul pentru care organul de inspecţie fiscală a constatat că pentru livrările la extern din perioada respectivă nu se justifică cererea reclamantei este acela că, aceasta nu a prezentat documentele justificative, conform prevederilor legale incidente în materie.
De altfel, recurenta, în motivarea recursului său, nu face dovada existenţei acestor documente ci, încearcă să justifice că sunt suficiente documentele întocmite de ea pentru acceptarea TVA la rambursare, în principal prin concluziile expertului care a efectuat o expertiză în cauză şi care şi-a exprimat o părere proprie legată de interpretare a legii. După ce practic redă textual o mare parte din raportul de expertiză, recurenta subliniază că valoarea facturilor de metal nu poate fi cuprinsă în declaraţia vamală, deoarece în aceste condiţii s-ar înregistra a o dublare de sumă pentru valoarea metalului, argument care, pe lângă faptul că nu este întemeiat din punct de vedere juridic, pe baza unor dispoziţii legale în materia fiscală, a fost în mod justificat combătut de intimată. Facturile externe care stau la baza întocmirii declaraţiilor vamale de export, trebuie emise pentru valoarea totală a produsului, neexistând nicio justificare pentru care valoarea produselor de metal încorporate în produsul finit exportat să nu se regăsească în documentele fiscale respective. Motivul legat de existenţa unor diferenţe mari de preţ, este cel puţin pueril, deoarece situaţia reală a operaţiunile desfăşurate trebuie să rezulte tocmai din corecta şi completa întocmire a documentelor fiscale.
Instanţa nu poate accepta drept argument pentru admiterea recursului reclamantei, faptul că la controalele fiscale anterioare, alţi inspectori fiscali au apreciat că documentele justificative sunt insuficiente, ea fiind obligată să verifice respectarea întocmai a dispoziţiilor legale în materia deducerilor de TVA.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a şi pronunţat în soluţionarea unui recurs în interesul legii (Decizia V din 15 ianuarie 2007) în sensul că TVA nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunilor pentru care se solicită deducerea TVA.
Deci, cu atât mai puţin cererea reclamantei putea fi acceptată, în lipsa tuturor documentelor justificative, aşa cum s-a reţinut în rapoartele de inspecţie fiscală.
Faptul că expertul face trimitere la justificarea scutirii de TVA, mai precis la documentele justificative începând cu 1 ianuarie 2007, nu are relevanţă, în speţă fiind vorba de o perioadă anterioară. În plus, modalitate concretă de înregistrare a operaţiunilor din punct de vedere fiscal rezultă din articolele corespunzătoare din Codul fiscal şi Instrucţiunile de aplicare privind operaţiunile scutite de TVA şi regimul scutirilor, legiuitorul stabilind aceste modalităţi, nu expertul care trebuie doar să constate dacă în raport de actele puse la dispoziţie s-au respectat sau nu normele legale incidente speţei deduse judecăţii.
Faţă de cele ce preced, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul a fost respins ca nefondat.
