Producerea unei defecţiuni tehnice grave la sistemul de direcţie al autoturismului din cauza stării proaste a carosabilului, coroborată cu comportamentul imprevizibil al victimei accidentului de circulaţie, constituie împrejurări ce înlătură caracterul penal al faptei, prin existenţa cazului fortuit.
Prin sentinţa penală nr. 129 din 2.02.1999 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, inculpatul C.l. a fost condamnat în temeiul art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal la o pedeapsă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Urmare a probatoriului ce a fost administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că inculpatul, aflându-se la volanul autoturismului său şi deplasându-se cu acesta pe o stradă ce avea carosabilul plin de gropi, a pierdut controlul volanului din cauza denivelărilor, a urcat pe trotuar şi a lovit un alt autoturism, ce era parcat neregulamentar. în urma impactului produs, autoturismul parcat a fost deplasat, împrejurare în care a fost grav accidentată o persoană ce se afla pe trotuar.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu susţinerea că evenimentul rutier nu îi poate fi imputat.
Tribunalul Bucureşti – secţia l-a penală, prin decizia penală nr. 855 din 16.06.1999, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa apelată şi, în fond, a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, reţinându-se că este incidenţă în cauză situaţia prevăzută de art. 47 Cod penal privind cazul fortuit.
în motivarea acestei decizii se arată că expertiza asupra dinamicii producerii accidentului de circulaţie concluzionează în sensul că accidentarea victimei s-a datorat exclusiv defectării sistemului de direcţie al autoturismului condus de inculpat, urmare a gropilor existente în carosabil.
împotriva acestei decizii a declarat recurs parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, invocând netemeinica achitare a inculpatului.
Examinând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate, atât din prisma motivului de casare invocat, cât şi din oficiu, din prisma motivelor de casare la care se referă art. 3859 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat de parchet nu este fondat.
în mod pe deplin temeinic, instanţa de apel a reţinut, aşa după cum s-a concluzionat prin expertiza efectuată în cauză, că accidentarea victimei nu s-a datorat culpei inculpatului, ci a fost determinată de gropile din carosabil, care au produs ruperea tirantului de prindere a barei de stabilizare de la sistemul de direcţie al autoturismului condus de inculpat. Deloc de neglijat în cuantificarea gradului de culpă, expertiza a concluzionat că inculpatul conducea autoturismul cu o viteză mică, tocmai datorită faptului că gropile existente în carosabil nu permiteau o deplasare rapidă.
în aceste împrejurări, ce nu pot fi imputate conducătorului auto, fiind evident că acesta nu avea posibilitatea să prevadă că în acel moment va trece o persoană pe trotuar prin dreptul autoturismului parcat, pe care l-a tamponat, fără vina sa, Curtea apreciază că în mod pe deplin temeinic şi legal s-a dispus de către instanţa de apel achitarea inculpatului sub motivul existentei unui caz fortuit. (Judecator Lucian Popescu – sectia I penala CAB)
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 1.954/1999)
