în spe^ă, nu se poate retine că ar fi vorba de un viciu ascuns al obiectului în litigiu, ci de faptul că, din pricina neîndeplinirii unor condiţii prevăzute de lege, obiectul vândut din consignaţie nu a putut fi folosit.
Ca efect al încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru bunul dat în consignaţie, are loc transferul dreptului de proprietate către cumpărător, răspunderile prevăzute de lege rămânând vânzătorului.
(Secţia comercială, decizia nr. 795/16.10.1996).
Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1.622 din 27.02. 1996, a admis acţiunea reclamantei S.C. „D. Q. I.” – S.R.L. şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC. “M. A.” – S.A. împotriva S.C. “T. D. G. A. I.” – S.R.L., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 4.350.000 lei, contravaloarea unei case de marcat omologabilă, cu 110.000 lei, cheltuieli de judecată, luând act că reclamanta a renunţat la capetele de cerere privind dobânzile aferente, taxele şi amenzile contravenţionale. A fost obligată chemata în garanţie să despăgubească pe societatea pârâtă pentru toate sumele plătite de aceasta reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, la data de 30.12.1992, reclamanta a cumpărat de la pârâta o casă de marcat, marca “S.”, cu tipul de model şi serie enunţate, pentru care a achitat suma de 190.000 lei, cu titlu de preţ, casa de marcat nu a fost omologată de comisia de avizare a distribuţiei şi utilizării aparatelor de marcat electronice, această comisie concluzionând că maşina nu corespunde normelor de omologare în vigoare, deoarece nu respectă H.G. nr. 319/1992.
împotriva susmenţionatei sentinţe au introdus apel atât pârâta, cât şi chemata în garanţie.
Printr-un motiv comun de apel se susţine că acţiunea este prescrisă, potrivit art. 5 şi 11 din Decretul nr. 167/1958, deoarece, fiind vorba de vicii ascunse, acţiunea putea fi introdusă cel mai târziu la un an de la predarea lucrului.
Motivul de apel nu poate fi primit, deoarece în cauză nu se poate reţine împrejurarea că ar fi vorba de un viciu ascuns al obiectului în litigiu, ci de faptul că, din pricina neîndeplinirii unor condiţiuni prevăzute de lege, acest obiect nu a putut fi folosit.
Printr-un alt motiv comun, în cele două apeluri, se susţine că reclamanta putea să pretindă cel mult contravaloarea plătită pentru obiectul care nu 1-a putut folosi şi nicidecum să ceară un obiect asemănător, omologat.
Susţinerea este întemeiată.
în cauză, contractul intervenit între apelanta pârâtă şi intimata reclamantă are caracterul unui contract de consignaţie, proprietarul bunului fiind chemat în garanţie. Ca urmare, în urma încheierii unui contract de vânzare-cumpărare al bunului dat în consignaţie, are loc transferul dreptului real către cumpărător, răspunderile prevăzute de lege rămânând vânzătorului.
Reclamanta avea posibilitatea să ceară despăgubirile pretinse de la proprietarul bunului şi nu de la cel care l-a avut în consignaţie.
Faţă de cele de mai sus, prin admiterea apelurilor declarate în condiţiile art. 296 Cod proc. civilă, se va schimba în întregime sentinţa atacată, în sensul că se va respinge, ca nefondată, acţiunea faţă de pârâtă, iar drept consecinţă se va respinge şi cererea de chemare în garanţie.
Notă: Hotărârea Guvernului nr. 319/1992 privind dotarea şi utilizarea de către agenţii economici a balanţelor cu afişaj electronic şi a aparatelor de marcat electronice (publicată în Monitorul Oficial nr. 150 din 1 iulie 1992), a fost modificată prin H.G. nr. 416/1993 şi republicată în Monitorul Oficial nr. 231 din 24 septembrie 1993.
Referitor la Decretul nr. 167/1958, a se vedea nota de la speţa nr. 24.
