întrucât spaţiul nu a fost pus la dispoziţia reclamantei, cheile depozitului şi grija mărfurilor din el având-o salariatul pârâtei, rezultă că între părţi a intervenit un contract de depozit voluntar, iar nu un contract de închiriere.
Natura comercială a contractului este dată de faptul că la încheierea lui au participat doi agenţi economici, iar bunurile depozitate sunt mărfuri destinate comerţului.
Depozitarul – potrivit art. 1604 – este obligat să înapoieze toate lucrurile primite sau despăgubiri, în ipoteza în care nu mai este în măsură să le restituie în natură.
(Secţia comercială, decizia nr. 1.027/20.11.1996).
Prin sentinţa civilă nr. 4.287 din 16.04.1996, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea reclamantei S.C. “R.” – S.R.L. şi a obligat pe pârâta S.C. “P. N.” – S.A. să-i plătească suma de 1.824.900 lei, cu titlu de despăgubiri şi 262.540 lei, cheltuieli de judecată.
S-a respins acţiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtului N. S.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în baza convenţiei încheiată între reclamantă şi pârâta S.C. “P. N.” – S.A., aceasta din urmă a pus la dispoziţie depozitul şi un spaţiu de 25 mp, în vedere păstrării, pe o durată de 15 zile, a 100 buc. televizoare color, marca “Funai 2002”, reclamanta obligându-se faţă de pârâtă să achite chiria corespunzătoare. Televizoarele au fost aduse la data de 9.03.1992 şi s-au primit de şeful depozitului, pârâtul N. S.
împotriva susmenţionatei sentinţe, pârâta S. C. “P. N.” – S.A. a formulat apel.
în motivarea apelului se susţine că între părţi nu s-a încheiat un contract de depozit, că nu sunt întrunite cerinţele art. 1596 Cod civil, care reglementează existenţa unui depozit voluntar.
Se mai susţine că nu s-au făcut dovezi convingătoare privind faptul că la pârâta au rămas cele două televizoare, a căror valoare urmează să o plătească.
în sfârşit, se mai susţine că nici contravaloarea celor două televizoare nu a fost corect stabilită, cerându-se, în Final, desfiinţarea sentinţei şi respingerea acţiunii.
Susţinerile sunt neîntemeiate.
Aşa cum a reţinut instanţa de fond, între părţi s-a încheiat un contract comercial de depozit voluntar, reglementat de art. 1595 şi urm. Cod civil. Natura comercială a contractului rezultă din faptul că au participat la încheierea lui doi agenţi economici, bunurile depozitate reprezentând mărfuri destinate comerţului.
Nu s-a dovedit contraprestaţia asumată de reclamantă (şi nici pârâta S.C. “R N.” – S.A. nu a invocat-o), cu toate că în cererea de încheiere a convenţiei reclamanta a menţionat asumarea obligaţiei de a plăti depozitarea, în acţiune a susţinut că în contul plăţii ar fi executat lucrări în favoarea pârâtei.
Nu se reţine că s-a încheiat un contract de închiriere, întrucât spaţiul nu a fost pus la dispoziţia reclamantei, cheile depozitului şi grija mărfurilor din ele avându-le şeful depozitului, care este salariatul pârâtei.
Potrivit art. 1604 Cod civil, depozitarul trebuie să înapoieze toate lucrurile primite. întrucât pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie, dar nu mai este în măsură să restituie bunurile în natură, instanţa urmează să o»oblige la despăgubiri, în baza art. 1075 Cod civil, respectiv la plata valorii actualizate, stabilită prin expertiză.
Apelul nefiind întemeiat, se va respinge ca atare.
