Nelegalitate hotărâre a autorităţii deliberative judeţene prin care s-a decis ca în cauzele penale în care sunt implicaţi demnitari ai CJI şi funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al pârâtului, cu privire la fapte îndeplinite fără exe


Pentru a se pronunţa astfel , instanţa a reţinut că prin Hotărârea nr. 13/25.01.2010 emisă de pârât s-a aprobat angajarea, de către Judeţul I – prin CJI, de servicii juridice specializate, în cauzele penale în care sunt implicaţi demnitari ai CJI şi funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al CJI, cu privire la fapte îndeplinite în exercitarea sau în legătură cu funcţia publică sau de demnitate publică.

În preambulul acestui act au fost menţionate nota de fundamentare nr. 575/15.01.2010, prevederile art. 21 din Legea 215/2001, Legea 51/1995, Legea 514/2003.

În nota de fundamentare nr. 575/2010 s-a reţinut că existenţa unor cauze penale în care sunt implicaţi atât demnitari ai CJI, cât şi funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al CJI, în legătură cu exercitarea mandatului de consilier judeţean, respectiv în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale funcţionarilor publici, în regim de putere publică fundamentează necesitatea angajării unui avocat pentru prestarea serviciilor specifice de asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică a persoanelor aflate în exercitarea unor funcţii publice sau a unor prerogative specifice demnitarilor (consilieri judeţeni, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai CJI ), cu privire la fapte îndeplinite în exercitarea sau în legătură cu funcţia publică sau de demnitate publică.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 21 alin. 3 din Legea 215/2001 Preşedintele CJ poate împuternici o persoană cu studii superioare de lungă durată din cadrul aparatului de specialitate al CJ sau un avocat care să reprezinte interesele unităţii administrative – teritoriale, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale respective, în justiţie.

Rezultă că acest text invocat în preambulul Hotărârii nr. 13/2010 se referă la posibilitatea legală a Preşedintelui CJ de a angaja un avocat pentru a apăra în justiţie interesele Judeţului sau ale CJ.

Dispoziţiile respective sunt de strictă interpretare şi vizează doar subiectele de drept expres menţionate în cuprinsul său, astfel încât orice hotărâre referitoare la angajarea de către JI – prin CJ de servicii juridice specializate în cauze în care sunt implicate alte subiecte de drept este contrară legii.

Este şi cazul actului atacat în prezenta cauză, prin care s-a hotărât nelegal ca în cauzele penale în care sunt implicaţi demnitari ai CJI şi funcţionari publici din cadrul aparatului de specialitate al pârâtului, cu privire la fapte îndeplinite fără exercitarea sau în legătură cu funcţia publică sau de demnitate publică să fie reprezentaţi şi asistaţi de avocaţi plătiţi din fonduri publice.

Instanţa mai reţine că nu are relevanţă împrejurarea că respectivele cauze au legătură cu funcţia exercitată, persoanele fizice implicate nefăcând parte din categoria beneficiarilor expres prevăzută de art. 21 alin. 3 din Legea 215/2001 şi având posibilitatea de a angaja personal avocat pentru a le apăra interesele, urmând a recupera cheltuielile respective , potrivit dispoziţiilor de procedură în materie penală.

Pentru motivele expuse, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamant şi va anula Hotărârea nr. 13/2010 emisă de pârât cu încălcarea prevederilor legale.