Simpla folosinţă a spaţiului în litigiu (folosinţă transmisă pentru calitatea de foste salariate), nu constituie un drept de locatar.
Atât timp cât cele două contestatoare au la dispoziţie calea dreptului comun pentru constituirea şi recunoaşterea dreptului lor locativ, nu pot beneficia de calea specială ce o constituie contestaţia la executare.
(Secţia comercială, decizia nr. 1/4.01.1993)
Prin sentinţa civilă nr. 9.095 din 20.11.1992 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a admis contestaţia la formulată de contestatoarele E.A. şi M.A. împotriva formelor de executare silită a deciziei civile nr.774/ 1.09.1992 a T.M.B. – secţia comercială, s-au anulat formele de executare silită, respingându-se cererea reconvenţională de evacuare formulată de
S.C. “A.I.” – S.R.L., precum şi cererea reconvenţională de evacuare formulată de intimata S.C. “A” – S.R.L., societate ce pornise executarea pentru spaţiul comercial în litigiu.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a avut în vedere că decizia civilă nr.774 din 1.09.1992 a T.M.B., hotărârea ce constituie titlul executoriu în baza căruia s-a solicitat evacuarea de către S.C. “A” – S.R.L., se referă numai la numitul A.O., iar nu şi la contestatoarele M.A. şi E.A.
De asemenea, aceeaşi instanţă a mai reţinut că S.C. “A” – S.R.L. nu mai posedă vreun titlu locativ pentru spaţiul comercial în litigiu, contractul de închiriere nr.47.448/1990 fiind expirat (şi neprelungit).
în sfârşit, s-a mai avut în vedere că, cele două contestatoare au un drept de folosinţă a spaţiului, în calitatea lor de foste salariate ale magazinului de mezeluri-brânzeturi, situat în str. Bitoliei, sectorul 1.
Pentru aceleeaşi considerente, s-a apreciat că, cererea de evacuarea formulată de S.C. “A” – S.R.L., “pe cale de ordonanţă preşedinţială, nu îndeplineşte condiţiile obligatorii, cu referire specială la urgenţă, prevăzute de art.581 Cod proc. civilă.
Cererea de intervenţie formulată de S.C. “A.I.” – S.R.L., societate în care asociate sunt cele două contestatoare, a fost respinsă faţă de considerentul că aceasta s-a înfiinţat la 16.04.1992, după data la care s-au născut raporturile juridice dintre părţile în litigiu.
împotriva sentinţei a declarat recurs S.C. “A” – S.R.L., aceasta susţinând, în esenţă, că în litigiu sunt întrunite condiţiile art.581 Cod proc. civilă, că posedă titlu legal pentru spaţiul ce constituie obiectul executării silite şi, în sfârşit, că cele două intimate contestatoare nu au nici un titlu pe care să-1 opună, acestea nefiind nici măcar foste salariate la întreprinderea de mezeluri-brânzeturi, ci numai foste salariate ale numitului A.O., persoană cu care recurenta a purtat litigiul pentru acelaşi spaţiu, pronunţându-se decizia civilă nr.616/24.06.1992 a T.M.B. – secţia comercială.
Analizând recursul formulat şi actele dosarului, tribunalul reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr.616 din 24.06.1992 s-a statuat definitiv validitatea contractului de închiriere nr. 47.441 din 23.11.1990, încheiat de recurenta S.C. “A” – S.R.L. cu I.C.R.A.L. H., unitatea din str. Bitoliei, sectorul 1 fiind redistribuită, potrivit prevederilor deciziei Primăriei Municipiului Bucureşti, aplicabile până la data Ia care a intrat în vigoare decizia nr. 1.017/1.11.1990.
în baza acestei hotărâri definitive, recurenta S.C. “A” – S.R.L. a solicitat evacuarea pentru lipsă de titlu a numitului A.O., iar prin decizia civilă nr. 774 din 1.09.1992 s-a dispus evacuarea acestuia din magazinul respectiv, hotărârea constituind titlu executoriu, astfel încât recurenta a pornit executarea la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Urmare acestei executări silite s-a formulat contestaţie la executare de către E.A. şi M.A., în calitatea lor de deţinătoare a spaţiului comercial.
Este cunoscut faptul că instituţia contestaţiei la executare reprezintă mijlocul procedural prin care orice persoană interesată poate obţine anularea sau îndreptarea unor acte de executare sau chiar anularea întregului efect executoriu al unui titlu.
Contestaţia la executare poate Fi exercitată fie de către una din părţile implicate direct în executarea titlului, fie de terţe persoane care pretind că prin executare au fost lezate în dreptul lor.
Tribunalul consideră neîntemeiată contestaţia la executare, pentru motivele care urmează:
în primul rând, cele două contestatoare nu fac dovada dreptului ce le-a fost încălcat, întrucât simpla folosinţă a spaţiului în litigiu, folosinţă ce le-ar fi fost transmisă pentru calitatea lor de foste salariate, nu constituie un drept de locatar pentru spaţiul comercial menţionat, lipsind un contract de închiriere sau un ordin de repartiţie, emis de organele în drept ori o eventuală decizie de redistribuire a spaţiului comercial.
în al doilea rând, cele două intimate-contestatoare nu pot beneficia de calea specială ce o constituie instituţia contestaţiei la executare, atât timp cât acestea au la dispoziţie calea dreptului comun, atât pentru constituirea dreptului lor locativ, cât şi pentru recunoaşterea, eventuală, a acestuia.
Instanţa de executare are stabilite prin lege atribuţiuni precise, condiţii în care nu se poate transforma într-o instanţă care să analizeze fondul unui litigiu.
Cu referire la cererea de evacuare formulată de recurenta S.C. “A” -S.R.L., tribunalul reţine că în litigiu sunt întrunite condiţiunile art.581 Cod proc. civilă, prin aceea că aparenţa de drept aparţine recurentului pentru spaţiul din str. Bitoliei, aparenţă că în prezent este expirat contractul de închiriere.
De asemenea, este întrunită şi condiţia urgenţei, recurentul-contestator fiind păgubit prin întârzierea intrării în spaţiul ce i-a fost repartizat din noiembrie 1990 şi în folosinţa căruia nu a intrat până în prezent.
Faţă de situaţiile de drept şi de fapt analizate, potrivit dispoziţiilor art.312 pct.2 lit.a Cod proc. civilă, tribunalul va admite recursul declarat de S.C. “A” – S.R.L., va modifica sentinţa, în sensul că va respinge contestaţia la executare şi va înlătura anularea formelor de executare.
Urmează a se admite cererea reconvenţională şi a se dispune evacuarea contestatorilor, cu execuţie vremelnică şi fără somaţie.
