Prin refuzul nejustificat de a se elibera cartea de identitate cu înscrierea la rubrica „domiciliul” a adresei solicitate, se aduce o vătămare unui drept recunoscut cetăţenilor români în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 97/2005. Acte ale autorităţilor p


Prin refuzul nejustificat de a se elibera cartea de identitate cu înscrierea la rubrica „domiciliul” a adresei solicitate, se aduce o vătămare unui drept recunoscut cetăţenilor români în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 97/2005.

Potrivit art. 33 din O.G. nr.97/2005, persoanele fizice care nu posed act de identitate şi sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituţii de ocrotire şi protecţie socială, în şcoli de reeducare sau în alte instituţii, li se pot elibera acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reşedinţa la adresa instituţiei respective.

Prin sentinţa nr. 757 din 28 iunie 2010, s-a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Mureş, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Colegiul Tehnic „D.P.” Alba Iulia. S-a respins acţiunea formulată de reclamantul Matei Petru în contradictoriu cu pârâţii C.J. Mureş, D.G.A.S.P.C. Mureş, Municipiul Târgu-Mureş – S.E.I.P. şi Colegiul Tehnic „D.P.” Alba Iulia.

În considerentele sentinţei se reţine, în esenţă, că reclamantul nu a obţinut şi nu a depus toate actele necesare pentru obţinerea actului de identitate printre care acordul Consiliului judeţean Mureş , în sensul de i se stabili reclamantului domiciliul de la adresa instituţiei D.G.A.S.P.C. Mureş, Centrul de Tranzit „A. şi A.” din Tg.Mureş, str. Rozmarinului, judeţul Mureş.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Matei Petru, solicitând casarea hotărârii şi în rejudecare să se admită cererea în sensul obligării Serviciului de evidenţă informatizată a persoanei de pe lângă municipiul Tg. Mureş, să-i elibereze cartea de identitate în care să-i fie înscris domiciliul ca fiind în Tg.Mureş, str. Rozmarinului, la Centrul de Tranzit „A. şi A.”, anularea contractului pentru acordarea de servicii sociale nr. 28544 din 31 decembrie 2007.

În motivarea cererii de recurs se arată că beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute de Legea nr. 272/2004 în prezent fiind găzduit la Centrul de Tranzit „A. şi A.” din Tg.Mureş, str. Rozmarinului, aparţinând de D.G.A.S.P.C. Mureş.

Întrucât i-a expirat buletinul, s-a adresat Serviciul de evidenţă informatizată a persoanei, pentru eliberarea unei noi cărţi de identitate, însă această instituţie i-a respins cererea pe motiv că nu are acordul C.J. Mureş – D.G.A.S.P.C. Mureş pentru stabilirea domiciliului în centrul unde este găzduit, situat la adresa din Tg.Mureş, str. Rozmarinului.

Prima instanţă i-a respins cererea fără să aibă în vedere dispoziţiile cuprinse în art. 33 din O.U.G. nr. 97/2005 precum şi cele prevăzute de art. 51 din Legea nr. 272/2004, dispoziţii care îi recunosc dreptul de a i se stabili domiciliul în Centrul de Tranzit unde este găzduit, întrucât beneficiază în continuare de măsurile de protecţie specială prevăzute de Legea nr. 272/2004.

Mai arată că are nevoie de cartea de identitate pentru înscrierea la examenul de bacalaureat, întrucât a absolvit cursurile de zi la Colegiul tehnic „D.P.” din Alba Iulia.

Prin întâmpinarea depusă la dosar C.J. Mureş, solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, invocând în principal excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe motiv că reclamantul nu a parcurs procedura prealabilă, iar pe fond respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, reclamantul nu a făcut dovada că prin acţiunile întreprinse de C.J. Mureş, i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim.

Municipiul Tg.Mureş, prin Serviciul public de evidenţă informatizată a persoanei, solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea soluţiei primei instanţe ca fiind temeinică şi legală, arătând că în raport de situaţia socială a reclamantului, instituţia avea nevoie de acordul C.J. Mureş – D.G.A.S.P.C. Mureş pentru eliberarea cărţii de identitate la adresa Centrului de zi „A. şi A.” unde este găzduit recurentul, acord pe care acesta nu l-a obţinut, iar în lipsa acestuia nu s-a putut elibera cartea de identitate solicită de reclamant.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, aşa cum a fost formulată şi precizată, reclamantul a solicitat obligarea Consiliului judeţean Mureş să-şi dea acordul pentru stabilirea domiciliului definitiv în Centrul de Tranzit Casa „A. şi A.” din Tg. Mureş, str. Rozmarinului, judeţul Mureş, obligarea Municipiului Tg. Mureş, S.E.I.P. să-i elibereze actul de identitate la adresa mai sus-menţionată, precum şi anularea contractului pentru acordarea de servicii sociale nr. 28544 din 31 decembrie 2007.

Prima instanţă, prin hotărârea pronunţată a respins acţiunea pe motiv că reclamantul nu a depus toate actele necesare în vederea eliberării unei noi cărţi de identitate, lipsind acordul C.J. Mureş pentru stabilirea domiciliului la Centrul aflat în administrarea acestei autorităţi publice.

Soluţia primei instanţei a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi a dispoziţiilor art. 33 din O.G. nr. 97/2005, privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată prin Legea nr. 290/2005. Potrivit dispoziţiilor art.51 din Legea nr. 272/2004 copilul beneficiază de protecţie specială prevăzută de prezenta lege până la dobândirea capacităţii deplină de exerciţiu. La cererea tânărului exprimată după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ la zi, protecţia specială se acordă în condiţiile legii pe toată durata continuării studiilor, dar fără a depăşi vârsta de 26 de ani.

Potrivit art. 33 din O.G. nr. 97/2005 „persoanele fizice care nu posed act de identitate şi sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în unităţi de ocrotire şi protecţie socială, în şcoli de reeducare sau în alte instituţii, li se pot elibera acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reşedinţa la adresa instituţiei respective.

În speţă, nu se contestă împrejurarea că reclamantul este găzduit într-o unitate de ocrotire şi protecţie socială şi anume în Centrul „A. şi A.” din Tg.Mureş, str. Rozmarinului, imobil ce face parte din domeniul privat al Municipiului Tg.Mureş, fiind achiziţionat de D.G.A.S.P.C. Mureş, prin contractul de vânzare-cumpărare 1582/2005 , dar nici faptul că este în continuarea studiilor, urmând cursurile de zi ale Colegiului tehnic „D.P.” din Alba Iulia, iar în ceea ce priveşte vârsta tânărului, acesta nu a depăşit 26 de ani, fiind născut la data de 7 noiembrie 1986.

În atare situaţie, se apreciază că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 33 din O.G. nr. 97/2005, Serviciul de evidenţă informatizată a persoanei fiind în măsură să elibereze fără acordul C.J. Mureş – D.G.A.S.P.C.C. Mureş, cartea de identitate în favoarea reclamantului, înscriind la rubrica „domiciliu” adresa de la Centrul de Tranzit „A. şi A.” Tg.Mureş, str. Rozmarinului, judeţul Mureş, pe durata prevăzută de art. 16 din O.G. nr. 97/2005, dispoziţii potrivit cărora pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, termenul de valabilitate a cărţii de identitate este de 7 ani, reclamantul fiind născut la data de 7 noiembrie 1986.

Refuzul acestui serviciu de a elibera reclamantului cartea de identitate cu înscrierea la rubrica domiciliu a adresei solicitate, apare ca fiind unul nejustificat, aşa cum este el definit de art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004 şi prin acest refuz s-a adus o vătămare dreptului reclamantului de a beneficia de cartea de identitate, drept recunoscut cetăţenilor români în condiţiile prevăzute de O.G. nr.97/2005.

Apărările pârâţilor C.J. Mureş şi a Municipiului Tg,Mureş, S.E.I.P. din cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar, în sensul lipsei calităţii procesuale pasive a C.J. Mureş şi a inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, nu vor fi luate în considerare de instanţa de recurs, în condiţiile în care asupra acestor excepţii instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii acestor excepţii, iar cele două instituţii pârâte nu au înţeles să formuleze recurs împotriva soluţiei primei instanţe.

În legătură cu cererile reclamantului de obligare a Consiliului judeţean Mureş să-şi dea acordul pentru înscrierea în cartea de identitate la rubrica „domiciliul” a adresei Centrului de Tranzit „A. şi A.”, în care este găzduit precum şi anularea contractului de asistenţă socială nr. 28544 din 31 decembrie 2007, sunt apreciate de instanţa de recurs ca lipsite de interes, în condiţiile în care s-a ajuns la concluzia că reclamantul beneficiază de măsurile de protecţie şi ocrotire socială în baza legii (art. 51 din Legea nr. 272/2004) şi că pentru eliberarea cărţii de identitate şi înscrierea la rubrica domiciliu a adresei Centrului unde este găzduit, nu este necesar acordul instituţiei de ocrotire.

Pentru toate aceste considerente, instanţa în baza dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 din acelaşi cod, va admite recursul reclamantului şi va casa parţial sentinţa recurată în sensul menţinerii dispoziţiilor privind soluţionarea excepţiilor, iar pe fondul cauzei reţinută spre rejudecare, va admite în parte acţiunea reclamantului şi va obliga Municipiul Tg.Mureş, Serviciul de evidenţă informatizată a persoanei să-i elibereze acestuia carte de identitate, urmând ca la rubrica „domiciliu” să se înscrie adresa instituţiei D.G.A.S.P.C. Mureş – Centrul de Tranzit „A. şi A.” din Tg.Mureş, str. Rozmarinului, judeţul Mureş.

Se vor respinge celelalte petite formulate de către reclamant, ca lipsite de interes.