C. pen., art. 14, art. 15, art. 16 C. proc. pen., art. 458, art.461 lit. d)
O.U.G. nr. 207/2000 Legea nr. 456/2001
Prin „cauză de micşorare a pedepsei”, în sensul avut în vedere de legiuitor, în conformitate cu art. 14 sau art. 15 C. pen., se înţelege situaţia în care, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege penală nouă care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută. O.U.G. nr. 207/2000 nu a modificat însă limitele de pedeapsă pentru infracţiunile cu consecinţe deosebit de grave, astfel că, pentru această infracţiune, cu aceeaşi încadrare juridică, contestaţia la nu poate fi primită.
C.A. Piteşti, decizia penală nr. 162/A/30 iunie 2005, www.just.ro
Prin sentinţa penală nr. 189 din 12 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Argeş, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatorul B.D. prin care acesta a susţinut că a intervenit o cauză de micşorare a pedepsei în executarea căreia se află, în sensul că prin apariţia O.U.G. nr. 207/2000, aprobată prin Legea nr. 456/2001, infracţiunea pentru care a fost condamnat are o altă încadrare juridică, ce prevede o pedeapsă mai mică.
Instanţa a reţinut că pedeapsa la care face referire contestatorul este de 10 ani închisoare şi i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr.156 din 13 iulie 1999 a Tribunalului Argeş pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art.215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 265/A/2 decembrie
1999 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti. In drept, contestatorul a invocat prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Instanţa de fond a apreciat că, în cauza dedusă judecăţii, textul invocat nu este aplicabil, întrucât, pe de o parte, prin Legea nr. 456/2001 nu
au fost modificate limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, iar pe de altă parte, situaţia invocată de contestator ar implica schimbarea de încadrare juridică, ceea ce este inadmisibil pe calea contestaţiei la executare.
împotriva sentinţei a declarat apel contestatorul, care a solicitat admiterea contestaţiei la executare, aşa cum a formulat-o, motivat de împrejurarea că în cauză sunt aplicabile prevederile art.461 lit. d) C. proc. pen., şi anume, intervenirea unei cauze de micşorare a pedepsei.
Apelul nu este fondat.
Prin „cauză de micşorare a pedepsei”, în sensul avut în vedere de legiuitor în conformitate cu art. 14 sau art. 15 din Codul penal, şi care ar putea fi incident în cauza dedusă judecăţii, se înţelege situaţia în carc după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege penală nouă care prevede o pedeapsă mai uşoară decât cea care se execută sau urmează să se execute. Or, O.U.G. nr. 207/2000, aprobată şi modificată prin Legea nr.456/2001 nu a modificat limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, atât în vechea reglementare – fie că pragul era de 50.000.000 lei -, cât şi în actuala reglementare, fie că pragul este de 2.000.000.000 lei, infracţiunea este sancţionată cu aceeaşi pedeapsă a închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Cum nu există această condiţie esenţială a unei pedepse mai uşoare pentru aceeaşi infracţiune, cu aceeaşi încadrare juridică şi anume, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, contestaţia la executare formulată în temeiul textelor de lege menţionate, nu poate fi primită.
De altfel, dacă s-ar admite o atare contestaţie s-ar ajunge la schimbarea încadrării juridice dată printr-o hotărâre penală definitivă, din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) din acelaşi cod. Or, o atare schimbare de încadrare juridică, după pronunţarea unei hotărâri definitive, este inadmisibilă.
La argumentele menţionate, se mai poate adăuga unul, şi anume că pedeapsa ce se aplică într-o cauză este raportată la momentul săvârşirii faptei şi nu la un alt moment ulterior, situat după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare, şi prin urmare, la un astfel de moment, al săvârşirii faptei, se raportează şi valoarea prejudiciului penal în funcţie de care este stabilită gravitatea faptei.
In consecinţă, apelul a fost respins ca nefondat, iar hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare.