– Codul muncii: art. 61 lit. a)
Chiar dacă răspunderea penală a salariatului faţă de societate nu a fost stabilită de către organele de cercetare penală, răspunderea disciplinară a acestuia a fost legal şi temeinic reţinută de către angajator, câtă vreme cele două forme de răspundere au un izvor diferit (răspunderea penală îşi are temeiul în încălcarea legii penale, iar răspunderea disciplinară în încălcarea contractului de muncă intervenit între salariat şi angajatorul său).
Câtă vreme salariatul şi-a încălcat obligaţia de fidelitate pe care o avea faţă de angajator, abaterile disciplinare săvârşite au un caracter suficient de grav pentru a justifica cea mai gravă sancţiune disciplinară prevăzută de dispoziţiile Codului muncii, respectiv concedierea disciplinară.
(Decizia nr. 6307/R din 5.11.2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze privind
conflicte de muncă şi asigurări sociale)
Prin sentinţa civilă nr. 791/F din data de 9 iulie 2009, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, Secţia civilă, în dosarul nr. 1009/98/2009, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâta SC „L.” SRL Galaţi şi fost obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 301,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin decizia nr. 698/ 30.03.2009, a fost desfăcut contractul individual de muncă al reclamantului C.C., în baza art. 61 lit. a) C. muncii.
S-a constatat că decizia de concediere a fost legal emisă de pârâtă pentru săvârşirea unor abateri grave de către contestator de la regulile de disciplină a muncii stabilite prin Regulamentul Intern, cu referire la art. 263-268 C. muncii.
Astfel, din referatul întocmit de şeful departamentului la data de 21.03.2009, a rezultat că a fost descoperită o lipsă în gestiune la depozitele unde îşi desfăşura activitatea reclamantul, iar sustragerea mărfurilor din aceste depozite s-a făcut prin intermediul salariaţilor C.C., S.V. şi P.F.
S-a apreciat din Nota explicativă dată de salariatul P.F. în cadrul cercetării disciplinare prealabile efectuate de pârâtă, că marfa sustrasă din depozite era transportată cu maşinile societăţii pârâte la diverşi clienţi, de către reclamantul C.C.
S-a menţionat că, la dosarul cauzei, pârâta a depus plângerea penală formulată împotriva reclamantului C.C. şi a altor 3 salariaţi pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
S-a constatat că, potrivit art. 61 lit. a) C. muncii, „angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară”.
S-au avut în vedere şi prevederile art. 263 alin. 2 C. muncii: „abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici”.
Faptele reţinute în sarcina reclamantului respectiv, lipsa constatată în gestiune, transportul şi comercializarea de marfă fără documente legale şi fără aprobarea conducerii societăţii, contrar susţinerilor acestuia, reprezintă abateri disciplinare, fiind săvârşite în legătură cu munca sa.
S-a reţinut caracterul ilicit al faptelor săvârşite de contestator, dat de încălcarea art. 172 alin. 1, art. 174 şi art. 199 din Regulamentul intern, reclamantul contestator prejudiciind societatea pârâtă prin fapte constând în sustragerea de mărfuri şi comercializarea acestora fără documente legale.
în consecinţă, s-a apreciat că decizia de concediere a fost temeinic emisă de către pârâtă pentru săvârşirea cu vinovăţie de către reclamantul C.C. a unor abateri disciplinare grave, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, iar aceste abateri sunt suficient de grave pentru a atrage măsura dispusă de pârâtă, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
împotriva acestei hotărâri s-a formulat recurs de către reclamantul C.C., care a criticat-o pentru nelegalitate.
în motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ., recurentul a arătat că instanţa fondului, motivând respingerea contestaţiei formulate, a avut în vedere actul depus de pârâta SC L. SRL Galaţi din care rezultă că s-a formulat o plângere penală împotriva sa şi a altor 3 salariaţi ai societăţii pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, deşi pe tot parcursul procesului acesta a insistat solicitând relaţii de la organele de cercetare penală în privinţa calităţii în care figurează în ancheta acestora, însă fără nicio motivare această cerere s-a respins, deşi astfel s-ar fi putut dovedi că în dosarul penal menţionat este audiat în calitate de martor, şi nu ca făptuitor, nefiind vinovat de săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Recurentul a mai arătat că instanţa fondului, fără nicio probă, a tras concluzia că recurentul ar fi săvârşit abateri disciplinare grave care ar justifica măsura disciplinară de desfacere a contractului individual de muncă.
La dosarul cauzei s-au depus ca probe noi în recurs adresele nr. 564495/A din
23.09.2009 şi 396.086/A din 24.09.2009 ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa şi citaţia emisă în dosarul penal nr. 859/P/2009.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor invocate de către recurent, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. civ., cât şi din oficiu, conform art. 3041 C. pr. civ., Curtea reţine următoarele:
Prin decizia nr. 698/30.03.2009 contestată în prezenta cauză, intimatul-pârât a dispus sancţionarea recurentului reclamant încadrat la societate în funcţia de agent de livrare la punctul de lucru din Ialomiţa al acesteia, cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, în baza art. 61 lit. a) C. muncii; intimata a reţinut în sarcina recurentului săvârşirea unor abateri disciplinare constând în scoaterea mărfurilor din depozitele societăţii fără documente legale, în lipsa unor atribuţiuni de serviciu în acest sens şi fără aprobarea directorului punctului de lucru şi comercializarea mărfii societăţii fără documente legale, fapte prin care salariatul a încălcat dispoziţiile art. 172 alin. 1, art. 174 şi art. 199 din Regulamentul intern.
Din coroborarea ansamblului probelor administrate în cauză, respectiv fişele de post ale recurentului, Regulamentul intern al SC L. SRL, nota explicativă dată în cursul cercetării disciplinare de către gestionarul P.F., referatul nr. 34/17.03.2009 întocmit de către directorul operaţii tranzacţii al punctului de lucru Slobozia al societăţii, referatul nr. 34/17.03.2009 întocmit de şeful departamentului audit la data de 21.03.2009, ce învedera existenţa unei lipse în gestiune constatată la depozitul unde îşi desfăşura activitatea salariatul şi documentele de verificare contabilă a gestiunii punctului de lucru Slobozia al societăţii, contrar susţinerilor recurentului ce apar ca nefondate, rezultă cu certitudine vinovăţia acestuia în săvârşirea abaterilor disciplinare reţinute în sarcina sa.
Potrivit fişelor de post, recurentul avea ca atribuţii de serviciu obligaţia de a livra marfă către clienţi numai în baza documentelor fiscale, de a recepţiona marfa pe baza facturii şi/sau avizului de expediţie şi să se comporte ca un bun proprietar faţă de bunurile societăţii angajatoare.
Din cuprinsul referatelor nr. 34/17.03.2009 întocmit de către directorul operaţii tranzacţii al punctului de lucru Slobozia al societăţii, şi al celui înregistrat sub nr. 34/
17.03.2009 întocmit de şeful departamentului audit la data de 21.03.2009, se aducea la cunoştinţa conducerii intimatei existenţa unei lipse în gestiune constatată la depozitul unde îşi desfăşura activitatea salariatul, iar potrivit documentelor de inventariere aflate la dosarul instanţei fondului, societatea angajatoare a înregistrat un prejudiciu de 49.499,4 lei plus TVA ca urmare a sustragerii unor bunuri aflate în depozitul acesteia de către salariaţii acesteia printre care se afla şi recurentul şi comercializarea acestora în interes propriu.
Mai mult, din cuprinsul notei explicative date în cursul cercetării disciplinare de către gestionarul P.F., acesta a arătat că marfa constatată ca fiind lipsă în gestiunea punctului de lucru Slobozia al societăţii SC L. SRL a fost scoasă din depozitele angajatorului şi comercializată de către recurent cu maşina societăţii în beneficiul unor clienţi mai vechi ai societăţii.
Or, câtă vreme recurentul, căruia îi revenea obligaţia de a se comporta ca un bun proprietar faţă de bunurile societăţii angajatoare, asumată în mod expres de către acesta prin semnarea fişei postului, în înţelegere cu gestionarul P.F. a înţeles să scoată bunurile aflate în depozitul societăţii pe care să le valorifice în interes propriu, producând angajatorului un prejudiciu substanţial, încălcându-şi obligaţia de fidelitate pe care o avea faţă de acesta, abaterile disciplinare săvârşite au un caracter suficient
de grav pentru a justifica cea mai gravă sancţiune disciplinară prevăzută de dispoziţiile Codului muncii, respectiv concedierea disciplinară, nefiind fondate nici sub acest aspect criticile formulate de către recurent la adresa hotărârii atacate.
împrejurarea că, potrivit adreselor nr. 564495/A din 23.09.2009 şi 396.086/A din
24.09.2009 ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa şi citaţiei emise în dosarul penal nr. 859/P/2009 al Poliţiei Ialomiţa, recurentul figurează ca martor, iar nu ca făptuitor, nu poate conduce instanţa de judecată la concluzia că recurentul nu ar fi săvârşit faptele ce au fost reţinute în sarcina sa, câtă vreme acestea au fost dovedite cu probele administrate în cauză; totodată, chiar dacă răspunderea penală a recurentului faţă de societate nu a fost stabilită de către organele de cercetare penală răspunderea disciplinară a acestuia a fost legal şi temeinic reţinută de către intimat în sarcina primului câtă vreme cele două forme de răspundere au un izvor diferit (răspunderea penală avându-şi temeiul în încălcarea legii penale, iar răspunderea disciplinară în încălcarea contractului de muncă intervenit între salariat şi angajatorul său), şi sub acest aspect nefiind fondate criticile formulate de către recurent.
Drept consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 312 C. pr. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
în temeiul art. 274 C. pr. civ., va fi obligat recurentul la plata sumei de 298,4 lei, cheltuieli de judecată către intimată reprezentând cheltuieli de deplasare.