In cazul în care pericolul cu care făptuitorul pretinde că a fost ameninţat putea fi înlăturat şi prin alte mijloace, comiterea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată, prin patru acte materiale, nu apare ca fiind săvârşită sub imperiul constrângerii morale.
Prin sentinţa penală nr. 819/2.07.1998 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, inculpaţii C.M:C. (major) şi T.V.C. (minor) au fost condamnaţi, în baza art. 208-209 lit. a, e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi în baza art. 208-209 lit. a, e, g, i Cod penal, cu aplicarea art. 33-34 Cod penal, la pedepse rezultante de 3 ani şi, respectiv, 1 an şi 6 luni închisoare.
Or, în speţă, inculpatul a recunoscut că, după plecarea din bar, văzând că bicicleta fratelui său – vehicul cu care venise până acolo şi pe care îl lăsase afară – a dispărut, şi-a însuşit o altă bicicletă cu care s-a deplasat până acasă.
Că inculpatul cunoştea provenienţa bicicletei sustrase rezultă şi din alte împrejurări ale faptei.
Astfel, deşi fratele inculpatului şi-a găsit ulterior bicicleta răsturnată în şanţ, inculpatul nu a făcut nici un demers pentru a restitui bicicleta sustrasă, ci a păstrat-o până când organele de poliţie au ridicat-o, cu acea ocazie constatându-se că bicicleta fusese revopsită şi i se schimbaseră coarnele şi şaua.
Rezultă, deci, cu certitudine că inculpatul nu s-a aflat în eroare de fapt, având intenţia clară de a-şi însuşi bicicleta pe nedrept.
Prin sentinţa penală nr. 554 din 19.10.1998, Judecătoria Urziceni, în baza art. 208-209 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 74-76 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul C.S. la 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în dauna avutului particular.
în baza art. 71 Cod penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal pe durata executării pedepsei.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate C.M. a fost acoperit.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului, iar onorariul avocatului din oficiu -100.000 lei – urma să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în ziua de 20.07.1997, inculpatul a împrumutat de la fratele său o bicicletă, cu scopul de a se deplasa a doua zi cu ea la serviciu.
în aceeaşi zi, inculpatul s-a deplasat cu bicicleta la bufetul din localitate, unde a consumat băuturi alcoolice, lăsând bicicleta afară.
După terminarea consumaţiei, inculpatul nu şi-a mai găsit bicicleta afară, nici nu a căutat-o, însuşindu-şi o altă bicicletă, aparţinând părţii vătămate C.M., care consuma băuturi alcoolice în acelaşi bar.
Cu bicicleta sustrasă, inculpatul s-a deplasat acasă, apoi, a doua zi, la serviciu, neavând intentia de a o restitui, inculpatul păstrând-o până la data de 24.07.1997.
în aceeaşi seară, fratele inculpatului şi-a găsit bicicleta răsturnată într-un şanţ, în preajma barului.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului s-a găsit bicicleta aparţinând părţii vătămate, bicicletă la care se efectuaseră mici modificări.
Partea vătămată C.M. nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal, deoarece şi-a recuperat bunul în timpul procesului penal.
S-a reţinut că cei doi inculpaţi, împreună cu un alt făptuitor, în vârstă de 12 ani, au sustras, într-o noapte, mai multe piese şi agregate auto din incinta unei unităti.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel parchetul, susţinând că, în mod greşit, nu s-a aplicat inculpaţilor circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal, atâta timp cât au comis infracţiunea împreună cu un minor.
Apelul a fost considerat întemeiat, sentinţa a fost desfiinţată parţial, făcându-se aplicarea art. 75 lit. c Cod penal cu privire la ambii inculpaţi.
S-a motivat că, deşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva celui de-al treilea făptuitor, întrucât nu împlinise vârsta de 14 ani la data săvârşirii infracţiunii, atât timp cât inculpaţii majori au participat împreună cu acesta la sustragerea bunurilor, în sarcina lortrebuia să se reţină circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c Cod penal. (Judecator inspector Georgeta Onica )
(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 404/1999)