– Codul muncii: art. 5, art. 161 alin. (4)
– Decretul nr. 92/1976 privitor la carnetul de muncă: art. 1
Stabilirea clasei de salarizare superioare cuvenite este supusă principiului nedis
criminării. Astfel, pentru muncă egală şi de valoare egală, respectiv pentru salariu de încadrare egal şi sporuri de aceeaşi mărime, clasa de salarizare trebuie să fie una şi aceeaşi. Actualizare cu indicele de inflaţie a diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi efectuarea menţiunilor în carnetul de muncă al contestatorului.
(Decizia civilă nr. 235/R-CM din 16 februarie 2010)
Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2009, pe rolul Tribunalului Argeş, reclamantul G.G. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată la plata drepturilor salariale restante datorate, începând cu jumătatea anului 2007 şi până la soluţionarea cauzei, actualizate cu indicele de inflaţie.
S-a solicitat de asemenea obligarea pârâtei la modificarea înscrierilor din carnetul de muncă, în funcţie de sentinţa pronunţată.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că lucrează la societatea pârâtă din februarie 1981 şi că a fost concediat la jumătatea anului 2007 şi „reîncadrat” în urma deciziei civile nr. 427/R-CM din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti.
A arătat reclamantul că funcţia ocupată în momentul concedierii a fost de şef serviciu lansare urmărire a producţiei, o structură similară cu funcţia de director producţie, conform organigramei din mai 2006, având în subordine toţi şefii de secţie din societate, fiind salarizat în clasa nr. 41, clasa maximă de salarizare existentă la acea dată, conform anexei nr. 7 II/2006 la contractul colectiv de muncă şi a fişei de post.
în urma executării dispoziţiilor deciziei nr. 427/R-CM din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti, pârâta l-a „reîncadrat” pe reclamant prin decizia internă nr. 203 din 6 octombrie 2008 tot în clasa de salarizare nr. 41 şi i-a solicitat imperativ să semneze actul adiţional la contractul individual de muncă nr. 1103/827 din 14 octombrie 2008, prin care accepta modificarea salariului.
A susţinut reclamantul că începând cu jumătatea anului 2007, anexa nr. 7 II la contractul colectiv de muncă s-a modificat de la 41 clase de salarizare la 45 clase de salarizare, clasa maximă de salarizare nr. 41 din vechea anexă devenind clasa nr. 45.
A arătat reclamantul că subalternii săi direcţi conform fişei postului, respectiv şefii de secţie T.N. şi S.G., sunt salarizaţi la nivelul clasei nr. 45, în timp ce el este salarizat la nivelul clasei nr. 41.
în drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 166 alin. (1) C. mun.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii, arătând că prin Protocolul încheiat la data de 6 martie 2007 între conducerea societăţii pârâte şi reprezentanţii Sindicatului Liber Independent s-a hotărât introducerea în salariul de încadrare, începând cu data de 1 martie 2007, a sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă şi fidelitate, precum şi trecerea la sistemul unic de salarizare pe clase, pentru întreg personalul.
Prin urmare, în societate a fost aprobată şi aplicată noua grilă de salarizare (cu sporurile incluse), iar la cele 41 de clase de salarizare existente până la acel moment au fost adăugate încă 4 clase.
Pentru îndeplinirea celor stabilite prin Protocol a fost emisă decizia internă nr. 36 din 16 aprilie 2007, aceasta fiind comunicată reprezentanţilor compartimentelor funcţionale, inclusiv reclamantului, împreună cu noua grilă de salarizare.
în privinţa reclamantului, pârâta a arătat că până la data de 1 martie 2007 acesta a beneficiat de un salariu de încadrare brut de 971 lei, corespunzător clasei de salarizare nr. 41, la care se adăuga un spor de fidelitate în cuantum de 50% şi sporul de vechime în cuantum de 25%. Ca urmare a introducerii sporului de fidelitate şi a celui pentru condiţii deosebite de muncă în salariu, a fost stabilit ca pentru clasa de salarizare 41 salariul de încadrare să fie de 1049 lei.
S-a arătat că susţinerile reclamantului, potrivit cărora se impunea salarizarea acestuia la nivelul clasei 45, sunt nefondate, întrucât clasa de salarizare 41 nu a devenit clasa de salarizare 45.
în ceea ce priveşte salarizarea persoanelor indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată se arată că salarizarea personalului TESA din cadrul societăţii se stabileşte pe clase de salarizare, iar ocupanţii unor funcţii similare pot beneficia de clase de salarizare diferite, neexistând nicio prevedere în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate care să impună un salariu de încadrare în acelaşi cuantum pentru funcţia de şef serviciu, şef secţie, şef birou.
Referitor la actul adiţional la contractul individual de muncă al reclamantului, întocmit ca urmare a executării dispoziţiilor deciziei nr. 427/R-CM din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti, pârâta a arătat că modificarea contractului individual de muncă cu privire la salariu a fost impusă prin însăşi hotărârea instanţei, precum şi de faptul că de la data disponibilizării şi până la data reintegrării efective (6 octombrie 2008) salariul reclamantului s-a modificat ca urmare a indexărilor negociate şi convenite prin
contractul colectiv de muncă între angajator şi reprezentanţii sindicatului.
Aceste majorări/indexări au fost înscrise şi în cartea de muncă a reclamantului, iar cuantumul salariului indicat în actul adiţional este stabilit în funcţie de salariul avut la data concedierii (corespunzător clasei de salarizare nr. 41), la care s-au adăugat indexările respective, astfel că este nefondată afirmaţia reclamantului potrivit căreia, după reintegrare, i-a fost stabilit şi impus un salariu diferit faţă de salariul pe care l-ar fi avut dacă nu ar fi intervenit decizia de concediere.
La data de 1 octombrie 2009 reclamantul a depus la dosarul cauzei precizare la acţiune, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariate între cuantumul clasei de salarizare nr. 41, clasa maximă în vechea grilă de salarizare, şi clasa de salarizare nr. 45, clasa maximă în grila reactualizată, pentru perioada 5 septembrie 2007 – 20 august 2009, sume ce urmează a fi indexate cu indicele de inflaţie.
De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei să-i achite suma de 10.000 lei
reprezentând daune morale şi prejudiciul de imagine, obligarea pârâtei la rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1206/CM din 12 octombrie 2009, Tribunalul Argeş a respins acţiunea precizată formulată de reclamantul G.G.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în drept următoarele:
Reclamantul a fost angajatul pârâtei, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, iar prin decizia nr. 108 din 16 iulie 2007 emisă de pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual al acestuia conform art. 65 alin. (1) C. mun. La momentul concedierii, reclamantul ocupa funcţia de şef Serviciu Lansarea Urmărirea Producţiei.
Prin decizia nr. 427/R-CM din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti a fost anulată decizia nr. 108 din 16 iulie 2007, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii şi a fost obligată intimata la plata către acesta a despăgubirilor reprezentând salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrarea efectivă.
Prin decizia nr. 203 din 6 octombrie 2008 pârâta a dispus reîncadrarea reclamantului pe postul deţinut anterior concedierii şi plata drepturilor salariale şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii şi până la data reintegrării.
Prin prezenta acţiune, aşa cum a fost precizată, reclamantul a solicitat în primul rând obligarea pârâtei la plata diferenţelor salariale între cuantumul clasei de salarizare nr. 41, clasa maximă în vechea grilă de salarizare, şi clasa de salarizare nr. 45, clasa maximă în grila reactualizată, pentru perioada 5 septembrie 2007 – 20 august 2009, sume ce urmează a fi indexate cu indicele de inflaţie.
Cu privire la această solicitare, tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii pârâte, „salarizarea personalului TESA se stabileşte pe clase şi gradaţii (…). Promovarea personalului în categorii, trepte, gradaţii sau clase de salarizare se face o singură dată pe an, cu condiţia de a nu se acorda mai mult de o clasă/categorie pe an”.
Potrivit menţiunilor existente în carnetul de muncă al reclamantului, anterior concedierii acesta a beneficiat de clasa de salarizare 41.
Prin decizia nr. 36 din 16 aprilie 2007 emisă de către pârâtă s-a hotărât introducerea în salariul de încadrare, începând cu data de 1 martie 2007, a sporurilor pentru condiţii deosebite de muncă şi fidelitate, precum şi trecerea la sistemul unic de salarizare pe clase de salarizare, conform anexei I, care a înlocuit anexele 7 I, 7 II, 7 IV din contractul colectiv de muncă la nivel de societate.
Prin urmare, în unitate a fost aprobată şi aplicată noua grilă de salarizare (cu sporurile incluse), iar la cele 41 de clase de salarizare existente până la acel moment au fost adăugate încă 4 clase.
în ceea ce-l priveşte pe reclamant, până la data de 1 martie 2007 acesta a beneficiat de un salariu de încadrare brut de 971 lei, corespunzător clasei de salarizare nr. 41.
Ca urmare a introducerii sporului de fidelitate şi a celui pentru condiţii deosebite de muncă în salariu, a fost stabilit ca pentru clasa de salarizare 41, salariul de încadrare să fie de 1049 lei, salariu de care a beneficiat şi reclamantul.
Referitor la pretenţia reclamantului privind salarizarea sa la nivelul clasei nr. 45 pentru perioada 5 septembrie 2007 – 20 august 2009, instanţa de fond a considerat că este neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, clasa de salarizare 41 nu a devenit clasa de salarizare 45, iar pe de altă parte, acesta nu a făcut dovada că a promovat în clasa de salarizare 45, aşa cum prevăd dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii.
Susţinerile reclamantului privind necesitatea salarizării sale la nivelul clasei 45, prin raportare la salarizarea altor persoane angajate în cadrul aceleiaşi unităţi, au fost privite ca neîntemeiate, salariul său nefiind stabilit în funcţie de al altor angajaţi, ci prin negociere directă între acesta şi conducerea unităţii.
în ceea ce priveşte cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei, reprezentând daune morale, tribunalul a reţinut că este neîntemeiată, întrucât în cauza de faţă nu s-a făcut nicio dovadă cu privire la prejudiciului moral suferit, astfel că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile răspunderii patrimoniale a angajatorului.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul G.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
Tribunalul nu s-a pronunţat cu privire la obiectul principal al cererii, şi anume cu privire la obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând salariile reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, conform deciziei nr. 427/R-CM a Curţii de Apel Piteşti. De altfel, instanţa preia confuzia pârâtei care foloseşte termenul „reîncadrat” în loc de cel corect prevăzut în hotărârea judecătorească „reintegrat”.
Motivarea hotărârii instanţei de fond este contradictorie. Astfel, deşi reţine că potrivit contractului colectiv de muncă promovarea într-o clasă superioară de salarizare se face o singură dată pe an, instanţa arată că salariul reclamantului a fost stabilit prin negociere directă cu conducerea unităţii. Nu se explică în această situaţie, susţine recurentul, faptul că subalternii săi ori alţi şefi de secţie au primit pe perioada în care recurentul-reclamant a lipsit din unitate ca urmare a concedierii, de numai un an şi o lună, câte 5-6 clase de salarizare.
Introducerea sporului de fidelitate în martie 2007 la care se face referire în sentinţă nu se încadrează în perioada de referinţă septembrie 2007 – august 2009.
în mod greşit instanţa de fond nu a încuviinţat expertiza pentru a se stabili istoricul acordării claselor de salarizare pe perioada menţionată în acţiune pentru salariaţii din subordinea recurentului-reclamant.
Dovedind lipsă de imparţialitate instanţa a amânat pronunţarea, cu toate că reclamantul s-a opus.
în drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. pr. civ.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a formulat următoarele apărări:
Instanţa de fond a tratat exhaustiv problema reactualizării salariilor şi a reţinut că, pe de o parte, clasa de salarizare 41 nu a devenit clasa de salarizare 45, pe de altă parte, salariul recurentului nu era stabilit în funcţie de al altor angajaţi.
Nu a existat vreo prevedere legală, contractuală sau regulă nescrisă care să impună ca şeful de serviciu să beneficieze de un salariu egal cu cel al şefului de secţie.
Aşa cum s-a arătat şi în faţa instanţei de fond, salariul indicat în actul adiţional nr. 1103/827 din 14 octombrie 2008 nu a fost stabilit unilateral de către unitate, ci este consecinţa indexărilor salariale, negociate şi convenite între angajator şi reprezentanţii sindicatului pentru tot personalul societăţii în perioada scursă de la disponibilizare până la reintegrare.
De la data reintegrării pe postul de Şef Serviciu Lansare Urmărire Producţie, reclamantul beneficiază de salariul pe care l-ar fi avut la zi, dacă nu ar fi intervenit măsura concedierii.
Unitatea a achitat reclamantului toate drepturile salariale stabilite prin hotărâre judecătorească.
Persoanele menţionate spre comparaţie în cererea de chemare în judecată nu aveau calitatea de subalterni la data concedierii reclamantului. Prin Hotărârea Consiliului de Administraţie din 4 mai 2007 s-a reorganizat activitatea societăţii şi s-a stabilit că secţiile de producţie împreună cu serviciul condus de reclamant se vor situa la acelaşi nivel funcţional, în subordinea directă a directorului de producţie.
în mod corect s-a reţinut că modificarea salariului altor angajaţi nu influenţează salariul recurentului.
Expertiza contabilă nu a fost încuviinţată deoarece s-a considerat că, faţă de obiectivele propuse de reclamant, proba nu este concludentă.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, Curtea a constatat următoarele:
Prima critică, vizând nepronunţarea pe cererea de plată a despăgubirilor reprezentând salariile reactualizate şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul conform hotărârii judecătoreşti irevocabile pronunţate într-o altă cauză privind aceleaşi părţi, a fost apreciată a fi nefondată.
Critica se încadrează în motivul de nelegalitate şi netemeinicie reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ., ce se poate invoca pentru cazul în care hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii.
Prin acţiunea precizată, reclamantul a solicitat obligarea unităţii pârâte la plata diferenţelor salariale între clasa de salarizare 41 şi clasa de salarizare 45, pentru perioada 5 septembrie 2007 – 20 august 2009, în aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
Cu toate că o parte din această perioadă se situează în intervalul cuprins între concedierea reclamantului şi reintegrarea sa în unitate, cauza nouă a acestor pretenţii -neexecutarea contractului colectiv de muncă – determină existenţa unei cereri distincte de cea privind plata despăgubirilor reprezentând salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii până la reintegrare conform deciziei nr. 427/R-CM din 20 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti.
Aceasta înseamnă că nici analiza modalităţii de reintegrare în unitate, în baza hotărârii judecătoreşti, nu se justifică faţă de obiectul cererii de chemare în judecată.
Ca fondată a fost privită cea de-a doua critică de nelegalitate şi netemeinicie, constituind motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ. şi de art. 304 pct. 9 C. pr. civ. potrivit cărora hotărârea instanţei de fond este rezultatul greşitei aprecieri a probelor administrate în cauză şi al aplicării în consecinţă a dispoziţiilor legale.
A rezultat din înscrisurile aflate la dosar că reclamantul a fost concediat din funcţia de şef Serviciu Lansare Urmărire Producţie din data de 10 august 2007.
Potrivit menţiunilor din carnetul de muncă, este înscris la clasa de salarizare 41 ca şef de secţie încă din data de 1 octombrie 2005.
în data de 1 iulie 2006 această clasă de salarizare 41 era maximul prevăzut pentru funcţiile din unitate.
Prin protocolul încheiat în ziua de 6 martie 2007 de conducerea unităţii cu sindicatul acesteia, s-a convenit includerea sporurilor în salariul de încadrare, mai puţin a sporului de vechime în muncă, începând cu data de 1 februarie 2007.
Noua grilă de salarizare aplicată de unitate de la 1 martie 2007 prevede de astă dată nu doar 41 de clase de salarizare, ci 45.
Prin decizia nr. 36 din 16 aprilie 2007 unitatea a precizat care sunt sporurile ce se vor introduce din 1 martie 2007 în salariul de încadrare, şi anume sporul de fidelitate şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă.
Astfel cum rezultă din cele negociate de conducere şi sindicat şi din apărările unităţii, introducerea acestor sporuri în salariul de încadrare a determinat mărirea acestuia şi a făcut posibilă suplimentarea celor 41 de clase de salarizare cu încă 4 clase de salarizare pentru a se stopa migraţia salariaţilor către alţi angajatori.
Altfel spus, prin introducerea în salariul de încadrare a cel puţin unuia dintre cele două sporuri, clasa de salarizare devenea o clasă superioară.
Cu toate acestea, la concedierea reclamantului, ulterioară protocolului şi deciziei nr. 36 din 16 aprilie 2007, clasa de salarizare a acestuia a rămas neschimbată, cu toate că salariatul beneficia la momentul protocolului de spor de fidelitate.
Aceasta fiind modalitatea de acordare a claselor superioare de salarizare drept consecinţă a includerii în salariul de bază a unuia sau a celor două sporuri de condiţii grele de muncă şi de fidelitate, rezultă că reclamantului trebuia să îi fie acordată clasa superioară de salarizare corespunzătoare creşterii salariului de încadrare, încă de dinainte de concediere.
Stabilirea clasei de salarizare superioare cuvenite este supusă principiului nedis-criminării prevăzut de art. 5 C. mun.
Astfel, pentru muncă egală şi de valoare egală, respectiv pentru salariu de încadrare egal şi sporuri de aceeaşi mărime, clasa de salarizare trebuie să fie una şi aceeaşi. Diferenţele de drepturi salariale cuvenite urmează să fie actualizate cu indicele de inflaţie în baza art. 161 alin. (4) C. mun.
Apărarea unităţii în sensul că au fost acordate indexările şi majorările prevăzute de lege nu are legătură cu modul de calcul al salariului pe clase de salarizare.
Modificarea salariului determină efectuarea menţiunilor cuvenite în carnetul de muncă al contestatorului potrivit dispoziţiilor art. 1 din Decretul nr. 92/1976 privitor la carnetul de muncă.
Neîncadrarea salariatului în clasa superioară de salarizare cuvenită nu este de natură să afecteze imaginea acestuia în unitate câtă vreme nu s-a demonstrat încălcarea de către angajator a regulii confidenţialităţii salariului. Aceasta înseamnă că nu se regăseşte în cauză condiţia existenţei prejudiciului moral spre a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatorului potrivit art. 269 C. mun.
Critica vizând greşita trimitere a instanţei de fond la luna martie 2007, la care s-a stabilit introducerea sporurilor în salariul de încadrare, a fost privită ca nefondată deoarece deşi este anterioară perioadei pentru care se solicită diferenţele salariale, luna martie 2007 constituie momentul de la care s-a stabilit un alt calcul al claselor de salarizare.
întrucât înscrisurile depuse la dosar au fost suficiente pentru a se lămuri regula de acordare a claselor de salarizare, în mod corect instanţa de fond a considerat inutilă administrarea expertizei contabile.
Sub acest aspect, motivul de nelegalitate şi netemeinicie reglementat de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ. nu se regăseşte în cauză.
Amânarea pronunţării pentru studiul lucrărilor dosarului nu poate conduce prin ea însăşi la aprecierea lipsei de imparţialitate a completului de judecată, în condiţiile în care aceasta este permisă de dispoziţiile art. 260 alin. (1) C. pr. civ. şi nu a fost dispusă de mai multe ori.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. pr. civ. raportate la art. 312 C. pr. civ. a fost admis recursul şi modificată sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului pentru perioada 5 septembrie 2007 – 20 august 2009 diferenţele de drepturi salariale corespunzătoare încadrării într-o clasă de salarizare superioară clasei 41 prin includerea în bază a sporului de fidelitate, în aplicarea deciziei nr. 36 din 16 aprilie 2007, diferenţe de drepturi actualizate în raport de indicele de inflaţie. A fost obligată pârâta să efectueze menţiunile corespunzătoare celor de mai sus în carnetul de muncă.
în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ.
