Condiţiile reabilitării judecătoreşti. Neachitarea obligaţiilor civile şi a cheltuielilor judiciare stabilite prin hotărârea de condamnare
În caz de modificare a normelor de competenţă materială, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii acesteia.
Cererea de reabilitare judecătorească privind condamnările pentru infracţiuni contra patrimoniului, poate fi admisă numai dacă se face şi dovada că în termenul calculat conform art. 135 C.pen., cel condamnat a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la care a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunţat în mod expres ori s-a probat că nu i-a fost cu putinţă să achite sumele stabilite, în ultima situaţie, instanţa având posibilitatea să acorde, un termen de până la 6 luni pentru plata în parte sau în tot a sumelor datorate.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1633 din 28 noiembrie 2013
Prin sentinţa penală nr. 387/16.08.2013 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a admis cererea condamnatului-intimat, domiciliat în municipiul Târgovişte, dispunându-se reabilitarea judecătorească a acestuia în privinţa condamnării de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 862/31.05.2005, pronunţată de aceeaşi instanţă, definitivă prin decizia penală nr. 861/03.11.2006 a Curţii de Apel Ploieşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, criticând-o ca fiind nelegală, susţinându-se că în mod greşit s-a dispus reabilitarea judecătorească a acestuia, deoarece nu s-a făcut dovada întrunirii condiţiilor cumulativ enumerate sub dispoziţiile art. 137 C.pen.
Recursul este fondat.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, precum şi din oficiu conform art. 3856alin. (3) C.proc.pen., rezultă că aceasta a fost adoptată cu nesocotirea dispoziţiilor ce permit reabilitarea judecătorească în cazul condamnărilor definitive pentru infracţiuni contra patrimoniului.
Sub un prim aspect, Curtea constată că potrivit dispoziţiilor art. 495 C.proc.pen., au fost interpretate prin Decizia nr. LXXX111(83)/2007, pronunţată de I.C.C.J., Secţiile Unite, în interesul legii (M.Of. nr. 780 din 21 noiembrie 2008), în caz de modificare a normelor de competenţă materială, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii. Prin sentinţa penală nr. 862/31.05.2005 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă prin decizia penală nr. 861/03.11.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, intimatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, compusă din pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 şi 37 C.pen. şi 2 ani închisoare, consecinţă a revocării suspendării condiţionate conform art. 83 C.pen. de care a beneficiat prin sentinţa penală nr. 56 /22.02.1999 a Tribunalului Dâmboviţa. Aceste infracţiuni, conform art. 27 pct. 1 lit. e) C.proc.pen., modificate prin art. XVIII pct. 3 din Legea nr. 202/2010, la data de 24.05.2013 la momentul condamnării definitive, cât şi în prezent, se judecă în primă instanţă de tribunal. Dezlegarea problemelor de drept judecate conform art. 4145alin. (4) C.proc.pen. de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia anterior menţionată este obligatorie pentru instanţe. În atare situaţie, chiar dacă în raport de legea penală în vigoare la 31.05.2005, cauza s-a judecat în primă instanţă de Judecătoria Târgovişte, rezultă că, legal, Tribunalul Dâmboviţa s-a considerat ca fiind competent material să se pronunţe la primul grad de jurisdicţie asupra cererii de reabilitare judecătorească înregistrată pe rol la data de 25.05.2013.
Examinând pe fond temeinicia soluţiei adoptate prin hotărârea atacată se constată însă că starea de fapt s-a stabilit greşit, iar dispoziţiile art. 137 C.pen., ce permit reabilitarea judecătorească în cazul condamnărilor definitive la pedeapsa închisorii de până la 5 ani, pentru infracţiuni contra patrimoniului şi prin care inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, precum şi a despăgubirilor civile solicitate de părţile civile în procesul penal, au fost greşit interpretate. Din coroborarea acestor texte de lege cu prevederile art. 495 şi 499 C.proc.pen. se determină concluzia că în situaţia unor astfel de condamnări cererea de reabilitare judecătorească poate fi admisă numai dacă se face dovada că în termenul de 4 ani la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunţate, cel condamnat nu a suferit o nouă condamnare, are asigurată existenţa prin muncă sau alte mijloace oneste şi a avut o bună conduită. La acestea se adaugă condiţia de achitare în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirilor civile la care a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunţat în mod expres ori s-a dovedit că nu i-a fost cu putinţă să achite sumele stabilite, în ultima situaţie, instanţa având posibilitatea să acorde, un termen de până la 6 luni pentru plata în parte sau în tot a sumelor datorate.
Prin sentinţa penală nr. 862/31.05.2005 a Judecătoriei Târgovişte, definitivă prin decizia penală nr. 861/03.11.2006 a Curţii de Apel Ploieşti, pronunţându-se condamnarea inculpatului-intimat, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, s-a admis şi acţiunea civilă exercitată în procesul penal de partea civilă D.G.F.P. Dâmboviţa A.N.A.F. Târgovişte. Ca urmare, instanţele judecătoreşti au dispus obligarea acestuia, în solidar cu partea responsabilă civilmente persoană juridică administrată, la plata sumei de 1.286.453.888 lei despăgubiri civile, cu dobânzile legale aferente până la data achitării integrale a debitului. De asemenea, conform art. 191 C.proc.pen., prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 2.450.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Întrucât din menţiunile efectuate pe biletele de liberare eliberate de administraţia locului de deţinere rezultă că în executarea acestei sentinţe condamnatul a fost arestat în intervalul 23.05.2002 – 05.09.2003, respectiv 21.11.2006 – 07.12.2006, într-adevăr pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare poate fi considerată ca executată la data de 4.02.2008.
Aşa fiind, în mod corect, prin sentinţa atacată tribunalul a constatat ca fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 137 alin. (1) lit. a) C.pen., deoarece prin certificatul de judiciar emis de IPJ Dâmboviţa s-a dovedit că ulterior liberării condiţionate el nu a mai suferit o altă condamnare, termenul de 5 ani şi 3 luni calculat conform art. 135 alin. (1) lit. a) C.pen. pentru a cere reabilitarea judecătorească, împlinindu-se la data de 4.05.2013. Pe de altă parte, prin înscrisurile eliberate de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, declaraţiile fiscale privind veniturile realizate în anii 2010 şi 2011 şi cazierul fiscal eliberat la 21.05.2013, s-a probat şi îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 135 alin. (1) lit. b) C.pen., respectiv faptul că acesta s-a reintegrat social, asigurându-şi existenţa prin mijloace licite în cadrul întreprinderii individuale înfiinţate în anul 2009, a avut o bună conduită, este orientat către respectarea legii şi a normelor de convieţuire socială.
Prima instanţă a apreciat greşit însă că îndeplinirea condiţiilor anterior menţionate este suficientă pentru reabilitarea judecătorească a condamnatului intimat în raport de condamnarea de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 862/2005 a Judecătoriei Târgovişte. Aceasta având în vedere că el a recunoscut şi nici nu s-a făcut dovada că ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a achitat parţial sau în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la care a fost obligat în folosul statului, respectiv al părţii civile ori a fost împiedicat în vreun mod în executarea cu bună-credinţă a acestor obligaţii, datorită unor situaţii obiective de natura acelora menţionate în art. 499 C.proc.pen. Certificatul eliberat la data de 21.05.2013 de autoritatea fiscală competentă, ce atestă că acesta nu are fapte înscrise în cazierul fiscal, nu este concludent sub ultimul aspect, întrucât, potrivit art. 1 şi 2 din O.G. nr. 75/2001, republicată, o astfel de evidenţă a contribuabililor persoane fizice şi juridice se organizează numai în cazul în care au săvârşit fapte sancţionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum şi cele care privesc disciplina financiară, deci nu şi pentru debitele datorate bugetului consolidat al statului cu titlu de cheltuieli judiciare sau despăgubiri civile acordate părţilor civile, prin hotărâri penale definitive. Separat de acestea, din actele procedurale instrumentate în ambele faze procesuale rezultă că, deşi i s-au acordat mai multe termene de judecată şi s-au adus la cunoştinţă dispoziţiile art. 495-499 C.proc.pen., privind posibilitatea îndeplinirii acestor obligaţii în termen de până la 6 luni, condamnatul-intimat nu a înţeles să beneficieze de acest drept, susţinând că în opinia sa nu datorează nicio sumă de bani bugetului de stat, deoarece în lipsa plăţii benevole, în prezent a intervenit prescripţia executării silite a debitelor stabilite prin hotărâre penală. Faţă de cele ce preced, în lipsa depunerii unor înscrisuri doveditoare privind renunţarea părţii civile, persoană juridică de interes public, la despăgubirile şi respectiv cheltuielile judiciare acordate statului conform art. 191 C.proc.pen., menţiunile efectuate în declaraţiile nr. 200 depuse pentru anii 2009-2011 şi recunoaşterea că ulterior punerii în libertate condiţionată şi până în prezent acesta a realizat venituri suficiente, desfăşurând activităţi comerciale prin 9 firme, se determină concluzia că în cazul condamnatului-intimat nu se poate dispune reabilitarea judecătorească pentru pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 862/2005 a Judecătoriei Târgovişte, întrucât el nu s-a aflat în imposibilitatea legală de a dispoziţiilor civile stabilite în sarcină cu autoritate de lucru judecat.
Cum dispoziţiile procedurale penale sunt de strictă interpretare, la exercitarea controlului jurisdicţional se reţine că în mod greşit, tribunalul a dispus reabilitarea judecătorească a acestuia, deoarece nu s-a făcut dovada întrunirii condiţiilor cumulativ enumerate sub dispoziţiile art. 137 C.pen.
Rezultând aşadar că sentinţa adoptată este contrară legii, respingându-se excepţia de necompetenţă materială, se va admite recursul declarat de parchet şi procedându-se la casarea acesteia, în rejudecare conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen., pe fond, se va respinge cererea de reabilitare introdusă de acesta la data de 24.05.2013, ca neîntemeiată.
(Judecător Elena Negulescu)
