Concedierea salariatului pentru necorespundere profesională, care poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă conform procedurii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate şi pr


– Codul muncii: art. 61 lit. a) şi d), art. 63 alin. (2), art. 263 şi urm.

Examinând legalitatea deciziei contestate din punct de vedere al formei, dar şi în privinţa procedurii concedierii, instanţa de fond reţine neefectuarea evaluării prealabile a salariatului, condiţie impusă de art. 63 alin. (2) C. mun. şi are în vedere faptul că „s-a dispus concedierea disciplinară în baza art. 61 lit. d) din cod, respectiv salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat”.

Practic, în argumentaţia sa, tribunalul a utilizat texte de lege care reglementează concedieri pe temeiuri diferite, chiar dacă acestea aparţin categoriei largi a concedierilor pentru motive care ţin de persoana salariatului.

Practic, în argumentaţia sa, tribunalul a utilizat texte de lege care reglementează concedieri pe temeiuri diferite, chiar dacă acestea aparţin categoriei largi a concedierilor pentru motive care ţin de persoana salariatului.

Concedierea pentru necorespundere profesională, prevăzută de dispoziţiile art. 61 lit. d) C. mun., este distinctă de concedierea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 61 lit. a) din cod, atât din punct de vedere al motivelor de fapt pentru care poate fi dispusă, cât şi din punct de vedere al procedurii şi al formei pe care o îmbracă decizia prin care se ia măsura respectivă.

Dacă procedura generală de concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului este reglementată de dispoziţiile art. 61-64 C. mun., procedura specifică pentru concedierea disciplinară este prevăzută în art. 263 şi urm. din cod şi o vizează numai pe aceasta.

Dacă procedura generală de concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului este reglementată de dispoziţiile art. 61-64 C. mun., procedura specifică pentru concedierea disciplinară este prevăzută în art. 263 şi urm. din cod şi o vizează numai pe aceasta.

Prin urmare, a trimite la prevederile art. 61 lit. d) C. mun., şi anume la concediere pentru necorespundere profesională, dar şi la condiţiile specifice de concediere disciplinară, echivalează cu nelămurirea tipului de concediere.

Prin urmare, a trimite la prevederile art. 61 lit. d) C. mun., şi anume la concediere pentru necorespundere profesională, dar şi la condiţiile specifice de concediere disciplinară, echivalează cu nelămurirea tipului de concediere.

Confuzia persistă, astfel că nu se poate reţine simpla eroare de redactare, şi în privinţa tratamentului sancţionator al concedierii nelegale pe care instanţa l-a considerat ca fiind cel prevăzut de art. 268 alin. (2) C. mun. pentru concedierea disciplinară.

Confuzia persistă, astfel că nu se poate reţine simpla eroare de redactare, şi în privinţa tratamentului sancţionator al concedierii nelegale pe care instanţa l-a considerat ca fiind cel prevăzut de art. 268 alin. (2) C. mun. pentru concedierea disciplinară.

(Decizia civilă nr. 1354/R-CM din 21 septembrie 2010)

Prin contestaţia înregistrată la data de 17 august 2009 pe rolul Tribunalului Vâlcea, S.E., reprezentată de S.N.H.B., a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 162 din 15 iulie 2009 de concediere disciplinară în contradictoriu cu intimata Compania Naţională Loteria Română SA, solicitând anularea acestei decizii ca neîntemeiată şi nelegală, reintegrarea sa pe postul de vânzător stradal în cadrul Centrului de Profit Vâlcea şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, a tichetelor de masă şi a tuturor celorlalte drepturi salariale de care ar fi beneficiat începând cu data de 13 august 2009 şi până la data reintegrării efective, cu cheltuieli de judecată.

A arătat contestatoarea că a fost angajată pe post de vânzător stradal în cadrul Centrului de Profit Vâlcea, iar prin decizia contestată i s-a dus la cunoştinţă că începând cu data de 13 august 2009 contractul său individual de muncă încetează în temeiul art. 61 lit. d) C. mun. care prevede că salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Contestatoarea a mai arătat că decizia nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, menţiune obligatorie sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit art. 62 alin. (2) şi art. 268 alin. (2) lit. a) C. mun., şi totodată din cuprinsul deciziei nu reiese care este fapta comisă de salariat şi norma legală încălcată.

Angajatorul şi-a încălcat obligaţia de a emite decizia de concediere în termen de 30 de zile de la data constatării cauzei concedierii.

De asemenea, având în vedere motivul pentru care s-a dispus concedierea contestatoarei, respectiv necorespunderea profesională, în speţă devine incidenţă şi prevederea cuprinsă în art. 63 alin. (2) C. mun. potrivit căreia concedierea salariatului pentru acest motiv poate fi dispusă numai după evaluarea prealabilă conform procedurii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate şi prin regulamentul intern, evaluare inexistentă.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 240 din 22 martie 2010, Tribunalul Vâlcea a admis contestaţia, a anulat decizia nr. 162 din 15 iulie 2009 emisă de intimata C.N.L.R. SA şi a dispus reintegrarea contestatoarei S.E.L. pe postul deţinut anterior şi obligarea intimatei la plata drepturilor salariale cuvenite conform precizărilor de la pct. 3 din cererea de chemare în judecată şi la 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

Din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă respectarea de către intimată a prevederilor art. 62 alin. (2) şi art. 268 alin. (2) lit. a) C. mun. în sensul descrierii faptei care constituie abatere disciplinară şi a elementelor în fapt şi în drept care au condus la constatarea acestei fapte.

Tot astfel, nu rezultă din documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei şi din materialul probator, respectarea de către intimată a condiţiilor de evaluare prealabilă a salariatului, condiţie impusă de art. 63 alin. (2) C. mun., dat fiind faptul că s-a dispus concedierea disciplinară în baza art. 61 lit. d) C. mun., respectiv salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Inexistenţa acestor două elemente obligatorii conduce la nulitatea absolută a deciziei de concediere în raport de prevederile art. 77 C. mun. şi art. 268 alin. (2) C. mun.

în temeiul art. 78 alin. (1) C. mun. a fost dispusă plata drepturilor băneşti reprezentând salariile indexate şi actualizate, tichetele de masă şi toate celelalte drepturi salariale de care contestatoarea ar fi beneficiat începând cu data de 13 august 2009 până la reintegrarea efectivă.

în fine, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. pr. civ.

împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, intimata C.N.L.R. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:

Hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei şi este lipsită de temei legal.

Deşi din conţinutul deciziei contestate rezultă că este vorba despre o concediere efectuată în temeiul art. 61 lit. d) C. mun., instanţa de fond îşi întemeiază soluţia pe nerespectarea prevederilor art. 62 alin. (2) şi art. 268 alin. (2) lit. a) C. mun. în sensul că nu a fost descrisă fapta care constituie abatere disciplinară şi nu au fost menţionate elementele de fapt şi de drept care au dus la constatarea acestei fapte.

Recurenta-intimată susţine că nu suntem în ipoteza unei desfaceri disciplinare a contractului de muncă astfel încât să fie aplicabile dispoziţiile art. 268 alin. (2) lit. a) C. mun. în condiţiile în care decizia formalizează hotărârea de concediere pe motivul necorespunderii profesionale.

în această situaţie, se arată, instanţa de fond nu a înţeles situaţia de fapt, nu a analizat apărările intimatei.

Invocând în susţinerea hotărârii dispoziţii legale care nu au aplicare în prezenta cauză, instanţa a pronunţat o soluţie fără temei legal.

Din motivare nu a rezultat care au fost raţiunile pentru care a fost anulată decizia contestată. Hotărârea cuprinde o motivare lacunară, cu susţineri contradictorii, prima instanţă neanalizând actele depuse la dosar.

Instanţa de fond reţine că din documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei şi din materialul probator nu rezultă respectarea „condiţiilor de evaluare prealabilă a salariatului, conform art. 63 alin. (2) C. mun., dat fiind faptul că s-a dispus concedierea disciplinară în temeiul art. 61 lit. d) C. mun., respectiv salariatul nu corespunde locului de muncă în care este încadrat”.

Art. 61 lit. d) C. mun. reglementează concedierea salariatului pentru neco-respundere profesională şi nu este vorba de antrenarea răspunderii disciplinare în cauză.

Potrivit actelor anexate întâmpinării, arată recurenta-intimată, s-a procedat la o evaluare a activităţii salariatei conform art. 63 alin. (2) C. mun. Comisia de evaluare alcătuită la nivelul Centrului de Profit Vâlcea, în urma evaluării efectuate conform pct. IV din fişa postului – Criterii şi standarde de performanţă asociate postului – a constatat că punctajul obţinut de salariată la art. I privind gradul de realizare a planului de vânzări este minim, aceasta obţinând 18 puncte.

S-a efectuat şi o evaluare continuă a salariaţilor din care a rezultat că în perioada ianuarie 2008 – martie 2009, intimata-contestatoare nu a realizat indicatorii de eficienţă la categoria vânzători stradali.

Fiind vorba de necorespundere profesională, s-a dat posibilitatea salariatei să

opteze pentru diminuarea normei de muncă cu 4 ore pe zi sau să ocupe un post de

vânzător într-o agenţie obişnuită.

Aceasta a refuzat, susţinând că nu poate să realizeze norma de muncă, fiind de acord cu măsura aplicată.

Din susţinerile sumare ale instanţei de fond în ceea ce priveşte evaluarea prealabilă rezultă că nu au fost analizate înscrisurile care au stat la baza deciziei contestate, depuse la dosarul cauzei.

în drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ.

Prin întâmpinare, intimata-contestatoare reprezentată de S.N.H.B., a formulat următoarele apărări:

Instanţa de fond a anulat decizia de concediere pentru lipsa întemeierii sale în fapt potrivit art. 62 alin. (2) C. mun. şi pentru lipsa procedurii evaluării prealabile a salariatei, condiţie impusă de art. 63 alin. (2) C. mun.

Deci hotărârea este, fără putinţă de tăgadă, motivată în drept.

Temeiul de drept al hotărârii – art. 62 C. mun. – nu este deloc străin de natura pricinii, acesta reglementând concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului.

Referirea la art. 77 C. mun. este determinată de invocarea lipsei motivării în fapt a deciziei contestate, textul de lege interzicând formularea de noi temeiuri de fapt şi de drept pe parcursul judecăţii.

Art. 268 alin. (2) lit. a) C. mun. nu este străin de natura cauzei deoarece s-a discutat dacă decizia contestată este de concediere disciplinară sau de concediere pentru necorespundere profesională.

Trimiterea la aceste dispoziţii legale poate fi o simplă eroare de redactare a hotărârii deoarece sentinţa conţine suficiente elemente care indică cunoaşterea şi înţelegerea stării de fapt, a probelor existente la dosar, precum şi de identificare a temeiurilor legale care au dus la pronunţarea acesteia.

Procesul-verbal încheiat la 2 iulie 2009, care se presupune a fi întocmit cu ocazia evaluării prealabile, nu respectă niciuna dintre cerinţele art. 75 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii comerţ valabil pentru perioada 2007-2008, prelungit tacit până la 19 noiembrie 2009 – art. 75.

Nu a avut loc o examinare a salariatei scrisă, orală sau practică. Mai mult, decizia de concediere este emisă cu 22 de zile înainte de aşa-zisa evaluare consemnată în procesul-verbal întocmit la 2 iulie 2009. Adică evaluarea prealabilă a angajatei s-a făcut după ce s-a dispus concedierea acesteia.

Rezultă că procesul-verbal din 2 iulie 2009, cu care recurenta a încercat să probeze existenţa evaluării salariatei, este unul fabricat în vederea acoperirii ilegalităţilor comise.

Criticile formulate de recurenta-intimată se încadrează în motivele de nelegalitate şi netemeinicie reglementate de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 9 C. pr. civ., potrivit cărora hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, respectiv hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Aceste critici sunt fondate.

în motivarea hotărârii, tribunalul califică decizia contestată ca fiind atât de concediere pentru necorespundere profesională, cât şi de concediere disciplinară.

Analizează condiţiile de formă ale deciziei contestate din perspectiva concedierii disciplinare atunci când trimite la prevederile art. 62 alin. (2) C. mun., care reglementează condiţiile generale ale deciziei de concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului şi la cele ale art. 268 alin. (2) lit. a) C. mun., care stabilesc conţinutul sau menţiunile deciziei de concediere disciplinară.

Examinând legalitatea deciziei contestate din punct de vedere al formei, dar şi în privinţa procedurii concedierii, instanţa de fond reţine neefectuarea evaluării prealabile a salariatului, condiţie impusă de art. 63 alin. (2) C. mun. şi are în vedere faptul că „s-a dispus concedierea disciplinară în baza art. 61 lit. d) din cod, respectiv salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat”.

Concedierea pentru necorespundere profesională, prevăzută de dispoziţiile art. 61 lit. d) C. mun. este distinctă de concedierea disciplinară prevăzută de dispoziţiile art. 61 lit. a) din cod, atât din punct de vedere al motivelor de fapt pentru care poate fi dispusă, cât şi din punct de vedere al procedurii şi al formei pe care o îmbracă decizia prin care se ia măsura respectivă.

A rezultat din conţinutul deciziei contestate şi din susţinerile părţilor că prin aceasta s-a dispus concedierea pentru necorespundere profesională în baza art. 61 lit. d) C. mun. Este menţionat acest temei de drept în decizie şi se face vorbire despre evaluarea profesională, analiza activităţii, încadrarea în planul de activitate.

Instanţa de fond însă a analizat respectarea condiţiilor de formă ale deciziei, prin raportare la norme străine de natura concedierii.

Iar în privinţa procedurii de concediere, printr-o motivare sumară, a reţinut, din înscrisurile care au stat la baza deciziei de concediere şi din materialul probator, nerespectarea de către intimată a condiţiilor de evaluare prealabilă a salariatului.

Instanţa nu a precizat în ce constă nerespectarea condiţiei prevăzută de art. 63 alin. (2) din cod, şi anume dacă este vorba despre neefectuarea evaluării prealabile sau despre o evaluare prealabilă cu o procedură contrară prevederilor negocierilor colective incidente în cauză sau celor ale regulamentului intern.

Nu a fost analizată forţa probantă a înscrisurilor depuse la dosar cu privire la aceste aspecte, nu s-a motivat înlăturarea înscrisurilor invocate în susţinerea legalităţii şi temeiniciei deciziei contestate, ceea ce înseamnă că nu s-a procedat la o apreciere a probelor pentru stabilirea situaţiei de fapt.

Lipsa unei motivări clare, precise, care să se refere la probele administrate şi să răspundă în fapt şi în drept susţinerilor şi apărărilor părţilor, echivalează cu nemotivarea hotărârii, implicit cu nepronunţarea asupra fondului cauzei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 coroborat cu art. 312 C. pr. civ., recursul va fi admis iar sentinţa casată, cauza urmând să fie trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.