La data de 19.08.1998, inculpata G.A. a indus în eroare pe partea vătămată V.M. cu ocazia vânzării-cumpărării unui apartament, afirmând că este proprietara apartamentului, primind de la partea vătămată suma de 30.000 lei.
Instanţa de fond, reţinând că la încheierea tranzacţiei partea vătămată V.M. ştia că apartamentul pe care urma să-1 cumpere nu era proprietatea inculpatei, aceasta urmând să-1 cumpere de la Brailoc, a apreciat că inculpata a acţionat fară vinovăţie întrucât nu a intenţionat să inducă în eroare partea vătămată la încheierea contractului de vânzare- cumpărare, motiv pentru care a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a C. proc. pen. combinat cu art. 10 lit. d C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen.
în baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 346 alin. 2 C. proc. pen. s-a dispus obligarea inculpatei la plata către partea vătămată a sumei de 70.000.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Apelul Parchetului împotriva soluţiei de mai sus a fost respins ca nefondat.
în recurs inculpata a fost condamnată pentru infracţiunea de înşelăciune la o pedeapsă a cărei a fost suspendată condiţionat.
S-a reţinut că instanţele au făcut o greşită aplicare a legii prin denaturarea probelor administrate în cauză.
Din declaraţiile părţii vătămate rezultă că inculpata s-a prezentat ca proprietară a apartamentului, i-a înmânat cheia acestuia după încheierea chitanţei care atestă că a primit 30.000.000 lei ca preţ al apartamentului, urmând ca ulterior să perfecteze actele de vânzare- cumpărare întrucât inculpata i-a spus că are nevoie şi de acordul de voinţă al celor două fiice ale sale, care locuiesc la Bucureşti.
Martora M.L., în declaraţiile date a precizat că la acordul de vânzare a apartamentului şi plata banilor de către partea vătămată, s-a fixat un termen de una-două zile pentru perfectarea actelor.
Aceeaşi martoră a declarat că la cererea părţii vătămate de a-i prezenta actul de proprietate la data plăţii avansului şi a întocmirii chitanţei, inculpata a motivat că actul de proprietate este la fiica sa, la Bucureşti.
Ambele instanţe au reţinut greşit cu ignorarea conţinutului declaraţiei martorului T.I., că acesta a fost prezent când inculpata i-a comunicat părţii vătămate că nu este proprietara apartamentului.
Din declaraţiile martorului rezultă că inculpata a spus că este proprietara apartamentului “dar îi trebuie şi acceptul de vânzare al fiicei sale din Bucureşti”, deci la data încheierii convenţiei de vânzare- cumpărare şi a chitanţei care confirma plata preţului – aceasta nu a adus la cunoştinţa părţii vătămate care este situaţia reală a apartamentului.
Partea vătămată şi martora M.L. au aflat de reala situaţie a apartamentului abia după trecerea termenului fixat pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare, au căutat-o pe inculpată la domiciliu şi s- au interesat la Direcţia Serviciilor Publice despre situaţia apartamentului.
S-a considerat că ambele instanţe au pronunţat hotărârile cu ignorarea probelor administrate în cauză – din care rezultă cu certitudine că inculpata în mod voit nu a adus la cunoştinţa cumpărătorului că nu este proprietara apartamentului astfel încât aprecierea că faptei comise îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii – intenţia – este netemeinică.
( decizia penală nr. 188/R/07.03.2001)
