– Hotărârea Guvernului nr. 1223/1990
– Ordinul nr. 50/1990
Reclamanţii au lucrat întreaga perioadă în activităţi care se încadrează în gmpa I de muncă, cel puţin 50% din programul de muncă, deoarece erau expuşi la unele riscuri generale determinate de caracteristicile instalaţiilor electrice de înaltă sau joasă tensiune.
Aceştia formează echipe de lucru pentru diferite sarcini de muncă în cadrul aceloraşi instalaţii electrice cu tensiuni cuprinse între 20.000 volţi până la 100.000 volţi, fiind supuşi practic la aceleaşi riscuri determinate de sarcina de muncă, de mediul în care lucrează, cât şi de echipamentul din dotare. Activitatea în aceste condiţii a fost cunoscută şi de angajator cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă şi rezultă şi din studiul efectuat la cererea recurentei privind evaluarea nivelului de risc de accidente şi îmbolnăvire profesională la principalele locuri de muncă din cadrul SC E. SA în care sunt descrişi factori de risc ce necesită încadrarea activităţii acestora în grupa I de muncă.
în ceea ce priveşte posibilitatea extinderii condiţiilor de muncă şi încadrării acestora în grupa I de muncă, deşi nu se încadrează într-unul dintre punctele prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, Curtea reţine că posibilitatea extinderii acestor activităţi revine din pct. 3 alin. (2) din Ordin, precum şi din nota de fundamentare la H.G. nr. 1223/1990, esenţial fiind ca această extindere să aibă la bază analiza condiţiilor de muncă.
Pe de altă parte, această concluzie se regăseşte atât în normele junementale arătate, cât şi în Decizia nr. 87/1999 a în care se arată că nu există nicio raţiune să se menţină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleaşi funcţii în ceea ce priveşte beneficiul la o grupă superioară de muncă.
De asemenea, prin decizia nr. 258 din 29 septembrie 2004 a ÎCCJ, complet format din 9 judecători, s-a precizat că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate respinge aplicarea numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O asemenea interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvenţele şi inechităţile existente.
(Decizia civilă nr. 48yR-CM din 23 martie 2010)
Prin acţiunea formulată de reclamanţii C.C., S.O. ş.a. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia să le acorde grupa I de muncă, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990, de la data angajării în cadrul acestei unităţi şi până la data de 1 aprilie 2001, momentul abrogării Ordinului nr. 50/1990, precum şi obligarea intimatei la emiterea unei adeverinţe cu menţiunile cuprinse în dispozitivul hotărârii judecătoreşti.
în motivarea acţiunii, au arătat că şi-au desfăşurat activitatea în cadrul SC E. SA, efectuând lucrări de întreţinere, revizie, reparaţie, lucrări de lichidare a avariilor şi incidentelor la instalaţiile electrice sub tensiune şi scoase de sub tensiune, de la data angajării şi până în prezent. Actualmente, datorită schimbărilor intervenite în structura SC E. SA, îşi desfăşoară activitatea în cadrul mai multor societăţi desprinse din prima societate care deţine carnetele lor de muncă.
Se mai arată că felul muncii desfăşurate în funcţiile pe care le-au deţinut, potrivit fişei postului şi sarcinilor de serviciu, se încadrează în grupa I de muncă, dreptul la acordarea acestui beneficiu fiind prevăzut de dispoziţiile art. 3, 6 şi 7 din Ordinul nr. 50/1990. Aceasta întrucât în timpul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu (realizarea sarcinilor de muncă) au fost şi sunt supuşi unui complex de factori de risc de îmbolnăvire şi accidente ce sunt determinaţi de sarcina de muncă, activitatea prestată s-a desfăşurat în prezenţa permanentă a unor factori de risc chimic majori, această activitate s-a desfăşurat în permanenţă, activitatea prestată în aceste condiţii deosebit de grele şi periculoase a fost recunoscută cu ocazia încheierii contractelor colective de muncă (1990-2006) şi în tot acest interval de timp au beneficiat de sporuri la salariu.
De asemenea, aceste condiţii au făcut obiectul unui amplu studiu comandat chiar de către SC E SA la INC – DPM şi activitatea a inclus lucrări de exploatare şi întreţinere a capacităţilor de producţie ale societăţilor ai căror angajaţi beneficiază de grupa I de muncă.
Având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 50/1990, urmează ca aceştia să beneficieze de aceeaşi grupă de muncă cu cea a personalului încadrat la unitatea pentru care prestează lucrările de exploatare (SC E.C.F. SA), deoarece instalaţiile electrice ale CN CFR sunt dependente de instalaţiile electrice ale SC E. SA, SC F.D.F.E.E. SA şi SC F. SA, toate substaţiile CFR fiind racordate la barele 110 KV de staţiile intimatelor.
Prin întâmpinare formulată, pârâta a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
în motivarea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj de a stabili existenţa grupei I de muncă în societatea SC E. SA a învederat instanţei că prin Ordinul nr. 100 din 9 aprilie 1990 a fost completat Ordinul nr. 50/1990, iar prin Ordinul nr. 125 din 5 mai 1990 au fost precizate locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării pentru perioada lucrată după 1 martie 1990.
Pentru salariaţii care şi-au desfăşurat activitatea în sistemul energetic locurile de muncă sunt menţionate la pct. 112-115 din anexa 2 la Ordinul nr. 125/1990, iar acestea au fost încadrate pentru Grupa a ll-a de muncă.
Condiţiile potrivit cărora un loc de muncă se încadrează în grupa I sau II de muncă sunt reglementate în actele normative în vigoare, astfel că instanţele nu au competenţa de a schimba activităţile dintr-o grupă în alta respectiv, din grupa a ll-a de muncă în grupa I de muncă.
Mai mult, faţă de actele normative respective, instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a efectua nominalizări ale salariaţilor, aceste nominalizări fiind făcute conform actelor normative în materie de către administraţie şi sindicat.
Prin decizia civilă nr. 5429 din 13 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 16952/63/2008 s-a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei formulate de reclamanţi în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Prin sentinţa civilă nr. 794 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Vâlcea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a constatat că aceştia au desfăşurat activitate în cadrul pârâtei care se încadrează în grupa I de muncă, după cum urmează: C.C. pentru perioada 18 iunie 1990 – 1 aprilie 2001; S.O. pentru perioada 16 martie 1970 – 1 aprilie 2001; N.C. pentru perioada 1 august 1975 – 17 iulie 1977, 9 decembrie 1978 – 1 aprilie 2001; M G. pentru perioada 12 februarie 1973 – 1 aprilie 2001; P.N.D. pentru perioada 6 decembrie 1978 – 1 aprilie 2001; E.V.Ş. pentru perioada pentru perioada 13 august 1986 – 10 septembrie 1986, 29 ianuarie 1988 – 1 aprilie 1989, 1 iulie 1989 – 1 aprilie 2001; D l. pentru perioada 17 septembrie 1979 – 1 aprilie 2001; D.G. pentru perioada 22 iunie 1977 – 1 aprilie 2001, D l. pentru perioada 21 februarie 1972-15 septembrie 1978, 1 mai 1984 – 1 aprilie 2001, L.l. pentru perioada 3 septembrie 1984 – 1 aprilie 2001, V.C. pentru perioada 14 februarie 1989 – 16 octombrie 1991, 29 octombrie 1992 –
1 aprilie 2001, D.C. pentru perioada 15 august 1970 – 1 aprilie 2001.
A fost obligată pârâta să elibereze reclamanţilor adeverinţe conform menţiunilor de mai sus.
S-a reţinut de instanţa de fond la pronunţarea acestei sentinţe că excepţia necompetenţei materiale, este nefondată întrucât în baza art. 281 şi 282 C. mun., competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului, dat fiind faptul că în cazul în care s-ar reţine motivarea pârâtei cu privire la excepţia invocată, s-ar ajunge la denegare de dreptate în accepţiunea dispoziţiilor art. 3 C. civ.
Totodată, accesul la justiţie este consacrat, ca drept cetăţenesc fundamental, atât prin art. 6 pct. 1 din Convenţie, cât şi prin art 21 din României, prin art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamanţii şi-au desfăşurat activitatea în cadrul SC E. SA, efectuând lucrări de întreţinere, revizie, reparaţie, lucrări de Ghidare a avariilor şi incidentelor la instalaţiile electrice sub tensiune şi scoase de sub tensiune.
Existenţa condiţiilor de lucru grele, periculoase, cu risc deosebit de accidente şi boli profesionale rezultă din extrasele din contractele colective de muncă în perioada 1990-2006 din care rezultă că în tot intervalul de timp, aceştia au beneficiat de sporuri la salariul pentru lucrul în condiţii grele, periculoase sau nocive. De asemenea, de comun acord cu intimata, din anul 2002 s-a elaborat grila matricială în care sunt cuprinse clasele de salarizare acordate în funcţie de condiţiile de lucru, pe măsură ce acestea sunt mai grele sau deosebite, angajatul beneficiază de o clasă superioară şi implicit, de un salariu mai mare.
Astfel, în contractul colectiv de muncă se certifică şi se caracterizează nivelul de risc, îmbolnăvire profesională şi accidente ale lucrătorilor în conformitate cu Normele Generale de Protecţie a Muncii şi sunt definite activităţile desfăşurate în condiţii periculoase şi de risc.
Reclamanţii formează echipe comune de lucru pentru diferite sarcini de muncă, în cadrul aceloraşi instalaţii electrice aparţinând intimatei (cu tensiuni cuprinse între 20.000 volţi până la 100.000 volţi), fiind supuşi practic la aceleaşi riscuri determinate de sarcina de muncă, mediul în care lucrează, cât şi echipamentul din dotare, indiferent de funcţia pe care o deţin în cadrul echipei.
Aceştia desfăşoară lucrări de exploatare şi întreţinere a capacităţilor de producţie ale societăţilor ai căror angajaţi beneficiază de grupa I de muncă. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 50/1990, dar şi adresa înaintată de MMPS urmează ca aceştia să beneficieze de aceeaşi grupă de muncă cu cea a personalului încadrat la unitatea pentru care prestează lucrările de exploatare (SC E.C.F. SA, CN -CFR SA).
Rezultă că activitatea lor poate fi asimilată cu cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 – anexa 1, pct. 123, alin. (15), meseriaş de întreţinere, cale, lucrări artă, electricieni” şi alin. (46) „electricieni LC” deoarece instalaţiile electrice ale CN CFR sunt dependente de instalaţiile electrice ale SC E. SA, toate substaţiile CFR fiind racordate la barele 110 KV de staţiile intimatei.
Expertiza tehnică desfăşurată în cauză a identificat mediul de lucru, condiţiile grele în care-şi desfăşoară activitatea petenţii, riscurile la care sunt supuşi, condiţiile de microclimat nefavorabil, atât prin perceperea efectivă a instalaţiilor electrice, a atribu-ţiunilor de serviciu ale petenţilor, echipamentului din dotare, felul muncii desfăşurate de fiecare în parte, cât şi din observarea înscrisurilor privind condiţiile grele de muncă şi factorii de risc, a analizat buletinele de determinare prin expertizare, rapoartele Comitetului de securitate şi Sănătate în Muncă la nivel central al SC E. SA.
Expertul a concluzionat că petenţii pot fi încadraţi în grupa I de muncă, la poziţia 123 anexa 1 din Ordinul nr. 50/1990, prin asimilare cu aceste categorii profesionale în raport cu fişa postului şi atribuţiile de serviciu deosebit de complexe realizate efectiv în instalaţii, condiţiile impuse instalaţiilor, condiţiile de lucru la care au fost expuşi petenţii, analiza comparativă cu activitatea şi riscurile altor categorii profesionale care beneficiază de grupa I de muncă, normele riguroase de protecţia muncii ce trebuie respectate, funcţionarea instalaţiilor în regim de foc continuu, personalul este expus la aceiaşi factori de risc prin lucru ziua şi noaptea, iarna şi vara.
Având în vedere că, potrivit art. 171-187 C. mun., angajatorul veghează la protejarea securităţii şi sănătăţii salariaţilor, intimata nu a dovedit cu niciun înscris că eventualele măsuri de securitate luate sunt de natură să înlăture posibilitatea încadrării în grupele I sau II de muncă.
Oricum, toate apărările vizează aşa-zise măsuri luate după 1 aprilie 2001 -momentul abrogării Ordinului nr. 50/1990, aşadar nu au relevanţă în cauză, perioada vizată de reclamanţi fiind până la momentul respectiv.
De altfel, aşa cum a arătat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, complet format din
9 judecători, prin decizia nr. 258 din 20 septembrie 2004, Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.
O atare interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvenţele şi inechităţile existente.
De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situaţia pe care aceştia atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală şi nediferenţiată a tuturor celor care au activat în condiţii similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat.
Apărarea referitoare la caracterul limitativ al ordinului este neîntemeiată, deoarece principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă nu este regăsirea în liste, ci încadrarea se face pe baza existenţei condiţiilor de muncă deosebite şi a uzurii capacităţii de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta SC E. SA Bucureşti.
Se arată în motivarea recursului formulat că sentinţa instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
1) în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Nu s-a avut în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 46 din H.G. nr. 1342/2001 privind reorganizarea SC D.F.E.E.E. SA, personalul existent în cadrul E.M.S.A., E.D.S.A., E.M.N.S.A., E.O.S.A., E.B.S.A., E.T.N.S.A., E.T.S.S.A. şi E.M.S.S.A. a fost preluat de noile entităţi.
La data preluării salariaţilor a fost preluată şi arhiva de personal aferent şi prin preluarea personalului şi arhivelor, noile s-au substituit în drepturile şi obligaţiile SC E. SA şi au preluat toate drepturile şi obligaţiile acesteia în litigiile în curs.
Drept urmare, pârâta nu are calitate procesuală în cauză.
2) Pe fondul cauzei, sentinţa instanţei de fond este nelegală, întrucât nu s-au avut în vedere dispoziţiile art. 198 din Legea nr. 19/2000, care a abrogat Ordinul nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite, care se încadrează în grupele I şi II de muncă.
– Din punct de vedere juridic locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care au fost încadrate în grupa a Il-a de muncă, nu se pot regăsi şi în grupa I.
Ordinul nr. 50/1990 a fost modificat prin Ordinul nr. 100/1990 şi Ordinul nr. 125/1990, care prevede la art. 112-115 activitatea desfăşurată de unii salariaţi din grupa a ll-a de muncă, aşa încât greşit instanţa le-a acordat grupa I.
– Sentinţa pronunţată de instanţa de fond încalcă dispoziţiile art. 5 din Ordinul nr. 50/1990, care prevede expres ca existenţa condiţiilor deosebite la locul de muncă şi noxele să rezulte din determinările de noxe efectuate de organele Ministerului ^nătăţii sau de laboratoare de specialitate proprii ale unităţilor.
– Instanţa de fond şi-a depăşit competenţa întrucât potrivit art. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor ce se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de conducerea unităţii împreună cu sindicatele libere.
– La aplicarea grupei I de muncă reclamanţilor, instanţa de fond nu a ţinut cont că încadrarea în cele două grupe de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, iar din probele administrate nu rezultă că reclamanţii ar fi lucrat în aceste locuri cel puţin 50% din programul de lucru.
Faţă de motivele arătate solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
Recursul declarat de pârâtă este nefondat.
în ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive invocate de către recurentă se constată că prin acţiunea formulată reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei să le acorde grupa l-a de muncă de la data încadrării până la 1 aprilie 2001, momentul abrogării Ordinului nr. 50/1990 şi obligarea recurentei la emiterea unei adeverinţe cu menţiunile respective.
întrucât desfăşurată în condiţiile arătate în acţiune şi sub acţiunea factorilor de risc menţionaţi a fost prestată în favoarea angajatorului SC E. SA acest angajator avea obligaţia încadrării reclamanţilor într-o grupă superioară de muncă.
Reorganizările ulterioare ale societăţii recurente nu atrag transferarea acestei obligaţii de recunoaştere a grupei de muncă şi implicit de încadrare de la angajatorul-recurent la alt angajator.
Pe de altă parte, anterior apariţiei H.G. nr. 627/2000, întregul sistem energetic se afla sub administrarea şi organizarea Î.R.E., unitate care cuprinde Secţia de furnizare şi distribuţie, Secţia de transport şi Secţia de producere a energiei electrice, în anul 1998 prin H.G. nr. 365 având loc prima divizare a sistemului energetic naţional în societăţi de sine stătătoare aflate sub tutela CONEL.
Prin H.G. nr. 627/2000, Secţia de furnizare şi distribuţie s-a reorganizat în SC E. SA care a preluat instalaţiile necesare obiectului lor de activitate, cât şi personalul cu drepturile şi obligaţiile sale.
Cum reclamanţii au emis pretenţii pentru perioada 18 martie 1969 – 1 aprilie 2001, când aveau relaţii de muncă cu recurenta, justificat instanţa de fond a apreciat calitatea procesuală pasivă a acesteia.
Şi cea de-a doua critică privind nelegalitatea sentinţei civile atacate asupra fondului cauzei este nefondată.
Referitor la susţinerea că instanţa de fond nu a avut în vedere că prin art. 198 din Legea nr. 19/2000 a fost abrogat Ordinul nr. 50/1990, se constată că reclamanţii au solicitat şi instanţa a dispus obligarea recurentei la acordarea grupei I de muncă, potrivit acestui ordin de la data angajării în cadrul acestei unităţi şi până la 1 aprilie 2001, momentul abrogării Ordinului nr. 50/1990.
în ceea ce priveşte încadrarea în grupa l-a de muncă, în mod corect instanţa de fond a avut în vedere că societatea recurentă are încheiate convenţii de exploatare cu o serie de beneficiari ai căror angajaţi beneficiază de grupe superioare de muncă, iar aşa cum rezultă din scrisoarea M.M.P.S. nr. 84813 din 7 noiembrie 1990, activitatea reclamanţilor trebuie încadrată în grupe similare cu cele ale beneficiarilor lucrărilor pe care le efectuează.
Reclamanţii desfăşoară lucrări de exploatare şi întreţinere a capacităţilor de producţie ale unor societăţi ai căror angajaţi beneficiază de grupa I de muncă, ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 50/1990, potrivit cărora, aşa cum s-a arătat mai sus, beneficiază de aceleaşi drepturi cu personalul care desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii încadrate în grupele I şi II de muncă.
Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 5 din Ordinul nr. 50/1990, se constată că această condiţionare de buletine de determinare a noxelor nu era obligatorie pentru perioada 18 martie 1969 – 31 decembrie 1969 şi pentru dovedirea acesteia instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice.
Prin această expertiză s-a identificat mediul de lucru al reclamanţilor, condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, riscurile la care sunt supuşi, condiţiile de microclimat nefavorabil atât prin perceperea efectivă a instalaţiilor electrice, a atribuţiilor de serviciu şi felul muncii pentru fiecare în parte, precum şi condiţiile grele de muncă şi factorii de risc, analizându-se buletinele de determinare prin expertizare, rapoartele comitetului de securitate şi sănătate în muncă la nivel central al SC E. SA.
După verificările făcute de experţi s-a concluzionat că reclamanţii pot fi încadraţi în grupa I de muncă, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Perioadele solicitate de reclamanţi sunt anterioare anului 2001, iar determinările de noxe pentru aceasta erau imposibile, situaţie în care s-a dispus efectuarea unei expertize, aşa cum s-a arătat mai sus, la raportul de expertize efectuat fiind depuse buletine de determinare prin expertizarea locurilor de muncă, raportul comisiei de analiză a locurilor de muncă, evaluarea stării de sănătate a muncitorilor, buletine de determinări toxicologice.
Referitor la depăşirea competenţei de către instanţa de fond, se constată că reclamanţii nu au solicitat nominalizarea într-o grupă de muncă, ci au solicitat ca instanţa să constate că activitatea desfăşurată de ei în perioada respectivă se încadrează în grupa I de muncă.
Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990, a cărui raţiune, aşa cum rezultă şi din titulatura sa, a fost eliminarea unor inechităţi în salarizarea personalului şi priveşte activităţi, categorii de personal şi meserii ce se desfăşoară în condiţii deosebite.
Pe de altă parte, competenţa instanţei este justificată şi prin prisma dispoziţiiloi art. 281 şi urm. C. mun., cât şi a art. 70 din Legea nr. 168/1999.
De asemenea, accesul la justiţie este consacrat ca drept cetăţenesc fundamenta atât prin art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cât şi prin art. 21 din Constituţia României, art. 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului şi art. 1A pct. 1 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Ultima critică privind faptul că încadrarea în cele două grupe de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat în locurile de muncă incluse în aceste grupe este de asemenea nefondată.
Din cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză, rezultă, aşa cum a reţinu şi instanţa de fond, că reclamanţii întreaga perioadă au lucrat în activităţi care se încadrează în grupa I de muncă, cel puţin 50% din programul de muncă, deoarece erau expuşi la unele riscuri generale determinate de caracteristicile instalaţiilor electrice de înaltă sau joasă tensiune.
Aceştia formează echipe de lucru pentru diferite sarcini de muncă în cadru aceloraşi instalaţii electrice cu tensiuni cuprinse între 20.000 volţi până la 100.000 volţi fiind supuşi practic la aceleaşi riscuri determinate de sarcina de muncă, de mediul îr care lucrează, cât şi de echipamentul din dotare. Activitatea în aceste condu” a fos cunoscută şi de angajator cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă ş rezultă şi din studiul efectuat la cererea recurentei privind evaluarea nivelului de risc de accidente şi îmbolnăvire profesională la principalele locuri de muncă din cadrul SC E SA în care sunt descrişi factori de risc ce necesită încadrarea activităţii acestora îr grupa I de muncă.
în ceea ce priveşte posibilitatea extinderii condiţiilor de muncă şi încadrări acestora în grupa I de muncă, deşi nu se încadrează într-unul dintre punctele prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, Curtea reţine că posibilitatea extinderii acesto activităţi revine din pct. 3 alin. (2) din Ordin, precum şi din nota de fundamentare l£ H.G. nr. 1223/1990, esenţial fiind ca această extindere să aibă la bază analizs condiţiilor de muncă.
Pe de altă parte, această concluzie se regăseşte atât în normele fundamentale arătate, cât şi în Decizia nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale în care se arată că ni există nicio raţiune să se menţină un regim discriminatoriu pentru persoanele care ai activat în aceleaşi funcţii în ceea ce priveşte beneficiul la o grupă superioară de muncă.
De asemenea, prin Decizia nr. 258 din 29 septembrie 2004 a ÎCCJ, complet format din 9 judecători, s-a precizat că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate respinge aplicarea numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O asemenea interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvenţele şi inechităţile existente.
Faţă de cele arătate, întrucât toate criticile invocate de recurentă sunt nefondate, sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, motiv pentru care în baza art. 312 alin. (1) C. pr. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat.
