Pentru lipsurile cantitative şi calitative survenite pe timpul transportului, răspunderea cărăuşului nu poate fi angajată decât faţă de expeditoare; acţiunea promovată de beneficiara-destinatară împotriva cărăuşului nu este admisibilă legal.
(Secţia comercială, decizia nr. 513/26.11.1990)
Prin acţiunea introdusă la 11.05.1990 de I.C.R.P.A.B. s-a solicitat obligarea R.C.F.B. la 7.072,34 lei, daune şi la 106 lei, cheltuieli de judecată.
în motivarea pretenţiilor sale reclamanta a arătat că I.A.S.C. i-a livrat
7.535 sticle cu vin de regiune, în vagonul cu terminaţia……488-7, ST nr.
933333/1989 şi AE nr. 40.309 din 9.08.1989, care a sosit la destinaţie cu raport de eveniment, iar la preluarea transportului a constatat că 374 sticle erau sparte, conform celor menţionate în procesul-verbal nr. 2.790 din 20.08.1989, încheiat cu participarea delegatului neutru, menţionându-se că reprezentantul staţiei a refuzat să-1 semneze şi cu precizarea că reclamaţia administrativă nr. 2.460 din 30.01.1990, ca şi încercarea de conciliere din 7.05.1990, au rămas nerezolvate.
Litigiul a fost rezolvat prin sentinţa civilă nr. 1.701 din 31.08.1990, acţiunea fiind admisă, aşa cum a fost formulată, instanţa reţinând răspunderea cărăuşului în baza H.C.M. nr. 941/1959, pentru dauna produsă prin manevrarea necorespunzătoare a mijlocului de transport, contrar avertizării prin eticheta „Fragil”, aplicată de furnizoare.
împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, prin care a criticat sentinţa pentru nelegalitate, invocând inadmisibilitatea acţiunii pentru lipsa dreptului la acţiune, şi netemeinicie, susţinând că marfa a fost necorespunzător ambalată şi că dauna s-a produs şi din culpa concurentă a furnizoarei, care trebuia obligată în consecinţă.
Recursul este întemeiat, în sensul celor ce urmează: Din examinarea lucrărilor dosarului se constată că deşi în avizul de expediere a fost menţionat delegatul I.C.R.P.A.B., actul a fost emis totuşi de I.A.S.C., care apare astfel furnizoarea mărfii, iar în scrisoarea de trăsură, aceeaşi unitate figurează ca predătoare, reclamanta fiind destinatară.
Or, dacă delegatul I.C.R.RA.B. avea mandatul de a primi şi recepţiona marfa sau dacă avându-1 şi-i îndeplinea corespunzător, trebuia să întocmească actul de recepţie în condiţiile legii (prin care opera transferul dreptului de proprietate), avizul de expediere către unul dintre propriile depozite, precum şi documentul de transport, în care I.C.R.RA.B. să figureze atât predătoare, cât şi destinatară.
Numai procedându-se astfel, reclamanta şi-ar fi putut legitima dreptul la acţiune în daune faţă de cărăuş, în aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 3/1988, or, în cauză, I.A.S.C. figurează predătoare în scrisoarea de trăsură, iar simpla menţionare a delegatului I.C.R.RA.B. în avizul de expediere al mărfii (întocmit de furnizoare), nu putea constitui dovada trecerii dreptului de proprietate asupra beneficiarei, cu efecte asupra raporturilor sale cu unitatea de transport.
Aşa fiind, pentru lipsurile cantitative şi calitative survenite pe timpul transportului, răspunderea cărăuşului nu putea fi angajată decât faţă de expeditoare, acţiunea promovată de beneficiara-destinatară fiind nelegal admisă (în condiţiile particulare ale speţei), urmând ca, în baza art. 312 pct. 2 lit. a Cod proc. civilă, sentinţa să fie modificată în consecinţă.
Notă: în legătură cu Legea nr. 3/1988 şi H.C.M. nr. 941/1959, a se vedea
nota de la speţa nr. 24.
