Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 127/CA din data de 29.01.2015
Prin sentința civilă nr.127/CA din 29.01.2015, pronunțată în dosar nr.4449/62/2014 a fost respinsă cererea formulată de reclamanta C N C F C.F.R.-S.A prin Sucursala RCF B în contradictoriu cu pârâta A F R- O I F R.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat că în urma producerii accidentului feroviar din data de 21.12.2013, ora 19,05 pe secția de circulație B-S, între halta M și stația CF V, la km. 282+500, fir I prin deraierea de prima osie în sensul de mers al locomotivei EA 40-0745-6 a trenului nr. 32603, aparținând operatorului de transport feroviar SNTFM CFR Marfă SA B, pârâtul OIFR a efectuat investigația acestui accident, conform competenței atribuite prin art. 4 alin. 1 din HG nr. 117/2010.
Conform art. 6 lit. g și art. 45 din Anexa la HG nr. 117/2010, investigația reprezintă un proces desfășurat în scopul prevenirii accidentelor și incidentelor, care include strângerea și analizarea informațiilor, stabilirea condițiilor, inclusiv determinarea cauzelor și, dacă este cazul, emiterea unor recomandări de siguranță. Investigația are statutul juridic de act administrativ, permițând investigatorilor principali să își îndeplinească sarcinile în modul cel mai eficient și în timpul cel mai scurt cu putință. Investigația este realizată independent de orice anchetă judiciară. Investigația nu se ocupă în niciun caz cu stabilirea vinovăției sau a răspunderii.
Art. 70 alin. 1 din Anexa la HG nr. 117/2010 prevede că finalizarea investigării se face prin întocmirea unui raport de investigare asupra accidentului/incidentului și stabilirea încadrării finale a accidentului/incidentului.
În consecință, raportul de investigare reprezintă actul final al procesului investigației, fiind întocmit de organul competent potrivit legii, în realizarea competențelor stabilite de lege în vederea organizării și executării în concret a dispozițiilor sale.
Raportul de investigare reprezintă așadar un act administrativ individual, adresat participanților la procedură, emis în aplicarea în concret a dispozițiilor HG nr. 117/2010.
Conform art. 70 alin. 2, raportul de investigare descrie obiectivele investigației și cuprinde, dacă este cazul, recomandări de siguranță.
Actul administrativ este caracterizat, între alte trăsături și de caracterul său obligatoriu, caracter care trebuie evaluat în speță prin raportare la toate efectele juridice produse.
Faptul că raportul poate cuprinde recomandări de siguranță nu înlătură efectul său obligatoriu, efect care se produce în raport cu destinatarii săi, respectiv operatorii economici care prestează un serviciu public de transport.
În acest sens, instanța are în vedere că efectul obligatoriu este reglementat prin dispozițiile art. 76, care instituie o conduită obligatorie a operatorului de transport, ca urmare a comunicării acestui raport.
Recomandările de siguranță nu reprezintă un element obligatoriu al conținutului raportului de investigare, necondiționând validitatea acestuia și nu se pot confunda cu efectele obligatorii generate de act.
Prin cererea de față, reclamanta a solicitat completarea conținutului actului administrativ, afirmând o vătămare a intereselor sale legitime, prin omisiunea pârâtului de a cuprinde în acesta concluziile referitoare la starea tehnică a locomotivei, la capitolul C. art. C.6 Analiză și concluzii.
Aceste concluzii se regăsesc în raportul de investigare la cap. C5.4.2 (f.39 verso) privind datele constatate la funcționarea materialului rulant și a instalațiilor tehnice ale acestuia, cu mențiunea că pârâtul a stabilit că verificările și măsurătorile efectuate la locomotivă au condus la concluzia că acestea se încadrează în parametri de exploatare admiși de prevederile instrucționale, că torsionarea căii peste valoarea maximă admisă reprezintă cauza directă a producerii accidentului iar nerespectarea prevederilor art.6.7 din Instrucția pentru folosirea vagoanelor de măsurat calea nr. 329/1995 referitor la remedierea defectelor de gradul 5 a reprezentat o cauză subiacentă.(f.40)
Din expunerea de motive rezultă însă că reclamanta critică concluzia cuprinsă în raport privind reținerea cauzei subiacente și faptul că între cauzele producerii deraierii nu s-a reținut și starea tehnică a locomotivei.(f.9)
În consecință, motivele invocate se subsumează unei nulități a raportului de investigare, aplicabilă pentru lipsa de temeinicie a concluziilor acestuia, care ar susține în opinia reclamantei și nelegalitatea rezultată din nerespectarea condițiilor de formă privitoare la conținutul actului.
Scopul cererii îl reprezintă așadar modificarea actului administrativ atacat.
Motivele invocate nu au fost însă probate în cauză, în condițiile în care, raportul de investigare ca act administrativ beneficiază de prezumția de legalitate și veridicitate până la dovada contrară iar reclamanta are sarcina probațiunii, conform art. 249 CPC.
Raportul de investigare a fost elaborat de pârât în baza surselor și referințelor pentru investigare enumerate în cap.C.5.3(f.38), conform modelului stabilit în Anexa 5 și prin analiza informațiilor legate de accident.
În consecință, faptul că pârâtul nu ar fi dat relevanța cuvenită proceselor verbale enumerate în cerere (nr. 269/22.12.2013, PII5/14/665 din 22.12.2013, 234/E/15/07.01.2014 și 234/E/38 din 13.01.2014) ori declarațiilor personalului implicat, că nu a realizat sau nu a realizat în mod corespunzător măsurătorile necesare vizează exercitarea dreptului său de interpretare și apreciere a probelor, stabilit de HG nr. 117/2010.
Aceste critici ale reclamantei se referă de altfel la alte etape ale investigației, prealabile întocmirii raportului final cu privire la care prin art. 66-art. 68 din Anexa la HG nr. 117/2010 avea posibilitatea să prezinte observații scrise, să solicite audierea de martori și administrarea probelor pe care le aprecia concludente.
Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta ar fi uzat de posibilitățile menționate, pe parcursul desfășurării investigației.
La dosar nu a fost depus vreun înscris care să ateste comunicarea unor observații față de conținutul rapoartelor de constatare legate de starea locomotivei, în sensul afirmat prin cerere iar în cauza de față, reclamanta nu a solicitat sau administrat probe prin care să infirme concluziile raportului de investigare privind nerespectarea prevederilor art.6.7 din Instrucția pentru folosirea vagoanelor de măsurat calea nr. 329/1995 referitor la remedierea defectelor de gradul 5, reținută ca și cauză subiacentă conform pct. (4). 3 liniuța a doua -Concluzii din Anexa 5 a HG nr. 117/2010.
În cauză, nu s-a contestat că defectul de linie se încadra în gradul 5. Reclamanta a arătat că măsura dispusă nu a fost cea a remedierii în 24 de ore de la data constatării(18.12.2013), ci a reducerii vitezei de circulație la 70km/h(f.4), cu scopul evitării aplicării măsurii radicale a închiderii circulației până la remediere.
Instanța reține că potrivit art. 6.7 din instrucția pentru folosirea vagoanelor de măsurat calea nr. 329/1995, defectul R5 trebuia remediat în prezența picherului în 24 de ore, fapt care nu a fost realizat.
Reducerea vitezei de circulație putea fi dispusă de reclamantă numai până la remedierea defectului, sens în care dispune cap. V pct. 5.4 din Instrucția nr. 329/1995, invocat de companie (f.3, 22) dar această remediere trebuia efectuată în 24 de ore.(f.25)
În consecință, reclamanta nu are temei pentru a solicita modificarea raportului de investigare în sensul solicitat, în Anexa 5 a HG nr. 117/2010 în cauzele subiacente fiind incluse cauzele referitoare la proceduri și întreținere.
Reclamanta nu a contestat existența defectului de linie iar producerea accidentului nu poate fi privită independent de neremedierea defectului în termenul legal.
Prin urmare, în mod întemeiat, nerespectarea acestei obligații a fost menționată drept cauză subiacentă în raportul de investigare.
Conform art. 68 alin.1 și 2 din Regulamentul de investigare a accidentelor și a incidentelor, de dezvoltare și îmbunătățire a siguranței feroviare pe căile ferate și rețeaua de transport cu metroul din România, Anexă la HG nr. 117/17.02.2010, în cazul investigării accidentelor, administratorul/gestionarul de infrastructură feroviară și operatorii de transport feroviar implicați, operatorul economic care efectuează operațiuni de transport cu metroul, ASFR, victimele și rudele acestora, proprietarii bunurilor deteriorate, producătorii, serviciile de urgență implicate și reprezentanții personalului și utilizatorii, după caz, sunt informați periodic cu privire la investigație și mersul acesteia, acordându-li-se, la solicitarea acestora, posibilitatea de a-și prezenta opiniile și punctele de vedere referitoare la investigație, și au posibilitatea, la cerere, să facă comentarii cu privire la informațiile din proiectele de rapoarte.
În speță, reclamanta nu a dovedit că ar fi formulat cereri în sensul dispoziției precitate pentru a susține cu succes încălcarea dreptului de a fi ascultată.
În ceea ce privește valoarea probatorie a devizelor enumerate la cap. C.3.2 din raport(f.37 verso), instanța are în vedere că aceasta privește raporturile stabilite între persoana păgubită și responsabilul de pagubă.
Prin investigație și așadar și prin raportul de investigare nu se stabilesc elemente privind răspunderea civilă delictuală, stipulându-se expres că nu au drept scop stabilirea vinovăției ori a răspunderii.
În consecință, în cadrul litigiilor în care se pune problema responsabilității reclamantei, aceasta are posibilitatea să conteste pertinent valoarea probatorie a devizelor menționate, în scopul înlăturării ori limitării acestei responsabilități.
Față de aceste considerente, tribunalul va respinge cererea dedusă judecății, reclamanta nerăsturnând prin probele administrate în cauză prezumția de legalitate și temeinicie a raportului de investigare iar în privința cheltuielilor de judecată, solicitate de pârât în subsidiar respingerii cererii, reține că în cauză acestea nu au fost dovedite, neimpunându-se acordarea lor.
