A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al.1 şi 3 Cod penal, la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare (faptă din 02.10.2002).
În baza dispoziţiilor art.33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare.
Conform art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzută de art. 82 Cod penal, respectiv 4 (patru) ani.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin prezenta sentinţă în pedepsele componente de 2 (doi) ani închisoare, respectiv 3 (trei) luni închisoare pe care le-a constatat graţiate integral şi condiţionat în temeiul art.1 din Legea 543/2002 modificată.
În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 şi art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul I.S.A. să plătească părţii civile C. A. S. Galaţi suma de 17.779.525 lei cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală.
În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul I. SA să plătească părţii civile P. M. suma de 30.000.000 lei daune materiale şi 15.000.000 lei daune morale.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 189, art. 191 şi art. 193 al.2 Cod procedură penală.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
În dimineaţa zilei de 02.10.2002, în jurul orelor 5.30 inculpatul R.G. se deplasa cu autoturismul proprietate personală marca ARO 224 D, pe raza comunei M., judeţul G., având direcţia de mers dinspre G. către comuna O..
În autoturism, pe locul din dreapta faţă, se afla martorul C. F.
Din sens opus, având direcţia de mers dinspre comuna O. către G., se deplasa cu autoturismul marca Dacia 1310. În autoturism se mai aflau martorii G. E., M.D. şi L. C.
În aceeaşi direcţie de deplasare cu autoturismul inculpatului se deplasau cu căruţa tractată de două vaci victima P. G. şi partea vătămată P.M.
Căruţa nu era dotată cu felinar sau elemente reflectorizante care să o facă vizibilă pe carosabil şi nu avea fundătoare.
În momentul în care cele două autoturisme au ajuns în satul D. comuna M., în dreptul locuinţei martorului O.V., unde era amplasat un stâlp de iluminat public, dar care nu funcţiona, având luminile de întâlnire aprinse, la circa 3 metri în faţă, inculpatul R. G. a observat căruţa victimei.
Încercând să o evite inculpatul a tras de volan spre stânga şi a frânat, însă, datorită distanţei reduse nu a putut evita impactul, a intrat în coliziune cu vehiculul cu tracţiune animală, a intrat pe contrasens lovind cu partea stângă spate autoturismul condus de martorul C.V.E.
Urmare accidentului victima P. G. a decedat, moartea acestuia fiind violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă politraumatismului cranio – cerebral, produs prin proiectare din vehicul şi lovire de corpuri dure şi de plan dur, posibil în condiţiile unui accident rutier.
Partea vătămată a suferit un politraumatism cu contuzii craniofaciale şi edentaţie parţială, fracturi costale cu volet antero-lateral şi hemotorax drept, contuzie abdominală cu ruptură de ficat şi splină, hematom retro-peritoneal şi hematuric cu şoc hemoragic consecutiv, leziuni ce ar fi putut fi produse prin proiectare din căruţă în condiţiile unui accident rutier şi care au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale.
În cauză au fost efectuate două expertize tehnice auto în vederea stabilirii mecanismului şi dinamicii producerii accidentului, vitezei de deplasare a autoturismului condus de inculpat. Conform concluziilor acestora, în momentul producerii accidentului, autoturismul condus de către inculpat se deplasa cu o viteză de circa 35-45 Km/h, accidentul neputând fi evitat prin frânare sau ocolire, datorită timpului scurt avut la dispoziţie de inculpat şi a faptului că vehiculul cu tracţiune animală nu era dotat cu elemente reflectorizante, starea de pericol fiind creată de căruţa care circula noaptea pe drumul naţional, pe mijlocul benzii sale de mers.
Conform procesului-verbal de verificare tehnică, autoturismul condus de inculpat corespundea din punct de vedere tehnic pentru circulaţia pe drumurile publice.
Din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie, rezultă că inculpatul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În aceste condiţii, s-a reţinut că accidentul s-a produs din culpă comună.
Astfel, victima a încălcat dispoziţiile art. 54 lit. c, art. 55 lit. a şi art. 31 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966.
De asemenea, inculpatului îi revenea obligaţia generală prevăzută de art. 8 din Decretul nr. 328/1966, să se comporte în trafic astfel încât să nu pună în pericol circulaţia pe drumurile publice.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat apel inculpatul, partea vătămată/parte civilă şi asigurătorul de răspundere civilă.
Inculpatul a criticat sentinţa primei instanţe pe motive de nelegalitate, invocând următoarele aspecte:
– hotărârea primei instanţe nu este motivată, reprezentând o copie a rechizitoriului;
– martorii au fost audiaţi cu încălcarea dreptului la apărare;
– în mod greşit i-au fost respinse proba cu acte şi proba cu martori;
– în mod eronat nu s-a dispus achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct.2 lit. a în ref. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, în condiţiile în care din probele administrate în cauză rezultă că în producerea accidentului culpa aparţine în exclusivitate victimei şi părţii vătămate.
Partea vătămată/parte civilă a criticat soluţia primei instanţe pe motiv de nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul cuantumului despăgubirilor acordate, solicitând admiterea apelului şi obligarea inculpatului (în solidar cu asigurătorul de răspundere civilă) la plata sumei de 50.000.000 ROL cu titlu de daune materiale şi la plata sumei de 40.000.000 ROL cu titlu de daune morale.
Asigurătorul de răspundere civilă a criticat sentinţa penală pronunţată de prima instanţă pe motive de nelegalitate, invocând următoarele aspecte:
– în mod eronat s-a apreciat că şi inculpatului îi revine o parte din culpa producerii accidentului, în situaţia în care acesta a respectat toate regulile de circulaţie rutieră (considerând că întreaga culpă aparţine conducătorului atelajului);
– în mod nelegal prima instanţă nu a ţinut seama că în cauza supusă judecăţii este vorba de o culpă comună şi că în conformitate cu prevederile art. 21 din Ordinul nr. 8/2001, inculpatul şi asigurătorul de răspundere civilă pe de o parte şi partea vătămată pe de altă parte, suportă în mod egal sumele dispuse de instanţă (situaţie în care apreciază că asigurătorul trebuia obligat doar la plata sumei de 8.889.763 ROL către C.A.S. Galaţi şi la plata sumelor de 15.000.000 lei daune materiale şi 7.500.000 lei daune morale către partea vătămată/parte civilă ).
Prin Decizia penală nr.552/25.10.2005 a Tribunalului Galati au fost admise cele trei apeluri, a fost desfiinţată sentinţa penală apelată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de control judiciar a apreciat că sentinţa penală este lovită de nulitate absolută întrucât au fost încălcate dispoziţiile art.171 al.3 Cod procedură penală, privind asistenţa juridică obligatorie.
Drept urmare, nu au mai fost analizate celelalte motive de apel invocate de părţi si care vizau fondul cauzei.
In rejudecare, prin Sentinţa penală nr.487/05.06.2006 a Judecătoriei Tîrgu Bujor, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al.2 Cod penal la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare (faptă din 02.10.2002)
A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 al.1 şi 3 Cod penal la o pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare.(faptă din 02.10.2002)
Au fost constatate graţiate integral şi condiţionat pedepsele de 2 ani închisoare si de 3 luni închisoare conform art.1 din Legea nr.543/2002.
În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 Cod civil şi art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul să plătească părţii civile C.A.S. Galaţi suma de 17.779.525 lei (1777,9 RON) cu titlu de despăgubiri civile plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii până la achitarea integrală.
A fost admisă in parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată P.M.
În baza dispoziţiilor art. 14 Cod procedură penală în referire la art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul R.G. în solidar cu asiguratorul să plătească părţii civile P.M. suma de 30.000.000 lei (3000 RON) cu titlu de daune materiale şi 15.000.000 lei (1500 RON) daune morale.
In baza art.193 al.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile P. M. suma de 5.040.000 lei (504 lei RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.
In baza art.189 si 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat in sumă de 7.000.000 lei (700 RON).
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut aceeaşi situaţie de fapt cu cea stabilită în primul ciclu de judecată şi s-a apreciat că producerea accidentului se datorează culpei comune atât a inculpatului cât si a victimei P. G.
S-a arătat că nu se poate reţine culpa exclusivă a victimei întrucât si inculpatul are o culpă în producerea accidentului, constând în aceea că nu a adaptat viteza la condiţiile efective de drum si nu a observat prezenţa pe carosabil a atelajului pe care trebuia să-l evite.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă P.A. s-a reţinut că aceasta nu a depus acte in susţinerea listei de cheltuieli efectuate cu înmormântarea si pomenirea victimei.
S-a apreciat că daunele materiale au fost dovedite până la concurenta sumei de 3000 RON, iar daunele morale cuvenite părţii civile au fost cuantificate la suma de 1500 RON.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul R. G. asigurătorul de răspundere civilă şi partea civilă P. M..
Inculpatul a criticat-o ca fiind nelegală atât în ceea ce priveşte latura penală cât si latura civilă a cauzei.
Astfel, inculpatul a susţinut că, întrucât toate probele administrate in cauză conduc la concluzia că nu are nici cea mai mică culpă in producerea accidentului, în mod greşit s-a dispus condamnarea sa si obligarea la plata de despăgubiri civile. A solicitat desfiinţarea hotărârii si achitarea sa, precum si respingerea acţiunii civile.
Asigurătorul a invocat faptul că nu are calitate de parte responsabilă civilmente, motiv pentru care nu trebuia obligat in solidar cu inculpatul la plata de despăgubiri civile.
Partea civilă P.M. a criticat hotărârea in ceea ce priveşte modul de soluţionare a acţiunii civile, apreciind că, întrucât a făcut dovada despăgubirilor civile solicitate, acţiunea civilă trebuia admisă în totalitate.
Prin Decizia penală nr.666/A/18.12.2006, Tribunalul Galaţi a admis apelurile declarate de inculpatul R. G. si asigurătorul SC „I. R. I.C.” S.A. Bucuresti şi in consecinţă:
A desfiinţat Sentinţa penală nr.487/5.06.2006 a Judecătoriei Tîrgu Bujor (dosar nr.1994/P/2005) si in rejudecare:
În baza disp.art.11 pct.2 litera a in referire la art.10 litera d Cod procedură penală, l-a achitat pe inculpatul R.G. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.178 al.2 Cod penal si art.184 al.1,3 Cod penal.
A respins acţiunea civilă formulată de părţile civile P.M. si S. Galaţi, ca nefondată.
In baza disp.art.192 al.1 pct.1 lit. b Cod procedură penală, a obligat partea civilă P. M. la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A respins apelul declarat de partea civilă P.M. împotriva Sentinţei penale nr.487/5.06.2006 a Judecătoriei Tîrgu Bujor, ca nefondat.
In baza disp.art.192 al.2 Cod procedură penală, a obligat partea civilă-apelantă la plata sumei de 50 RON , cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, in apel.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a apreciat că reţinerea unei culpe comune a inculpatului si a victimei în producerea accidentului, nu-şi găseşte fundamentul in probele ce au fost administrate pe tot parcursul procesului penal.
În acest sens au fost avute in vedere cele două expertize efectuate în cauză, cât şi declaraţiile martorilor audiaţi, martori care au fost de faţă la momentul producerii accidentului, schiţa de la locul faptei, etc.
Astfel, ambele expertize judiciare au stabilit că viteza de deplasare a autoturismului ARO, condus de inculpat, a fost intre 35-45 Km/h.
Întrucât căruţa nu era semnalizată, iar sectorul de drum unde a avut loc accidentul nu era iluminat artificial in acel moment, s-a stabilit că accidentul nu putea fi evitat prin frânare.
De asemenea, nici evitarea prin ocolire nu era posibilă întrucât virarea spre stânga însemna intrarea în coliziune cu Dacia ce venea din faţă, iar virarea spre dreapta ar fi însemnat intrarea în şanţul din dreapta şoselei.
Apariţia bruscă în câmpul vizual a căruţei nu a permis conducătorului autoturismului ARO să aibă timpul necesar pentru luarea unei decizii.
Accidentul putea fi evitat de către conducătorul căruţei dacă acesta echipa corespunzător căruţa cu elemente reflectorizante care să o facă vizibilă din timp si dacă ar fi circulat cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului (in momentul accidentului având 1,1 m până la marginea din dreapta ).
Tribunalul a apreciat că dispoziţiile legale reţinute a fi fost încălcate de către inculpat, nu au nici o legătură cu cauza.
Atelajul nu venea din sens opus, ci se afla pe aceeaşi bandă de circulaţie pe care rula autoturismul ARO, în acelaşi sens de deplasare.
Atelajul nu era un obstacol previzibil, nu era semnalizat, circula pe mijlocul benzii iar cel care conducea animalele care tracta atelajul, respectiv victima P. G. se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Victima P. G. avea obligaţia să doteze atelajul cu semnalizare luminoasa sau reflectorizantă (art.54, 55 din RAD 328/1966) si să circule cât mai aproape de marginea din partea dreaptă a drumului.
Datorită conduitei victimei atelajul nu era un obstacol previzibil pentru inculpat. Era imposibil să se prevadă că la ora 5 dimineaţa, în condiţii de noapte, fără a exista lumină artificială, în condiţiile in care se circula cu maxim 45 Km/h, pe mijlocul drumului exista un atelaj nesemnalizat iar căruţaşul este si sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemeni, Tribunalul a apreciat că starea încărcăturii autoturismului ARO, condiţiile de drum sau conduita inculpatului in relaţie cu şoferul autoturismului ce venea din sens opus nu au nici o legătură cu evenimentul produs in dimineaţa zilei de 2.10.2002.
Practic, accidentul s-a produs numai din culpa victimei, aceasta fiind cea care a creat starea de pericol pentru circulaţia pe drumurile publice.
În condiţiile în care nu era lumină naturală şi nici sistemele de iluminare stradală nu erau aprinse, inculpatul a redus viteza si a aprins luminile de întâlnire întrucât a observat că din sens opus rula un alt autovehicul, de asemenea cu luminile de întâlnire aprinse.
Inculpatul, şofer de meserie de circa 20 de ani, circula in apropierea axului drumului sensului său de mers, tocmai pentru a evita eventualele vehicule nesemnalizate care s-ar fi putut afla in trafic la acea oră si care ar fi circulat in mod legal pe marginea drumului.
Din probele administrate în cauză, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a văzut căruţa abia în momentul în care autoturismul ce venea din sens opus s-a apropiat, motiv pentru care nu putea ocoli căruţa, a acţionat frâna, insă, datorită spaţiului mic de frânare, nu a putut evita coliziunea in urma căreia a fost grav afectat sistemul de direcţie al autovehiculului condus de inculpat, astfel că acesta nu are nicio culpă în producerea accidentului.
Împotriva Deciziei penale nr.666/A/18.12.2006 a Tribunalului Galaţi au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi partea vătămată P. M..
Ambii recurenţi au invocat nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel, susţinând că în mod greşit aceasta a reţinut că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a victimei, dispunând achitarea inculpatului R. G. şi respingerea acţiunii civile.
Curtea a apreciat că recursurile sunt fondate.
Examinând hotărârea instanţei de apel, în raport cu criticile formulate prin motivele de recurs, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art.3859 alin.3 Cod procedură penală, Curtea a constatat că soluţia de achitare a inculpatului, pronunţată de către instanţa de apel, contravine situaţiei de fapt ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, precum şi dispoziţiilor legale aplicabile.
Argumentaţia instanţei de apel, în sensul că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa exclusivă a victimei P. G., care a circulat pe un drum public, pe timp de noapte, cu un atelaj care nu era dotat cu semnalizare luminoasă sau reflectorizantă, încălcând astfel dispoziţiile art. 54 şi 55 din Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr.328/1966, nu poate fi acceptată, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art.16 din Decretul nr.328/1966 – act normativ care a reglementat circulaţia pe drumurile publice la data producerii accidentului – conducătorii de autovehicule trebuie să aibă în permanenţă controlul vitezei autovehiculelor, ceea ce înseamnă că viteza trebuie adaptată la condiţiile de trafic şi de vizibilitate, în aşa fel încât conducătorul auto să aibă permanent controlul autovehiculului şi să fie în măsură să evite orice pericol.
Această obligaţie este enunţată şi prin dispoziţiile art.48 din Regulamentul pentru aprobarea Decretului nr.328/1966, potrivit cărora conducătorul trebuie să adapteze viteza ţinând seama de împrejurări, astfel încât să poată opri vehiculul în limitele câmpului său de vizibilitate către înainte, precum şi în faţa oricărui obstacol previzibil.
De asemenea, prin dispoziţiile art. 19 din acelaşi regulament este prevăzută obligaţia conducătorului de a folosi adecvat sistemul de lumini al autovehiculului, pe timpul nopţii ori în condiţii meteorologice ce reduc vizibilitatea.
Toate aceste dispoziţii legale stabilesc o corelaţie între viteza de circulaţie şi raza de vizibilitate, în sensul că viteza trebuie astfel adaptată încât autovehiculul să poată fi oprit înăuntrul distanţei în care vizibilitatea este asigurată.
În speţă, expertizele judiciare au stabilit că viteza de deplasare a autoturismului ARO, condus de inculpat, a fost intre 35 – 45 km/h. Deşi această viteză este sub limita maximă prevăzută de lege, ea nu a fost adaptată la împrejurările specifice circulaţiei pe timp de noapte, pe un drum neiluminat artificial, astfel că, în condiţiile în care din sens opus s-a apropiat un alt autoturism, care avea aprinsă, în mod regulamentar, lumina de întâlnire, inculpatul nu a avut posibilitatea să observe din timp căruţa nesemnalizată, condusă de partea vătămată.
În condiţiile date, cele două expertize au stabilit că inculpatul nu ar fi putut evita accidentul nici prin frânare, deoarece distanţa era insuficientă, şi nici prin ocolire, deoarece în acest caz autoturismul ARO ar fi intrat în coliziune cu autovehiculul care venea din sens opus.
Imposibilitatea evitării accidentului auto nu este însă imputabilă numai victimei – care a încălcat dispoziţiile art.54 şi 55 din Regulamentul pentru aprobarea Decretului nr.328/1966 circulând pe drumurile publice cu o căruţă nesemnalizată – ci şi inculpatului R. G. care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu a corelat viteza de deplasare a autovehiculului cu condiţiile de vizibilitate specifice circulaţiei pe timpul nopţii, încălcând astfel dispoziţiile art. 19 şi art.48 din Regulamentul pentru aprobarea Decretului nr.328/1966.
Deşi atelajul condus de victimă nu era semnalizat, el nu poate fi considerat ca un obstacol imprevizibil, deoarece, în condiţiile în care se deplasa pe raza unei localităţi rurale, într-o perioadă de vârf a muncilor agricole de toamnă, inculpatul trebuia şi putea să prevadă pericolul de a întâlni un astfel de obstacol.
În consecinţă, Curtea a reţinut că accidentul de circulaţie s-a produs din culpa comună, astfel că în mod greşit instanţa de apel a dispus achitarea inculpatului R. G., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.178 alin.2 şi de art. 184 alin.1, 3 Cod penal.
Faţă de aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art.38515 pct.2 lit. a Cod procedură penală, Curtea a dispus fi admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de partea civilă P M, a fi casată Decizia penală nr. 666/A/18.12.2006 a Tribunalului Galaţi şi a fi menţinută, ca legală şi temeinică, Sentinţa penală nr.487/05.06.2006 a Judecătoriei Tîrgu Bujor, decizia dată fiind definitivă.
