Răspunderea juridică. Conflicte de muncă


– Codul muncii: art. 248 alin. 1, art. 257, art. 258

Conflictul de muncă reprezintă orice dezacord intervenit între partenerii sociali, în raporturile de muncă.

Potrivit art. 257 C. muncii, regulamentul intern se întocmeşte de către angajator cu consultarea sindicatului sau a reprezentanţilor salariaţilor, după caz, şi cuprinde obligatoriu cerinţele prev. de art. 258 C. muncii.

Nerespectarea acestor dispoziţii duce la sancţiunea constatării nulităţii absolute a acestuia.

(Decizia nr. 1214/R din 26.02.2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale)

Prin sentinţa civilă nr. 4950/16.06.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vlll-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta FSN N., în numele membrilor săi de sindicat, în contradictoriu cu pârâta A.F.D.J. RA Galaţi, dispunându-se anularea Regulamentului Intern adoptat de pârâtă la data de

25.10.2007.

Pârâta a declarat recurs, criticând sentinţa precitată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

1. Hotărârea este nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa a aplicat greşit legea, iar motivele pe care aceasta se sprijină contravin situaţiei de fapt şi materialului probator.

Deşi s-a dovedit prin înscrisuri că pârâta a efectuat cu reclamanta consultări prealabile adoptării Regulamentului Intern, instanţa a apreciat că aceste consultări s-ar fi efectuat cu persoane „care nu aveau competenţa de a formula propuneri în legătură cu clauzele Regulamentului Intern.”

Această concluzie este greşită, întrucât din nicio probă de la dosar nu rezultă că aceste persoane nu ar fi avut competenţa necesară. în realitate, dna B.N. este preşedintele intimatei la SCN Călăraşi, iar dl. F.Ş. este preşedintele SLD F.

în plus, anterior adoptării regulamentului, regia s-a consultat cu celălalt sindicat, respectiv SLD „F”., astfel încât cerinţele prevăzute de lege au fost îndeplinite.

Motivaţia instanţei cu privire la lipsa consultărilor cu sindicatul este neîntemeiată, aceste consultări având loc şi fiind reale, motiv pentru carepropunerile şi observaţiile sindicatelor au fost însuşite de regie şi incluseîn textul regulamentului, iar SLD „F.” a fost de acord cu textul actului în forma sa actuală.

2. Instanţa a interpretat greşit dispoziţiile art. 257 C. muncii şi a apreciat că sancţiunea neîndeplinirii consultării cu sindicatul ar fi nulitatea absolută a actului emis.

Textul legal amintit nu prevede o asemenea sancţiune, ci stabileşte că avizul sindicatului este consultativ, şi nu conform.

Trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 261 C. muncii, potrivit cu care sesizarea instanţei poate fi făcută de orice salariat interesat, în măsura în care face dovada încălcării unui drept al său.

Or, faţă de această dispoziţie imperativă a legii, reclamanta nu a arătat care drept a fost încălcat prin Regulamentul Intern.

Cu privire la aceste apărări ale pârâtei, instanţa nu a făcut nicio referire.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Nu s-au propus noi dovezi în cauză.

Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a ll-a C. pr. civ. şi apreciind că, în raport de pretenţiile deduse judecăţii, de probatoriul administrat şi de normele juridice incidente, soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile exprimate prin primul motiv de recurs sunt neîntemeiate şi urmează a fi înlăturate.

Aşa cum este cunoscut, date fiind prevederile art. 287 C. muncii, sarcina probei în conflictele de muncă, deci şi în prezentul proces, revine angajatorului.

în consecinţă, faţă de natura şi obiectul pretenţiilor deduse judecăţii prin acţiune, recurenta-pârâtă avea obligaţia de a dovedi împrejurarea de fapt că prealabil adoptării Regulamentului Intern al unităţii, a consultat sindicatul sau sindicatele având ca membrii pe angajaţii săi, aşa cum cere art. 257 C. muncii.

Una dintre aceste organizaţii sindicale era şi intimata-reclamantă, aceasta fiind legal constituită (îndeplinind deci condiţiile de a fi considerată persoană juridică) şi având reprezentativitate la nivel de unitate.

Ca atare, recurenta-pârâtă trebuia să facă dovada că a consultat şi intimata-reclamantă înainte de a întocmi Regulamentul Intern.

Or, prin probele pe care a înţeles să le administreze în cauză (înscrisuri), recurenta nu a făcut o asemenea dovadă, nedepunând niciun document din care să rezulte că s-ar fi adresat FSN N. cu intenţia de a o consulta în chestiunea Regulamentului Intern.

Faptul că ar fi trimis adrese în acest sens unor persoane fizice din conducerea intimatei-reclamante nu are nicio relevanţă juridică, întrucât nu aceste persoane trebuiau consultate, ci sindicatul pe care acestea îl reprezentau (sens în care sunt prevederile art. 257 C. muncii), ştiut fiind că sindicatul este un subiect aparte de drept faţă de persoanele fizice care îi sunt membrii sau îl conduc.

Cât priveşte aspectul că ar fi consultat un alt sindicat reprezentativ din unitate, nici aceasta nu are vreo semnificaţie, deoarece fată de modul în care este redactat textul legal precitat, este indubitabil că trebuie consultat sindicatul din unitate, respectiv sindicatele, dacă sunt mai multe (în orice text singularul substantivului presupune şi pluralul acestuia).

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primit, Tribunalul procedând corect atunci când a admis acţiunea şi a desfiinţat Regulamentul Intern contestat de intimata-reclamantă.

Art. 257 C. muncii nu foloseşte termenul „aviz” la care face referire recurenta, astfel încât nu are nicio relevanţă dacă acesta ar avea caracter consultativ (facultativ) sau obligatoriu (conform). Legiuitorul a statuat că „regulamentul intern se întocmeşte de către angajator, cu consultarea sindicatului (…)”, impunând deci o condiţie obligatorie sub acest aspect, aceea a consultării sindicatului. Or, norma juridică conţinută de acest text legal face parte din categoria celor de ordine publică şi are caracter imperativ. Ca atare, orice încălcare a acestor dispoziţii se sancţionează cu nulitatea absolută, adică acea sancţiune de drept civil ce devine incidenţă în asemenea situaţii, potrivit principiilor fundamentale şi regulilor ce guvernează materia actelor juridice civile.

Mai mult, conform art. 40 alin. 2 lit. c) C. muncii, angajatorul are obligaţia „să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege (…)”, iar potrivit art. 40 alin. 2 lit. e), este obligat „să se consulte cu sindicatul (,..)în privinţa deciziilor susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora”. în mod evident, în speţă, recurenta, în calitate de angajator, nu şi-a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile sus-citate, în condiţiile în care regulamentul intern este un act juridic de mare importanţă pentru salariaţi, putând fi asimilat unei decizii „susceptibile să afecteze substanţial drepturile şi interesele acestora”.

Cât priveşte dispoziţiile art. 261 C. muncii, din motivarea acţiunii rezultă că autoarea acesteia a indicat dreptul sau drepturile pe care le-a considerat a fi încălcate prin adoptarea Regulamentului Intern în forma de redactare pentru care nu a fost

consultată. Mal precis, intimata-reclamantă a arătat că regulamentul contravine H.G. nr. 492/2003, în ceea ce priveşte atribuţiile şi competenţele ce revin directorului general din perspectiva numirii personalului.

Drept urmare, vor fi înlăturate şi susţinerile recurentei relative la faptul că „reclamanta nu a arătat care drept a fost încălcat prin Regulamentul Intern” şi că în acest fel nu ar fi respectat dispoziţiile imperative ale art. 261 C. muncii.