Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. penultim din Regulamentul aprobat prin H.C.M. nr. 941/1959, se exceptează de la cântărire produsele lichide încărcate în cisterne.
Deoarece ventilul central a fost închis, lipsurile nu se puteau produce pe timpul transportului, aşa încât nu pot fi admise pretenţii pentru plata de despăgubiri faţă de cărăuş.
Transportul fiind predat destinatarului, faţă de calea ferată de expediţie acţiunea este inadmisibilă.
(Secţia comercială, decizia nr. 432/3.10.1990)
Reclamanta I.T.L.P.P.RP. a solicitat obligarea pârâtelor R.C.F.B., R.C.F.C., C.R.I.RB. şi C.C. la plata sumei de 34.902 lei, reprezentând preţul cantităţii de 11.557 Kg. benzină, lipsă la recepţia efectuată la destinaţie la un număr de 39 cisterne, conţinând marfă pentru export.
Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1.253 din 7.06.1990, a respins acţiunea faţă de pârâtele R.C.F.B. şi R.C.F.C., cu motivarea că lipsurile nu s-au produs pe timpul transportului, întrucât la toate vagoanele reclamate ventilul central era închis şi, ca atare, prin gurile interioare nu se puteau produce scurgeri sau sustrageri.
Constatând că reclamanta şi celelalte pârâte sunt în subordinea M.I.C.P., în conformitate cu art. VII din Decretul nr. 81/1985, a fost declinată competenţa spre a se analiza pretenţiile reclamantei şi în raport de celelalte pârâte.
împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta. Criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, recurenta a susţinut că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că pretenţiile sale pentru plata de despăgubiri sunt neîntemeiate, având în vedere numai considerentul potrivit căruia ventilul central al vagoanelor la care s-au constatat lipsuri era închis, fără însă să aibă în vedere faptul că aceleaşi vagoane cisterne au fost predate cu sigiliile violate. A mai arătat că la expediţie marfa a fost predată utilizând două elemente de determinare, că fiind marfa din import era obligatorie cântărirea de către cărăuş şi, în fine, că prezumţia de culpă a cărăuşului nu a fost înlăturată prin proba contrară.
Recursul este nefondat.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, în raport de criticile formulate, se reţine că marfa a fost predată la transport cu scrisoare de trăsură, colectivă, lipsurile reclamate de furnizoare fiind constatate de destinatara C.C., în urma măsurării volumetrice. Se observă, din documentul de transport, că furnizorul a determinat cantitatea expediată pentru fiecare vagon în parte, prin cântărire. Rezultă că furnizorul şi beneficiarul destinatar au utilizat sisteme diferite de determinare a cantităţii de marfă expediată, în această situaţie operează prezumţia instituită de art. 23 alin. 2 din Regulamentul aprobat prin H.C.M. nr. 941/1959, prezumţie care nu a fost răsturnată prin proba contrară.
Recurenta a invocat prevederile art. 39 alin. 2 din acelaşi regulament, considerând că marfa era obligatorie la cântărire, obligaţia fiind instituită de art. 28 din regulamentul citat mai sus. Această susţinere a fost făcută cu ignorarea dispoziţiilor art. 28 alin. penultim, potrivit cărora se exceptează de la cântărire produsele lichide încărcate în cisterne, textul referindu-se desigur la cărăuş.
Aşadar, prezumţia instituită de art. 39 alin. 2 din H.C.M. nr. 941/1959 nu operează în cauză, după cum nu sunt elemente pentru a considera că primează, până la proba contrară, prezumţia că lipsurile s-au produs pe parcurs, din culpa cărăuşului.
Cum bine a reţinut instanţa de fond, ventilul central fiind închis, lipsurile nu se puteau produce pe timpul transportului, aşa încât pretenţiile pentru plata de despăgubiri faţă de cărăuş au fost corect respinse.
La argumentele expuse mai sus se adaugă şi faptul că la alte vagoane s-au constatat plusuri faţă de cantitatea declarată de furnizor.
Revenind la calitatea procesuală a celor două regionale, este de subliniat că transportul a fost predat destinatarului aşa încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 3/1988 (sub imperiul căruia s-au stabilit raporturile juridice), coroborate cu dispoziţiile art. 85 din Regulamentul de transport, considerentele de mai sus privind netemeinicia pretenţiilor reclamantei se referă numai la calea ferată de destinaţie. Faţă de calea ferată de expediţie acţiunea este inadmisibilă.
Cu această motivare, soluţia pronunţată de instanţă de fond urmează să fie menţinută.
Conform art. 312 pct. 1 Cod proc. civilă, recursul se va respinge.
Notă: Cu privire la H.C.M. nr. 941/1959 şi la Legea nr. 3/1988, a se vedea
nota de la speţa nr. 24.
Referitor la Decretul nr. 81/1985, a se vedea nota de la speţa nr. 67.
