– Codul muncii: art. 61 lit. a), art. 193, art. 195 alin. 3 şi 4, art. 263 alin. 2, art. 270
Desfacerea disciplinară a contractului salariatului în condiţiile dispoziţiilor art. 61 lit. a) C. muncii – abateri grave sau repetate de la regulile de disciplină a muncii (absenţe nemotivate) -, atrage după sine şi obligarea acestuia la cheltuielile efectuate de angajator cu formarea profesională.
(Decizia nr. 110/R din 13.01.2009, Secţia a Vil-a civilă şi pentru cauze privind
conflicte de muncă şi asigurări sociale)
Prin cererea înregistrată la data de 18.03.2008 pe rolul Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, sub nr. 731/116/2008, reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pârâtul B.D., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3192 lei, din care 750 lei reprezintă cheltuieli de şcolarizare aferente cursului de constructor montator de structuri metalice efectuat în perioada 25.01.2007 – 10.06.2007 şi 2442 lei reprezintă drepturi salariale pentru aceeaşi perioadă. Reclamanta a solicitat şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată,constând în onorariu avocaţial.
Prin sentinţa civilă nr. 1033/18.06.2008, Tribunalul Călăraşi, Secţia civilă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC S.SRL împotriva pârâtului B.D.
A reţinut tribunalul că acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în baza art. 270 alin. 1 C. muncii trebuie analizată prin raportare la dispoziţiile art. 193-195 C. muncii. Or, aceste din urmă texte de lege permit obligarea angajatului la restituirea cheltuielilor de şcolarizare efectuate de angajator numai dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, respectiv: salariatul să fie scos din activitate o perioadă mai mare de 25% din durata zilnică a timpului normal de lucru, cursul sau stagiul de formare profesională să fie mai mare de 60 de zile, să existe un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care salariatul să se oblige să lucreze în unitate o perioadă de minimum 3 ani.
Or, în cauză, cursul de calificare profesională a durat 720 de ore, însă s-a desfăşurat în timpul liber al salariatului pârât, fără scoaterea lui din activitate. Aşadar, nu este îndeplinită decât condiţia de durată a cursurilor, de 720 de ore echivalent a 90 de zile.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs la data de 4.08.2008 reclamanta SC S. SRL, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a Vll-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 13.08.2008, sub nr. 731/116/2008.
Prin motivele de recurs recurenta-reclamantă a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii instanţei de fond şi a solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în tot a sentinţei atacate şi rejudecând cauza, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
A reiterat recurenta-reclamantă situaţia de fapt, arătând că intimatul-pârât a fost angajatul societăţii în perioada 01.10.2005 – 01.09.2007, când i-a fost desfăcut contractul individual de muncă pe motive disciplinare, respectiv absenţe nemotivate de la locul de muncă în cursul lunii august 2007. S-a arătat şi faptul că intimatul a participat alături de alţi angajaţi ai societăţii la cursul de constructor montator de structuri metalice cu durata de 720 de ore, organizat de P.N.R. în perioada 25.01.2007-10.06.2007. Pentru acest curs, recurenta a achitat suma de 750 de lei, salariatul beneficiind în perioada desfăşurării cursului şi de drepturi salariale în cuantum de 2.442 lei. La data de 16.06.2007, intimatul-pârât a promovat examenul de absolvire al cursului,obţinând un certificat de calificare profesională.
Recurenta-reclamantă a precizat că intimatul-pârât a semnat la 12.01.2007 un angajament prin care se obliga să lucreze în cadrul societăţii o perioadă de 3 ani, de la data absolvirii programului de formare profesională în domeniul montaj ţiglă metalică. De asemenea, s-a obligat să restituie cheltuielile efectuate de angajator cu taxele de înscriere şi şcolarizare, precum şi drepturile salariale şi de delegare primite, în cazul în care va înceta raportul de muncă din motive imputabile salariatului.
Se susţine că din înscrisurile depuse la dosar emise de P.N.R. rezultă clar că cele 720 de ore de curs nu puteau fi efectuate în timpul liber într-o perioadă de 5 luni, ci tocmai în cursul unei zile de muncă, ceea ce demonstrează că salariatul a fost scos din activitate pe o perioadă mai mare de 25% din timpul efectiv de muncă.
La data de 08.01.2009, intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând motivele de recurs faţă de hotărârea recurată şi probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele, după cum dispune art. 3041 C. pr. civ., Curtea constată recursul fondat pentru următoarele considerente:
Deşi recurenta-reclamantă nu încadrează în drept motivele de recurs, din expunerea acestora Curtea consideră că hotărârea instanţei de fond este criticată din perspectiva art. 304 pct. 9 C. pr. civ., susţinându-se în esenţă, o greşită aplicare şi interpretare a normelor juridice cuprinse în Codul muncii, referitoare la răspunderea
patrimonială a salariatului, constând în restituirea cheltuielilor efectuate de angajator cu formarea profesională.
în ceea ce priveşte situaţia de fapt, Curtea constată că între cele două părţi s-au stabilit raporturi de muncă în baza contractul individual de muncă nr. 11/01.10.2005, durata muncii salariatului B.D., angajat pe funcţia de instalator fiind 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore pe săptămână. La data de 12.01.2007, între părţi a intervenit convenţia-angajament nr. 29 prin care salariatul se angajează să lucreze în cadrul societăţii SC S. SRL după absolvirea programului de formare profesională în domeniul montaj uşi garaj, montaj bramac, construcţii montaj. Conform acestei convenţii, SC S. SRL s-a obligat să suporte taxa de înscriere în programul de formare profesională, taxa de şcolarizare în cuantum de 750 lei, drepturile salariale, precum şi drepturile de delegare.
Cât priveşte salariatul, acesta s-a obligat prin art. 3 şi 4 din convenţie, ca în situaţia încetării raportului de muncă din motive imputabile lui, să restituie angajatorului cheltuielile efectuate de acesta cu taxele de şcolarizare, drepturile salariale primite şi drepturile de delegare.
Conform deciziei nr. 12/02.09.2007, emisă de SC S. SRL, contractul individual de muncă al salariatului B.D. a fost desfăcut disciplinar, conform art. 61 lit. a) C. muncii, începând cu 01.09.2007, pentru absenţe nemotivate în perioada 01.08.2007 –
31.08.2007.
Cât priveşte cursul de pregătire profesională efectuat de intimatul-pârât în perioada 25.01.2007 – 10.06.2007, acesta a fost efectuat în temeiul contractului de prestări servicii cursuri de calificare nr. 5/6.01.2007, încheiat între P.N.R. – Filiala Călăraşi şi SC S. SRL având ca obiect calcificarea profesională a unui număr de 15 angajaţi în meseria de constructor montator de structuri metalice.
în cazul intimatului B.D., cursul a fost efectuat la societatea SC L. SRL, care, prin adresa din 26.05.2008, a comunicat Tribunalului Călăraşi că salariatul a efectuat cursul de montaj ţigle metalice în perioada 03.04.2006 – 05.04.2006, timp de 3 zile, timp de 7 ore pe zi.
Deşi recurenta a susţinut că durata cursului de calificare a fost de 720 de ore, care a presupus 240 de ore de teorie şi respectiv 480 de ore de practică, susţineri dovedite atât cu adresa nr. 576/02.06.2008 emisă de P.N.R. – Filiala Judeţeană Călăraşi, cât şi cu certificatul de calificare profesională nr. 286881 eliberat la 28.06 2007 pe numele
B.N.D., Curtea constată că, în realitate, salariatul a participat numai la acele activităţi arătate de societatea la care s-a efectuat practica, respectiv cele arătate de SC L. SRL.
Aşa fiind, salariatul este ţinut de a-şi îndeplini obligaţia asumată la art. 3 din Convenţia angajament nr. 29/12.01.2007, respectiv aceea de a restitui cheltuielile efectuate de angajator cu taxele de şcolarizare, fiind îndeplinită condiţia de absolvire a programului de formare profesională, dar şi aceea de încetare a contractului individual de muncă, din motive imputabile salariatului.
Cât priveşte drepturile salariale solicitate de recurenta-reclamantă a-i fi restituite de salariat pentru perioada aferentă cursului de calificare profesională, Curtea constată că această pretenţie este nefondată. Deşi în convenţia-angajament salariatul se obligă să restituie şi aceste drepturi salariale, această obligaţie poate produce efecte numai dacă este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 194 alin. 3 C. muncii, respectiv scoaterea integrală din activitate a salariatului pe durata participării la cursul de formare profesională.
Raţiunea acestui text de lege subzistă în principiul general al raporturilor de muncă, constând în aceea că salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate. Prin urmare,
dacă salariatul desfăşoară convenită cu angajatorul prin contractul individual de muncă şi în acelaşi timp participă la cursuri de formare profesională plătite de angajator, salariatul nu poate fi obligat la restituirea dreptului salarial pentru munca prestată. Aşa fiind, drepturile salariale încasate de intimat pe durata cursului de formare profesională, indicate de angajator la cuantumul de 2442 de lei, nu pot fi restituite, câtă vreme acesta a desfăşurat muncă efectiv în folosul angajatorului. în plus, nu pot fi reţinute de Curte susţinerile reclamantei în sensul că intimatul a fost scos din activitate pe durata celor 720 de ore de curs, deoarece legea impune în acest caz suspendarea contractului de muncă şi plata către salariat a unei indemnizaţii prevăzută în Contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă. în cauză însă, angajatorul nu a dovedit că ar fi suspendat raportul de muncă cu salariatul B.D., astfel cum prevede art. 194 alin. 3 C. muncii, ci, din contră, a plătit acestuia drepturi salariale, conform statelor de plată depuse la dosar, aspect ce se coroborează cu concluziile instanţei asupra cheltuielilor de şcolarizare, în sensul că salariatul a prestat muncă efectivă către angajator, iar cursurile s-au desfăşurat astfel cum a arătat SC L. SRL.
Pentru cele arătate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 3 C. pr. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., a admis recursul, a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis capătul de cerere privind cheltuielile de şcolarizare şi a obligat salariatul să plătească fostului angajator suma de 750 lei.
Cât priveşte cheltuielile de judecată, Curtea a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. 1 şi 3 C. pr. civ. şi a obligat salariatul să plătească reclamantei suma de 100 lei reprezentând^ onorariu avocaţial, plătit cu chitanţa nr. 350/03.04.2008, eliberată de SCA B.D.N. în acest sens, Curtea a avut în vedere faptul că pârâtul se găseşte în culpă procesuală numai parţial, cât priveşte partea din pretenţiile reclamantei admisă de instanţă, fiind obligat să suporte proporţional cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă.
