În motivarea acţiunii, acesta a arătat că a desfăşurat activitatea de electrician la pârâta SC ELECTRICA SA, unitate care în timp a avut mai multe denumiri – IRE, FRE, RENEL etc., efectuând în mod concret lucrări de exploatare şi întreţinere a capacităţilor de producţie ale unor societăţi ai căror angajaţi beneficiau de grupa I de muncă. Or, deşi potrivit art. 3 alin 2 din Ordinul 50/1990, beneficiază de aceleaşi drepturi personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II, cu toate acestea nu i s-a acordat decât grupa a II a de muncă.
În drept, au fost invocate aceste din urmă texte normative precum şi dispoziţiile Ordinului 50/1990.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât în prezent reclamantul nu mai este angajatul său, iar SC FISE „ELECTRICA SERV” SA, – în baza art. 46 din HG 1342/2001 şi art. 4 din HG 74/2005 – a preluat personalul sucursalelor de întreţinere şi serviciu energetice din cadrul SC „ELECTRICA” SA.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii deoarece Ordinul 50/90 pe care se întemeiază reclamantul a fost abrogat, iar activitatea acestuia a fost încadrată în grupa a II-a de muncă conform Ordinului 125/1990 pct. 112, 113, 114 şi 115.
În plus, existenţa condiţiilor care conferă grupa I de muncă ar fi trebuit să fie atestată prin determinări de noxe care să fi fost efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii şi avizate de inspectorii de stat pentru protecţia muncii, aşa cum impun în mod imperativ disp. art. 5 din Ordinul 50/1990. Iar pe de altă parte, instanţa şi-ar depăşi competenţele dacă ar dispune o asemenea încadrare în grupa I de muncă deoarece potrivit art. 6 din acelaşi act normativ, această atribuţie ar reveni „conducerii unităţii împreună cu sindicatele libere din unităţi”.
Din oficiu, instanţa a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune.
Prin sentinţa civilă nr. 2102 din 6 octombrie 2010 Tribunalul Botoşani – Secţia civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins ca prescrisă acţiunea având ca obiect obligaţie de a face formulată de reclamantul A. N. în contradictoriu cu pârâta SC. ELECTRICA SA Bucureşti.
A reţinut prima instanţă că „acordarea grupei” semnifică de fapt recunoaşterea desfăşurării activităţilor în anumite condiţii de muncă în vederea acordării de diferite avantaje cu caracter material: sporuri la salariu; condiţii mai avantajoase de pensionare care conduc în mod direct la beneficierea de pensie, majorarea punctajului mediu anual şi deci a cuantumului pensiei , precum şi obligaţia corelativă a plăţii unor cote diferite de contribuţie la bugetul asigurărilor sociale, distinct, în funcţie de grupa de muncă.
Cu alte cuvinte, scopul formulării acţiunii este acela de a beneficia de aceste drepturi băneşti, „acordarea gupei” fiind indisolubil legată de acordarea drepturilor pecuniare corelative.
Prin urmare, acţiunea pendinte este o acţiune patrimonială, pe calea acesteia tinzându-se a se proteja un drept subiectiv patrimonial.
Instanţa a mai apreciat că acţiunea de faţă se încadrează în categoria acţiunilor în constituire de drepturi întrucât în cazul acţiunilor în realizare reclamantul este deja titularul dreptului – dreptul său subiectiv fiind afirmat printr-un titlu, astfel încât pe această cale solicită obligarea pârâtului doar la executarea obligaţiei corelative, valorificându-şi dreptul respectiv.
Or, în speţă, dreptul reclamantului de a beneficia de grupa superioară de muncă nu a fost încă acordat, recunoscut de către angajator, până în prezent nederulându-se procedura specială prevăzută de Ordinul 50/1990 de încadrare a locului de muncă al acestuia în asemenea grupă.
(Iar în cazul acţiunilor în constatare se urmăreşte confirmarea de către instanţă a unui drept subiectiv preexistent, deci care fusese constituit anterior. Pe când reclamantul solicită pârâtei abia la acest moment, pentru prima oară, acordarea beneficiului grupei superioare de muncă.)
Prin urmare, acţiunea de faţă fiind atât în constituire de drepturi, cât şi patrimonială (prin consecinţele pecuniare automate pe care le presupune acordarea dreptului subiectiv în discuţie, – şi anume: accesul mai lesnicios la şi cuantumul mai mare al acesteia, corelativ cu obligaţia pârâtei de plată a contribuţiei la asigurări sociale în cotă mai mare conform Decretului 389/1972 în vigoare la data derulării raportului de muncă, rezultă că este prescriptibilă.
Iar în lipsa unei prevederi exprese, termenul de prescripţie este cel prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, şi anume cel general de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune.
Or, în speţă data naşterii dreptului la acţiune este aferentă derulării contractului de muncă, fiind deci aceea a finalului perioadei pentru care reclamantul a formulat pretenţiile deduse judecăţii, respectiv 10.06.2002, (dată la care Ordinul 50/1990 privind încadrarea locurilor de muncă în grupa a II-a şi a I-a ce constituie temeiul juridic al cererii, era de altfel, abrogat) ,sau cel mult când acestuia i s-a eliberat carnetul şi l-a depus la AJOFM acordându-i-se ajutorul de şomaj (3.09.2002).Întrucât de atunci şi până la 21.06.2010 (data înregistrării acţiunii) au trecut aproape 8 ani, instanţa a constatat că în speţă a intervenit prescripţia dreptului la acţiune.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A.N. criticând sentinţa pentru nelegalitate din următoarele considerente:
Sentinţa este rezultatul unei greşite calificări juridice a acţiunii care nu este o acţiune în realizare de drepturi, aşa cum a calificat-o instanţa de fond, ci are natura juridică de acţiune în constatarea existenţei unui drept, respectiv a drepturilor corelative desfăşurării activităţii în condiţii corespunzătoare grupei I de muncă.
Acţiunea nu este în realizare deoarece nu a solicitat obligarea la plata vreunei contraprestaţii pentru desfăşurarea activităţii în condiţiile grupei I de muncă, nu este o constituire de drepturi deoarece dreptul în sine este recunoscut prin dispoziţiile exprese ale actelor normative aplicabile (Ordinul 50/1990, H.G. 223/1990 etc), ci este în realitate o acţiune în constatarea existenţei acestor drepturi.
Hotărârea recurată este nelegală deoarece acţiunile în constatare sunt imprescriptibile, caracter ce decurge din aceea că dreptul material la acţiune este prescriptibil, în timp ce dreptul la acţiune în sens procesual este imprescriptibil.
În drept recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 304/1 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinate pârâta S.C. ELECTRICA SA Bucureşti a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind legală şi temeinică.
A arătat că în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că determinarea condiţiilor deosebite la locurile de muncă ale reclamanţilor, încadrarea activităţii acestora în grupa a II-a de muncă şi nominalizarea lor în cadrul acestei grupe de muncă s-a făcut cu respectarea prevederilor Ordinului nr. 50/1990 aflat în vigoare până la data de 01.04.2001, ceea ce a dus şi la luarea deciziei că cererea este nefondată şi prin urmare aceasta a fost respinsă..
A mai arătat că S.C. ELECTRICA SA nu deţine nici carnetele de muncă ale salariaţilor din structurile aflate în subordinea sa, nici alte documente din care să reiasă activitatea desfăşurată de către salariaţii de la nivelul entităţilor aflate în subordinea sa. Aceste documente au fost păstrate şi sunt păstrate în continuare la nivelul filialelor, sucursalelor şi agenţiilor.
Prin decizia civilă nr. 332 din 08.02.2011 Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de reclamantul A.N., a casat în tot sentinţa civilă nr. 2102 din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Botoşani şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
A reţinut instanţa de control judiciar că prin Ordinul nr. 50/1990 se precizează locurile de muncă, activităţile şi categoriile de personal care lucrează în condiţii deosebite, ce se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării.
În conformitate cu pct. 3 din actul nomativ mai sus-menţionat: „Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă …., fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2”.
Potrivit pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990:
„ Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi , ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc)”.
Rezultă aşadar că, în temeiul acestui act normativ, personalul în activitate beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării dacă lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele I şi II. Dreptul acestor angajaţi de a beneficia de încadrarea în grupele I sau II de muncă ia naştere la momentul prestării muncii în activităţile sau locurile de muncă menţionate în anexele 1 şi 2 la Ordinul 50/1990, rolul unităţii angajatoare fiind doar de a nominaliza persoanele care beneficiază de această încadrare.
Ca urmare, cererea reclamantului nu reprezintă altceva decât o acţiune în constatare a dreptului său de a beneficia de încadrarea în grupa I de muncă pentru activitatea desfăşurată în perioada 12.09.1975 – 10.06.2002 la S.C. Electrica SA, acţiune care este imprescriptibilă şi nu o acţiune în constituire de drepturi cum s-a reţinut de către prima instanţă.
