Potrivit Decretului nr. 167/1958, reclamaţia administrativă suspendă cursul prescripţiei pe o perioadă de 3 luni, acest termen fiind favorabil părţii care reclamă, sub aspectul dilatării termenului în care poate fi sesizată instanţa, fără a se înţelege că introducerea reclamaţiei administrative condiţionează dreptul de a alege calea judecătorească.
(Secţia comercială, decizia nr. 282/30.03.1992)
S.C. „T.” S.A. a solicitat obligarea R.C.F.B. Ia plata sumei de 197.920,69 lei, despăgubiri echivalente cu preţul mărfii refuzată de beneficiar din factura nr. 1.483 din 21.01.1991, pe motivul „marfă neprimită”.
Prin sentinţa civilă nr. 7.630/11.12.1991, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea, reţinând că marfa a fost eliberată destinatarului S.C. „C.” S.A., sub poziţia de sosire nr. 10.224, fără obiecţiuni, la data de 15.07.1991.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta.
Recurenta a criticat sentinţa în partea care se referă Ia neacordarea cheltuielilor de judecată, ca urmare a neanalizării actelor aflate la dosar, din care ar fi putut să constate că la data de 30.04.1991, S.C. „T.” S.A. a formulat reclamaţie administrativă, la care nu s-a răspuns în termen, intimata pârâtă înştiinţând-o numai în faţa instanţei că a eliberat transportul destinatarei.
Ca urmare, recurenta a solicitat să se admită cererea, iar sentinţa să fie modificată, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 25.998 lei, compusă din 17.332 lei, taxă în primă instanţă şi 8.666 lei, taxă în recurs.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor aflate la dosar rezultă că marfa însoţită de scrisoarea de trăsură nr. 520.458 a fost eliberată destinatarei la data de 15.07.1991, sub poziţia de sosire nr. 10.224.
Aşadar, la data sesizării instanţei, transportul era eliberat destinatarului din scrisoarea de trăsură, S.C. „C.” S.A., căreia îi revenea obligaţia să achite preţul cuprins în factura nr. 1.489/21.01.1991.
Este adevărat că recurenta, în calitate de predător în documentul de transport, a înţeles să folosească mai întâi calea administrativă şi, ca urmare, a introdus reclamaţia la data de 30.04.1991.
Potrivit Decretului nr. 167/1958, reclamaţia suspendă cursul prescripţiei pe o perioadă de 3 luni, acest termen fiind favorabil părţii care reclamă,
sub aspectul dilatării termenului în care poate fi sesizată instanţa, fără a se înţelege că introducerea reclamaţiei administrative condiţionează dreptul de a alege calea judecătorească.
împlinirea termenul de 3 luni sau răspunsul la sesizarea care declanşează procedura administrativă a cercetării cauzelor reclamate nu atrage sancţiuni, de vreme ce acestea nu au fost prevăzute de lege şi nu influenţează aprecierile asupra culpei procesuale, în procedura declanşată în faţa instanţei.
în speţă, reclamaţia administrativă a fost rezolvată, însă intimata a probat în faţa instanţei de fond că a eliberat marfa destinatarului, anterior sesizării, aşa încât pretenţiile pentru plata de despăgubiri au fost respinse ca neîntemeiate, fiind evident că, în acest context, motivul refuzului de a deconta marfa de către destinatar, este nejustificat.
Aşadar, corect au fost respinse pretenţiile pentru plata de despăgubiri şi cheltuieli de judecată, sentinţa urmând să fie menţinută.
Notă: Cu privire la Decretul nr. 167/1958, a se vedea nota de la speţa nr. 24.
