Cazurile de la lit. a)-e) au în vedere cauze care exclud răspunderea penală, prin inexistenţa infracţiunii, ceea ce lipseşte acţiunea penală de temeiul ei juridic, care este infracţiunea. La lit. g)-j) sunt cazuri de împiedicare a aplicării pedepsei, ca urmare acţiunea penală rămâne fără obiect, nemaifiind posibilă sancţionarea penală. În fine, cazul de la lit. f) care se referă la diferite condiţii prealabile, cu termen sau fără termen, constituie impediment atât de drept penal, cât şi de drept procesual penal, care nu permite promovarea acţiunii penale cât timp este pendent.
În enumerarea cazurilor prevăzute în art. 10 C.proc.pen., legiuitorul a avut în vedere o anumită ordine succesivă pornind de la cauzele de fond şi continuând cu cele de formă ce constituie impedimente de pornire şi exercitare a acţiunii penale.
Ca atare, când se constată existenţa atât a unor cazuri ce constituie temeiuri de achitare, cât şi cazuri ce constituie temeiuri de încetare a procesului penal, prioritare sunt cele de achitare; când se constată mai multe cauze care sunt temeiuri de achitare sau mai multe cazuri de încetare a procesului penal, trebuie respectată ordinea prevăzută în art 10 C.proc.pen.; în cazul în care se face aplicarea celui dintâi caz de împiedicare, se exclud cele următoare, care, eventual, ar fi incidente în cauză.
Câtă vreme în speţa de faţă se constată că părţile vătămate nu au formulat plângere prealabilă este incident cazul prevăzut la lit. f) sens în care recursul declarat este fondat.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 891 din 15 noiembrie 2010
Judecătoria Cluj-Napoca prin sentința penală nr. 260/09.03.2010, în baza art. 334 C.proc.pen. a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 C.pen. cu aplicarea C.pen. în infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C.pen. cu aplicarea C.pen.
în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C.proc.pen., raportat la art. 10 lit. g) C.proc.pen. s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpata I.(fostă M.)A.M. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prevăzute de art. 213 din C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C.pen.
în baza art. 192 alin. (1) pct. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că din înscrisurile de la dosar, coroborate cu declarațiile martorilor, că între inculpată și SC I. SA – Agenția Cluj-Napoca a fost încheiat un contract de colaborare, în temeiul căruia inculpata încheia contracte de în numele SC I. SA – Agenția Cluj-Napoca, iar pentru încheierea fiecărui contract primea un comision.
în temeiul aceluiași raport juridic, odată cu semnarea contractului de asigurare, inculpata avea și atribuția de a încasa prima rată a primei de asigurare, pentru care trebuia să elibereze o chitanță și pe care să o depună apoi în contul societății de asigurare. Urmare a încheierii contractului și a depunerii primei rate din prima de asigurare se elibera de către societatea de asigurare polița de asigurare.
în condițiile contractului de asigurare, intermediat de către inculpată și încheiat între clientul asigurat și societatea de asigurare, precum și în condițiile poliței de asigurare, clientul avea obligația de a depune contravaloarea ratelor din prima de asigurare în contul societății, inculpatei nerevenindu-i nici un fel de atribuții în acest sens.
în urma unor reclamații reprezentanții societății au constatat că, în perioada octombrie 2000 – aprilie 2002, inculpata a încasat de la mai mulți clienți ai societății sume de bani reprezentând primele de eșalonare și cele suplimentare pe care și le-a însușit, iar prejudiciul cauzat prin aceste manopere descrise anterior se ridică la suma de 139.135.230 lei.
Așadar, cu toate că inculpata nu avea atribuția contractuală să încaseze de la clienți sume de bani ce reprezentau primele eșalonate (primele de asigurare plătibile la datele specificate în polița de asigurare), acestea fiind plătibile de clienți în contul societății, prin ordine de plată sau cupoane C.E.C., aceasta a procedat la încasarea și a acestor sume pe care le-a folosit în scop personal fără a fi depuse la casieria sau secretariatul societății. Or, atâta vreme cât inculpata nu avea atribuția de a încasa de la asigurați sumele de bani reprezentând contravaloarea primelor de asigurare și de a le preda asiguratorului, implicit nu avea calitatea de gestionar. S-a reținut că subiectul activ al infracțiunii de delapidare este unul calificat, respectiv funcționarul care are calitatea de gestionar, adică are atribuția de a primi și eliberare bunuri sau valori în cadrul unei persoane juridice de drept public sau privat.
Totodată, în condițiile art. 147 alin. (2) C.pen., prin „funcționar” se înțelege persoana menționată în alin. (1), precum și orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat. Or, pentru a avea calitatea de funcționar în lumina art. 146 alin. (2) C.pen. inculpata trebuia să aibă calitatea de angajat la SC I. SA – Agenția Cluj-Napoca. Or, între societate și inculpată a fost încheiat un contract de prestări servicii.
Pe de altă parte, inculpata s-a oferit să achite în numele clienților și pe seama acestora contravaloarea primelor de asigurate eșalonate în rate, scop în care primea de la clienți diverse sume de bani. Acest raport juridic este specific contractului de mandat. Așadar, fapta inculpatei, care, în mod repetat, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, primea diverse sume de bani de la clienții SC I. SA – Agenția Cluj-Napoca pe care apoi și le însușea pe nedrept, producând astfel o pagubă în patrimoniul clienților, constituie fapta tipică de abuz de încredere.
Pentru aceste considerente instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 2151 C.pen. cu aplicare C.pen. în infracțiunea de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C.pen. cu aplicarea C.pen.
Instanța de fond a constatat că faptele pentru care a fost trimisă în judecată inculpata au fost săvârșite în perioada octombrie 2001 – aprilie 2002.
Văzând maximul special prevăzut de art. 213 C.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, raportat la dispozițiile art. 124 și 126 C.pen., instanța de fond a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție specială a răspunderii penale, încât, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. g) C.proc.pen. a dispus încetarea procesului penal față de inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen
împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpata solicitând desființarea sentinței penale nr. 260/09.03.2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca și modificarea acesteia în sensul de a se schimba temeiul în care s-a dispus încetarea procesului penal din art. 10 lit. g) C.proc.pen. în art. 10 lit. f) C.proc.pen., pentru lipsa plângerii prealabile.
Tribunalul Cluj, prin decizia penală nr. 286/13.09.2010, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată împotriva sentinței penale nr. 260/09.03.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
Decizia Tribunalului Cluj a fost atacată cu recurs de către inculpată care a solicitat schimbarea temeiului de încetarea procesului penal din art. 10 lit. g) în art. 10 lit. f) C.proc.pen. întrucât în speță nu există plângerea prealabilă necesară formulată de către părțile vătămate, situație în care instanța trebuie să lase nesoluționată și latura civilă a cauzei.
Curtea examinând recursul promovat prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:
Având ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare sau, dacă a fost totuși pusă în mișcare, nu mai poate fi exercitată, atunci când nu există temeiul juridic al răspunderii penale, infracțiunea, art. 17 alin. (2) C.pen.; impedimente la punerea în mișcare a acțiunii penale și la exercitarea ei există și atunci când, deși s-a săvârșit o infracțiune, aplicarea pedepsei este împiedicată printr-o cauză legală; în fine, există împiedicare și atunci când nu este îndeplinită vreo condiție prevăzută de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. în primele două categorii de cazuri, punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este obstaculată cu caracter definitiv, deoarece răspunderea penală nu poate interveni, fiind exclusă nu există infracțiune sau înlăturată printr-o cauză legală. în ultima categorie de cazuri, împiedicarea este temporară, cât timp nu este îndeplinită condiția cerută de lege; dacă se îndeplinește între timp condiția cerută (se introduce plângerea prealabilă necesară, se obține autorizarea prevăzută de lege), împiedicarea dispare și acțiunea penală poate fi promovată sau exercitată, în afară de cazul în care îndeplinirea condiției depinde de respectarea unui termen.
Cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale sunt prevăzute în art. 10 lit. a)-j). Cazurile de la lit. a)-e) au în vedere cauze care exclud răspunderea penală, prin inexistența infracțiunii, ceea ce lipsește acțiunea penală de temeiul ei juridic, care este infracțiunea. La lit. g)-j) sunt cazuri de împiedicare a aplicării pedepsei, ca urmare acțiunea penală rămâne fără obiect, nemaifiind posibilă sancționarea penală. în fine, cazul de la lit. f) care se referă la diferite condiții prealabile, cu termen sau fără termen, constituie impediment atât de drept penal, cât și de drept procesual penal, care nu permite promovarea acțiunii penale cât timp este pendente.
Cazurile de la lit. f)-j) C.proc.pen. atrag în cursul urmăririi penale, încetarea urmăririi, iar în cursul judecății încetarea procesului penal.
în enumerarea cazurilor prevăzute în art. 10 C.proc.pen., legiuitorul a avut în vedere o anumită ordine succesivă pornind de la cauzele de fond și continuând cu cele de formă ce constituie impedimente de pornire și exercitare a acțiunii penale.
Ca atare, când se constată existența atât a unor cazuri ce constituie temeiuri de achitare, cât și cazuri ce constituie temeiuri de încetare a procesului penal, prioritare sunt cele de achitare; când se constată mai multe cauze care sunt temeiuri de achitare sau mai multe cazuri de încetare a procesului penal, trebuie respectată ordinea prevăzută în art. 10 C.proc.pen.; în cazul în care se face aplicarea celui dintâi caz de împiedicare, se exclud cele următoare, care, eventual, ar fi incidente în cauză.
Câtă vreme în speța de față se constată că părțile vătămate nu au formulat plângere prealabilă este incident cazul prevăzut la lit. f) sens în care se va admite ca fondat recursul declarat de inculpată în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. împotriva deciziei penale nr. 286/13.09.2010 a Tribunalului Cluj pe care o va casa împreună cu sentința penală nr. 260/09.03.2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca numai cu privire la temeiul încetării procesului penal și rejudecând în această limită în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C.proc.pen. va înceta procesul penal față de inculpată ca efect al lipsei plângerilor prealabile ale părților vătămate pentru comiterea infracțiunii de abuz de încredere prevăzută de art. 213 C.pen. cu aplicarea art. 41, 42 C.pen.
Având în vedere temeiul încetării procesului penal, Curtea în baza art. 346 alin. (4) C.proc.pen. a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate în cauză, părțile vătămate având posibilitatea de a formula pe cale civilă acțiuni pentru recuperarea prejudiciului.
S-au menținut restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
