C.Ap. Cluj, s.pen, dec. 967/7 oct.1999 recurs c/dec. 4940/1998 a Trib. Cluj, s.pen.
Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentinţa penală nr. 501 din 10 martie 1998 a achitat de orice penalitate de sub învinuirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al.2 şi al.5 C.pen., în temeiul existenţei unui caz fortuit prevăzut de art. 47 C.pen, pe inculpatul KN în baza art. 346 al.2 C.pr.pen. respinge acţiunile civile formulate de Ml şi SR.
în fapt s-a reţinut că, în data de 18 iunie 1996, inculpatul KN, angajat ca şofer la o societate comercială efectua un transport pentru această societate.
După ce pentru o perioadă autoizoterma a funcţionat normal, la un viraj, şoferul a acţionat asupra frânei de serviciu şi a constatat că eficienţa acesteia este redusă. Viteza nu s-a micşorat iar indicatorul de la bord arăta că presiunea aerului din buteliile de la instalaţia de frânare este necorespunzătoare. în aceste condiţii, a renunţat să mai vireze şi sperând că presiunea aerului va creşte şi astfel sistemul de frânare îşi va redobândi eficacitatea, şi-a continuat drumul. Autoizoterma a continuat să prindă viteză iar maneta a sărit din treapta a treia de viteză, inculpatul nemaireuşind să o introducă în viteză. Astfel, viteza de deplasare nu a mai putut fi redusă şi autoizoterma a fost implicată într-un grav accident de circulaţie în urma căruia au murit 4 persoane au fost rănite alte 2 persoane şi s-au produs pagube materiale.
împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi părţile civile Ml şi SR Tribunalul Cluj, prin decizia penală nr.1/6 ian.1999 a respins ca nefondate apelurile declarate.
împotriva deciziei penale a Tribunalului au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi părţile civile Ml şi SR.
Curtea de Apel Cluj-Napoca a admis recursurile declarate şi a casat decizia penală a Tribunalului Cluj nr.1/1999 împreună cu sentinţa penală nr.501/1998 a Judecătoriei Cluj-Napoca cu privire la temeiul achitării inculpatului KN şi cu privire la soluţia dată acţiunii civile şi a rejudecat cauza, dispunând achitarea inculpatului KN de orice penalitate, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al.2 şi al.5 C.pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a şi art. 10 lit. d C.pr.pen. şi a mai dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Cluj-Napoca pentru soluţionarea acţiunii civile.
S-a apreciat că din examinarea probelor şi a celorlalte lucrări ale dosarului nu rezultă că accidentul de circulaţie s-ar fi datorat vreunei defecţiuni tehnice de construcţie a autoizotermei, pe care inculpatul să nu fi avut posibilitatea să o prevadă. Mai mult, inculpatul era şofer profesionist, cu experienţă în conducerea unui astfel de tip de autovehicul şi cunoştea itinerariul.
Deşi inculpatul a sesizat înainte de producerea accidentului că presiunea aerului din buteliile de aer scade şi că sistemul de frânare este ineficient, pentru o asemenea situaţie nu se poate reţine că imposibilitatea de prevedere a fost obiectivă, în sensul că orice şofer abstract, model în privinţa pregătirii şi a îndemânării, oricât de diligent ar fi fost, era în imposibilitatea de a prevedea ineficienţa sistemului de frânare, ca o consecinţă sărirea manetei schimbătorului de viteză şi imposibilitatea de a-l introduce într-o treaptă de viteze mai mică. Imprevizibilitatea în cazul din speţă se întemeiază pe imposibilitatea subiectivă, personală a inculpatului determinată de o ignoranţă în privinţa construcţiei şi funcţionării cutiei de viteze şi apoi de tulburarea sufletească, panică în care a intrat.
Pentru aceste considerente s-a conchis că, din punct de vedere penal, în sarcina inculpatului nu se poate reţine vinovăţia pentru infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută la art. 178 al. 2, al. 5 C.pen, pentru că lipseşte latura subiectivă a infracţiunii.
Trebuie luat în considerare că în privinţa vinovăţiei, culpa în civil nu se confundă şi nu se suprapune cu culpa penală iar la stabilirea greşelii trebuie să se aibă în vedere exigenţele conduitei şi diligentei cu care în cazul dat ar fi acţionat un şofer model, încă de la plecarea în cursă.