Este exclusă ipoteza efectuării altei verificări, în depozitul propriu, în aceeaşi zi, de către aceleaşi persoane, şi întocmirea celui de al doilea act de constatare, dacă reprezentanţii părţilor, prezente la linia de garaj a reclamantei, au verificat în totalitate starea mărfii.
(Secţia comercială, decizia nr. 268/13.09.1991)
Prin acţiunea introdusă la data de 6.05.1991 de S.C. “B” – S.A. împotriva S.N.C.F.-R.C.F.B. s-a solicitat obligarea pârâtei la 6.381,70 lei, daune, cu 423 lei, cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a motivat pretenţiile arătând că la vagonul cu terminaţia 114-2, expediat de I.V.P.S. Vrancea cu A.E. nr. 15.227/24.08.1990, a constatat 132 sticle cu vin spumos şi 4 navete lipsă, precum şi 53 sticle sparte, în condiţiile consemnate în procesele-verbale nr. 1.153/30.08.1990 şi tip CFR nr.92/30.08.1990, invocând culpa cărăuşului, care a predat transportul cu raport de eveniment şi cu sigiliul staţiei de destinaţie la domă.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2.413 din 27.05.1991, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, care a admis acţiunea aşa cum a fost formulată, reţinând răspunderea pârâtei pentru daunele produse prin avarierea şi sustragerea parţială a mărfii, în temeiul art. 38 din H.C.M. nr.941/1959.
Pârâta a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că actul de constatare valid este procesul-verbal tip CFR nr. 92/30.08.1990, încheiat de reprezentanţii părţilor şi ai poliţiei feroviare, în baza căruia a recunoscut, în termenul de soluţionare a reclamaţiei administrative, răspunderea parţială pentru 132 sticle şi 4 navete lipsă, în sumă de 4.611,80 lei. Recurenta consideră că prima instanţă trebuia să înlăture actul de constatare nr. 1.153, ce nu putea fi întocmit la 30.08.1990, de vreme ce conţine menţiunea ataşării procesului verbal tip CF nr. 92/1990, eliberat la 3.09.1990, cu consecinţa neacordării daunelor pentru marfa avariată, ca şi pentru cheltuielile de judecată.
Recursul este întemeiat, în sensul celor ce urmează.
Din examinarea probelor dosarului, în raport de motivele expuse în cererea de recurs, se constată că într-adevăr, în condiţiile în care la 30.08.1990, reprezentanţii părţilor, prezenţi la linia de garaj a reclamantei, au verificat în totalitate starea mărfii, stabilind cantitatea avariată şi lipsă, precum şi modul de ambalare, şi aşezare în vagon, întocmind procesul verbal tip CFR nr.92 (din acea dată), se exclude ipoteza efectuării altei verificări în depozitul propriu, în aceeaşi zi, de către aceleaşi persoane, şi întocmirea celui de al doilea act de constatare (1.153/30.08), în care se menţionează “ataşarea procesului verbal nr. 90/1990, eliberat pe 3.09.
Aşa fiind, menţiunile contrare, referitoare la cauzele avarierii mărfii, preluate necritic de prima instanţă, urmează a fi înlăturate, cu consecinţa limitării răspunderii pârâtei-recurente la dauna echivalentă preţului produselor lipsă în sumă de 4.611,80 lei, cu cheltuieli de judecată aferente, întrucât la data sesizării instanţei (6.05.1991) expirase termenul de soluţionare a reclamaţiei administrative introdusă sub nr. 2.896/5.02.1991.
Notă: în legătură cu H.C.M. nr. 941/1959 şi Legea nr. 3/1988, a se vedea
nota de la speţa nr. 24.
