în aplicarea art. 39 alin. 2 din H.C.M. nr. 941/1959, unitatea de transport este obligată să administreze dovezi pentru a beneficia de restrângerea răspunderii instituită de art. 76 din Regulamentul de transport pentru mărfurile care, prin natura lor particulară, suferă o pierdere în greutate, prin simplul fapt al transportului.
(Secţia comercială, decizia nr. 83/25.03.1991)
Prin acţiunea introdusă la data de 29.05.1990, I.C.P.P.A.D. a chemat în judecată R.C.F.B., R.C.F.S. şi I.B.P., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 7.519 Iei, cu titlu de daune sau, după caz, de preţ, şi Ia 113 lei, cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a motivat pretenţiile, arătând că vagoanele cu terminaţiile 3.724/ST nr. 780.307 din 27.11, 7.274/ST nr. 780.322 şi 4.653/ST nr. 778.321 din 7.12.1989 au sosit la destinaţie cu 3.780 kg. orzoiacă minus faţă de cantităţile stabilite prin cântărirea efectuată de cărăuş, în condiţiile menţionate în procesele-verbale întocmite de I.B.P., cu participarea delegatului unităţii de transport, sub nr. 7.312 din 6.12.şi 7.577/14.12.1989.
Soluţionând litigiul prin sentinţa civilă nr. 2.423 din 6.12.1990, Tribunalul Municipiului Bucureşti a admis acţiunea aşa cum a fost formulată împotriva R.C.F.C., cu motivarea că marfa, obligatorie Ia cântărire, a circulat cu greutatea stabilită de unitatea de transport, care n-a înlăturat prezumţia legală de culpă, excluzându-se astfel şi aplicarea scăzămintelor de 1% şi 2%. Din aceleaşi considerente, acţiunea a fost respinsă faţă de celelalte pârâte.
împotriva acestei hotărâri, pârâta căzută în pretenţii a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că minusurile constatate la vagoanele cu terminaţiile 7.274 şi 4.653 de 840 kg. şi respectiv 340 kg., se încadrează în scăzământul admis de 2%, şi că, prin aplicarea aceluiaşi procent de 1.100 kg. lipsă din vagonul 8131 şi de 1.500 kg. lipsă din vagonul 3.724, prejudiciul real şi admisibil era în cuantum de 2.197 lei.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor dosarului rezultă că, în aplicarea art. 39 alin. 2 din H.C.M. nr. 941/1959, recurenta – unitate de transport era obligată să administreze dovezi pentru a beneficia de restrângerea răspunderii instituită de art. 76 din Regulamentul de transport pentru mărfurile care, prin natura lor particulară, suferă o pierdere în greutate prin simplul fapt al transportului.
Or, în speţă, se constată că marfa – orzoaică – a fost trasportată în lunile noiembrie – decembrie, şi că, potrivit buletinelor de analiză, necontestate de recurentă, avea la preluare umiditatea de 0,2 – 0,4% mai mare decât cea de la predare, iar la vagoanele cu terminaţiile 3.724 şi 8.131, în afara creşterii umidităţii, s-au găsit mai puţine sigilii decât cele indicate în scrisorile de trăsură, precum şi scurgeri din conţinut, împrejurare ce excludea acceptarea toleranţelor de greutate.
Cu această motivare, sentinţa apare temeinică şi legală, urmând ca, în baza art. 312 pct. 1 Cod proc. civilă, recursul să fie respins, ca nefondat.
Notă: Cu privire la H.C.M. nr. 941/1959, a se vedea nota de la speţa nr. 24.
