Competenţa teritorială ( de drept comun) a instanţei; Alegerea de către părţi, printr-un contract încheiat anterior, a instanţei care să le soluţioneze eventualele litigii; Reclamantul excepţiei necompetenţei teritoriale a instanţei; Termenul de invocare


Prin sentinta civila nr. 1411din 08.11.2011, Judecatoria Turnu Magurele a admis exceptia necompetentei sale teritoriale, exceptie invocata de pârâta S.C.”R.C.I. L.R.IFN” S.A. prin întâmpinare si a declinat competenta solutionarii cauzei în favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca actiunea formulata de reclamantul T.F.în contradictoriu cu pârâta S.C.”R.C.I. L.R. IFN” S.A.având ca obiect constatare nulitate absoluta a clauzei inserate în contractul de leasing financiar, pentru caracterul sau abuziv, este evaluabila în bani ( în leasing deciziei civile nr.32/ 04 iunie 2008 a Î.C.C.J), si, fata de cuantumul daunelor solicitate în baza clauzei contractuale ( sub plafonul de 100.000 lei), potrivit art.1, pct.1, Cod proc.civ., instanta a apreciat cauza ca fiind de competenta materiala a judecatoriei.

În ceea ce priveste competenta teritoriala, instanta a retinut ca, în temeiul art.19 Cod proc.civ., prin art.22 din contractul de leasing financiar, încheiat la data de 15.09.2008, partile au ales ca instanta care sa le solutioneze eventualele litigii sa fie cea în a carei raza teritoriala se afla sediul locatorului , respectiv al pârâtei.

Pârâta a invocat în termen exceptia necompetentei teritoriale a Judecatoriei Turnu Magurele( la prima zi de înfatisare), prin întâmpinare, conform dispozitiilor art.1591 alin(3) Cod proc.civ.,

Având în vedere ca sediul pârâtei este în Sector 1 Bucuresti, instanta a admis exceptia necompetentei sale teritoriale si a declinat competenta în favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.