Neprezentarea la control a dovezii existenţei asigurării auto obligatorii.


Prezentarea ulterioară a documentului în instanţă. Consecinţe

O.U.G. nr. 195/2002, art. 101 alin. (1) pct. 18 Legea nr. 136/1995, art. 48, art. 64

Conform art. 48 din Legea nr. 136/1995, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/în-registrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire şi să menţină valabilitatea contractului de prin plata primelor de asigurare, iar conform art. 64 din aceeaşi lege, încălcarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare prevăzute la art. 48 constituie contravenţie.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei este netemeinic, în condiţiile în care petentul a depus la dosar dovada încheierii asigurării obligatorii, valabilă la data constatării faptei.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2582 din 29 iulie 2009, nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 821/94/2009, petentul C.A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Poliţiei Judeţene Ilfov, a solicitat anularea procesului-verbal seria CC nr. 1972710 din 28 ianuarie 2009 al I.P.J. Ilfov. în motivarea plângerii, petentul a arătat că a prezentat cu întârziere poliţistului asigurarea RCA şi certificatul de înmatriculare a vehiculului.

Prin sentinţa civilă nr. 1255 din 10 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Buftea, s-a admis plângerea contravenţională şi a fost anulat procesul-verbal, cu motivarea că exista asigurare RCA valabilă pentru vehiculul condus de către petent, iar pentru lipsa certificatului de înmatriculare s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptei de către agentul constatator.

Intimatul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând respingerea plângerii în privinţa faptei prevăzute de art. 101 alin. (1) pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002, încadrarea juridică a faptei fiind corectă, conform formei modificate a actului normativ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria CC nr. 1972710 din 28 ianuarie 2009 al I.P.J. Ilfov, s-au aplicat intimatului o amendă de 360 lei şi una de 2000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 101 alin. (1) pct. 18 din

0. U.G. nr. 195/2002 şi art. 48 din Legea nr. 136/1995, reţinându-se în sarcina sa că nu a prezentat pentru vehiculul pe care îl conducea certificatul de înmatriculare şi asigurarea RCA.

Cu privire la fapta prevăzută de art. 48 din Legea nr. 136/1995, instanţa de fond a reţinut în mod corect că procesul-verbal este netemeinic, petentul depunând la dosar dovada încheierii asigurării obligatorii, valabilă la data constatării faptei. De altfel, recurentul a fost de acord cu anularea sancţiunii aplicate pentru această faptă, după cum s-a arătat prin întâmpinarea depusă la fond şi prin cererea de recurs dedusă judecăţii.

Instanţa de fond a apreciat însă în mod greşit că se impunea anularea sancţiunii aplicate pentru lipsa certificatului de înmatriculare, pentru greşita încadrare juridică a faptei. Textul de lege indicat în procesul-verbal exista la data încheierii procesului-verbal, instanţa de fond reţinând nejustificat că art. 101 alin. (1) nu are decât 17 puncte, în condiţiile în care exista şi pct. 18, care incrimina fapta imputată petentului, respectiv nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute la art. 35 alin. (2), în care este menţionat şi documentul de înmatriculare a vehiculului. Astfel, sancţionarea petentului pentru această faptă este corectă, iar tribunalul a constatat că recursul este întemeiat, l-a admis, iar sentinţa recurată a fost modificată în parte, în sensul că s-a admis în parte plângerea şi s-a anulat procesul-verbal seria CC nr. 1972710 din 28 ianuarie 2009 al I. P.J. Ilfov numai în privinţa sancţiunii aplicate pentru fapta prevăzută de art. 48 din Legea nr. 136/1995, respingându-se plângerea pentru fapta prevăzută de art. 101 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.