Simpla menţiune privind constatarea lipsei calităţii procesuale a părţii civile care a promovat apelul nu echivalează cu soluţionarea pe fond a cererii de apel al acestei părţi civile, ea putând, eventual îndreptăţii la respingerea apelului ca inadmisibil, ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală.
Secţia penală – Decizia penală nr. 234/03 aprilie 2007
Prin sentinţa penală nr. 1824/28.11.2006 a Judecătoriei Sibiu inculpatul L. R. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare şi 3 ani pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor civile pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 al. 1 lit. c din Legea nr.241/2005 cu art. 41 al. 1 Cod penal; art. 297 Cod penal raportat la art. 1 lit. p din Legea nr.12/1990 cu art.5 din Legea nr.12/1990 şi art. 41 al. 2 Cod penal, art. 290 Cod penal cu art. 41 al. 2 Cod penal.
Inculpatul a fost obligat la plata în favoarea părţii civile D.G.F.P.S. Sibiu a sumei de 90.498.36 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă, că în perioada iunie 2002- aprilie 2003 inculpatul nu a înregistrat, cu ştiinţă în contabilitatea societăţii documente de evidenţă contabilă primară reale având consecinţă denaturarea prin diminuarea veniturilor şi rezultatelor financiare ale societăţii ce se reflectă în bilanţul contabil, respectiv prin ascunderea şi nedeclararea veniturilor impozabile reale.
S-a mai reţinut că inculpatul a falsificat cu prilejul întocmirii sau a determinat falsificarea fără vinovăţie de către asociatul său ori alte persoane rămase neidentificate, a facturilor şi chitanţelor de aprovizionare şi distribuţie fictivă a mărfurilor comercializate, a declaraţiilor de conformitate cu specificaţiile produsului, precum şi a facturilor de livrare către furnizorii reali, conţinând menţiuni eronate privind denumirea mărfii şi taxa de drum.În acelaşi context, inculpatul a comercializat mărfuri având falsificate pe facturi denumirea produsului, către clienţii reali ai societăţii, făcând menţiuni eronate atât pe documentele de livrare cât şi pe documentele de conformitate, în care a consemnat că marfa vândută beneficiarului este motorină sau benzină, deşi în realitate erau subproduse petroliere amestecate.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu, inculpatul, partea responsabilă civilmente SC. „D. A.” SRL şi Garda Financiara Sibiu, aducându-i critici nelegale şi netemeinice.
Prin decizia penală nr. 276/18.12.2006 a Tribunalului Sibiu s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi inculpatului L.R. împotriva sentinţei penale nr. 1824/2005, desfiinţându-se în parte sentinţa atacată sub aspectul laturii penale şi în consecinţă:
S-a modificat temeiul juridic în baza căruia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 4 ani, din art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 13 Cod penal, în art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 Cod penal.
S-a constatat că Garda Financiară Sibiu nu are calitate procesuală în prezenta cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen inculpatul L.R. şi partea civilă Garda Financiară Sibiu, primul sub aspectul calificării juridice a faptei, iar cea de-a doua, în ce priveşte constatarea de către instanţă a lipsei calităţii sale procesuale.
Recursurile sunt fondate.
Instanţa de apel a apreciat că Garda Financiară Sibiu nu are calitate procesuală în cauză, însă a omis să se pronunţe asupra apelului declarat de aceasta.
Simpla menţiune privind constatarea lipsei calităţii procesuale nu echivalează cu soluţionarea pe fond a cererii de apel a acestei părţi , ea putând eventual îndreptăţi la respingerea apelului ca inadmisibil, ca fiind promovat de o persoană fără calitate procesuală.
În consecinţă, recursurile au fost admise şi în baza art. 385/15 pct. 2 lit. c Cod procedură penală raportat la art. 385/9 pct. 10 Cod procedură penală, decizia atacată casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleaşi instanţe de apel, Tribunalul Sibiu.