întrucât vânzătorul s-a obligat să asigure mărfurile până la destinaţie, respectiv depozitul cumpărătorului, transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor asupra mărfurilor operează în momentul efectuării recepţiei în depozitul cumpărătorului. Aşa fiind, răspunderea pentru viciile mărfurilor, constatate la destinaţie, revine vânzătorului.
(Secţia comercială, decizia nr. 586/11.10.1994)
Prin cererea înregistrată la dată de 1.07.1992, reclamanta S.C. “C.” -S.A. a chemat în judecată S.N.C.F.R. B„ R.C.F.B. şi S.C. „B.” S.A. Bucureşti, solicitând obligarea părţii ce se va găsi în culpă la plata sumei de 103.680 lei, contravaloare marfă lipsă şi 7980 lei, cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 9.537, pronunţată la 24.09.1993, de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, se admite cererea reclamantei şi se obligă S.C. “B.” S.A. la plata sumei solicitate şi a cheltuielilor de judecată, respingându-se acţiunea faţă de S.N.C.F.R. şi R.C.F.B.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că S.N.C.F.R. nu are calitate procesuală pasivă, marfa circulând în trafic feroviar intern.
Cu privire la pârâta R.C.F.B., se reţine lipsa culpei sale, lipsurile datorându-se neatenţiei furnizorului, care nu a verificat mijlocul de transport pus la dispoziţie de către cărăuş.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta S.C. “B.” – S.A. în motivarea apelului, se arată că S.C. „B.” – S.A., în calitate de vânzător, a vândut intimatei reclamante S.C. „C.” – S.A. detergenţi proveniţi din import – Egipt -, cu condiţia de livrare prevăzută în contract – franco-frontiera română, că intimata a devenit proprietara mărfurilor în momentul descărcării lor în portul Constanţa şi preluarea de către cumpărător, astfel încât răspunderea vânzătorului cu privire la integritatea mărfurilor a încetat în acest moment.
Apelul este nefondat.
Din ansamblul probator al cauzei rezultă că la baza relaţiilor dintre părţi a stat contractul de vânzare cumpărare nr. 105/1/R/1990.
Urmare obiecţiunilor la contract, formulate de intimată şi acceptate de apelanta S.C. „B.” – S.A. cu adresa nr. 576/30.11.1990, art. 1 din contract a primit următoarea formulare: “mărfurile vândute sunt franco-frontiera-română, vămuite cu până la destinaţie, respectiv Depozitul S.C. “C.” – S.A.”, iar la art. 5 din acelaşi contract se stipulează că marfa se livrează pe bază de recepţie cantitativă, făcută de delegaţii împuterniciţi ai ambelor părţi contractante, la sediul cumpărătorului, prin încheierea de proces verbal de constatare.
Deci, potrivit acestor dispoziţii contractuale, vânzătorul mărfurilor, adică apelanta S.C. „B.” – S.A. s-a obligat să asigure mărfurile până la destinaţie, respectiv depozitul cumpărătorului. Aşadar, în baza convenţiei celor 2 părţi, transmiterea dreptului de proprietate şi a riscurilor asupra mărfurilor de la vânzătorul S.C. „B.” – S.A. Ia cumpărătorul S.C. „C.” – S.A. a avut loc în momentul efectuării recepţiei în depozitul cumpărătorului şi nu la frontiera română.
Vânzătorul şi-a asumat, în acest fel, obligaţia de asigurare a integrităţii produselor până în momentul efectuării recepţiei în depozitul cumpărătorului.
Din procesul verbal nr. 175/Bis/20.04.1991 şi procesul verbal nr.9/T/1991 rezultă că plafonul transcontainerului a fost fisurat, permiţând scurgerea apei în interior, şi deci degradarea a 24 cartoane de detergenţi.
Având în vedere convenţia părţilor, din care decurge şi modul de transmitere a dreptului de proprietate şi a riscurilor, şi văzând dispoziţiile art. 1336 pct. 2 Cod civil, răspunderea pentru viciile mărfurilor constatate la destinaţie revine vânzătorului.
Chiar apelanta susţine că în raporturile contractuale cu intimata a avut calitatea de vânzător, deci trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru integritatea produselor până în momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora către cumpărător, iar acest moment este, potrivit convenţiei părţilor, data efectuării recepţiei în depozitul cumpărătorului şi nu data descărcării de pe navă.
Din actele dosarului, rezultă că se justifică înlăturarea de la suportarea contravalorii pagubei a S.N.C.F.R., care nu are calitate procesuală pasivă, şi a R.C.F.B., în sarcina căreia nu se poate reţine nici o culpă în producerea pagubelor.
Faţă de considerentele expuse mai sus, se va respinge apelul ca nefondat.
