Potrivit art. 37 din Legea nr. 12/1980, combinat cu art. 36 din Normele Metodologice emise în aplicarea legii, rezultă că beneficiarele de importuri din reţeaua comerţului cu ridicata, comitente în contractul de comerţ exterior pe bază de comision, plătesc comisionarei preţul mărfii calculat la preţul extern franco frontiera română, la cursul de revenire planificat (plus taxele vamale şi comisionul aprobat), pe care-l refacturează unităţilor din reţeaua comercială cu amănuntul, la preţurile cu amănuntul, mai puţin cota de rabat, soldul favorabil fiind destinat fondului de regularizare a influenţelor conjuncturale.
Cu privire la penalităţile pentru refuzul de plată, prin efectul art. 3 din Decretul-lege nr. 50/1990, se impune modificarea sentinţei, în sensul încetării litigiului, cu restituirea taxei de timbru aferentă.
(Secţia comercială, decizia nr. 335/9.07.1990)
Prin acţiunea introdusă la 11.08.1989, I.C.E.C.O.O.P.-I.L.E.X.I.M.B. a chemat în judecată I.C.R.RM.C.B. pentru a fi obligată la plata sumei de 84.099,36 lei, cu titlu de preţ, 53.042 lei, penalităţi şi 2.057 lei, cheltuieli de judecată.
Reclamanta şi-a motivat pretenţiile arătând că pârâta a refuzat nejustificat decontarea integrală a preţului produselor importate în executarea contractului de comision nr. 63.405/82.122 (11.936,83 lei din factura nr. 41013/20 iulie, 7.281,40 lei din factura nr. 41535/24 noiembrie şi 62.761,82 lei din factura nr. 41621/2 decembrie 1988), menţionând că pentru recuperarea daunei i-a transmis factura externă necesară formulării reclamaţiei administrative.
Litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 5.171 din 9.11.1989, acţiunea fiind admisă în parte, cu obligarea pârâtei la 78.353,95 lei, întrucât după sesizarea instanţei i-a achitat reclamantei suma de 5.616,50 lei, 53.040 lei, penalităţi pentru refuzul nejustificat de plată a sumei dedusă judecăţii şi la 2.057 lei, cheltuieli de judecată, cu motivarea că, în calitate de proprietară, era obligată să deconteze integral preţul mărfii importate în baza contractului de comision.
împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că suma real datorată reclamantei este de 31.640 lei, deoarece contul de influenţe conjuncturale a trecut la întreprinderile de comerţ exterior, care trebuie să suporte diferenţa dintre cursul unic de 1,50 lei / rublă, aplicabil la despăgubirea acordată de unitatea de transport şi cursul de revenire de 38 lei, utilizat de comisionară.
Recursul este întemeiat, în sensul celor ce urmează:
Potrivit art. 37 din Legea nr. 12/1980, combinat cu art. 36 din Normele Metodologice emise în aplicarea legii, rezultă că beneficiarele de importuri din reţeaua comerţului cu ridicata, comitente în contractul de comerţ exterior pe bază de comision, plătesc comisionarei preţul mărfii calculat la preţul extern franco frontiera română, la cursul de revenire planificat (plus taxele vamale şi comisionul aprobat), pe care-1 refacturează unităţilor din reţeaua comercială cu amănuntul, la preţurile cu amănuntul, mai puţin cota de rabat, soldul favorabil fiind destinat fondului de regularizare a influenţelor conjuncturale.
în speţă, este irelevantă trecerea acestui cont la întreprinderile de comerţ exterior (susţinere nedovedită dealtfel), întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 din legea precitată, care se referă la influenţele negative apărute pe pieţele externe, cu consecinţe financiare păgubitoare pentru unităţile importatoare şi când organele competente pot prezenta spre aprobare propuneri de modificare a cursurilor de revenire aprobate sau cu privire la oportunitatea continuării importului.
Or, pârâta – recurentă a decontat preţul mărfii primite, conform metodologiei legale, susţinând, fără nici un temei, incidenţa art. 38 numai pentru contravaloarea mărfii lipsă. Diferenţa nerecuperabilă nu provine din influenţe conjuncturale nefavorabile, ci din modalitatea de stabilire a despăgubirilor datorate de cărăuşul internaţional, în baza Convenţiei SMGS, astfel că susţinerile recurentei apar nefondate.
Cât priveşte admiterea capătului de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la 53.040 lei, penalităţi pentru refuzul de plată practicat de aceasta, urmează a se vedea că, prin efectul art. 3 din Decretul-lege nr. 50/1990, se impune modificarea sentinţei, în sensul încetării litigiului, cu restituirea taxei de timbru aferentă în ambele instanţe şi, totodată, stabilirea cheltuielilor de judecată la suma de 1.261 lei, pentru care pârâta-recurentă rămâne obligată.
Aşa fiind, şi în baza art. 312 pct. 2 Cod proc. civilă, admiţându-se recursul în sensul arătat, se va menţine dispoziţia de obligare a pârâtei la plata sumei de 78.353,95 lei, cu precizarea că efectele sentinţei şi deciziei se vor înregistra la I.C.E.M.B., ca urmare a reorganizării I.C.E.C.O.O.P-I.L.E.X.I.M.B.
Notă: Legea nr. 12/1980 privind întărirea autoconducerii muncitoreşti şi autogestiunii economico-financiare şi valutare în activitatea de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională a fost abrogată prin Legea nr. 7/1998, publicată în Monitorul Oficial nr. 9 din 13 ianuarie 1998.
Cu privire la Decretul-lege nr. 50/1990, a se vedea nota de la speţa nr. 137.
