Deşi contractul de mandat are caracter consensual, formându-se valabil prin acordul de voinţă al părţilor, totuşi, pentru a fi opozabil terţilor şi a face dovada împuternicirii şi a limitelor sale, este necesar să fie întocmit în scris.
(Secţia comercială, decizia nr. 308/10.04.1995)
Prin sentinţa civilă nr. 6.592/20.06.1994, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active formulată de pârâta S.C. “E” – S.R.L., admiţând acţiunea principală formulată de S.C “E.” – S.A. împotriva pârâtei S.C. “E.” – S.R.L. şi cererea de intervenţie formulată de “G.T.” – S.A., dispunând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.105.000 lei, reprezentând contravaloarea transportului, cu dobânda legală şi 107.500 lei, cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală, sub două aspecte: 1) greşita constatare că reclamanta ar avea calitate procesuală activă, şi: 2) debitul pretins de reclamantă, reprezentând taxe de transport, a fost achitat înainte de efectuarea transportului.
Apelul este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Din probele administrate cu ocazia judecării în fond, rezultă că, la data de 20.04.1992, s-a întocmit scrisoarea de transport internaţional nr. 92/2746 între S.C. “E.” şi “G.T.”, vizând autovehiculul 21-B-1930 / 21-B-1380, având ca echipaj pe numitul VM., privind transportul a 7341 buc. confecţii femei, în greutate de 12.001 kg, pe ruta Bucureşti – Felixtowe – England.
în raport de acest act, rezultă că raporturile juridice s-au încheiat între G.T., în calitate de transportator, şi SC “E.”, în calitate de beneficiar, fiind în prezenţa unui contract de transport auto internaţional, efectuat chiar de către această societate.
Independent de acest raport contractual, rezultă din comanda nr. 3.668/ 15.04.1992 că un alt raport juridic s-a creat între S.C. “T.” şi G.T., urmare convenţiei prin care S.C. comanda camionul 21 -B-1380/1930, cu dată de încărcare la 20.04.1992, cu destinaţia LONDRA şi retur, cu un tarif de transport de 1.105.000 lei şi un comision (pentru aceasta) de 7%.
Deşi contractul de mandat are caracter consensual, formându-se valabil prin acordul de voinţă al părţilor, totuşi, pentru a fi opozabil terţilor – în speţă, apelantei – şi a face dovada împuternicirii şi limitelor sale, este necesar să fi fost întocmit în scris.
Or, procurile invocate de reclamanta-intimată se referă la reprezentarea în instanţă, în vederea recuperării cheltuielilor de transport, şi forme de executare, nule din punct de vedere al dispoziţiilor art. 68 alin. 1 Cod proc. civilă.
Dacă am considera că suntem în prezenţa unui contract de mandat fără reprezentare, care este o varietate a contractului de mandat, este de observat că între mandant şi terţi nu se nasc raporturi juridice, astfel încât, în mod greşit, instanţa de fond a respins excepţia lipsei de calitate procesuală activă a reclamantei faţă de S.C. “E.” – S.R.L., aceasta având deschisă calea acţiunii indirecte pentru obţinerea comisionului.
Dar, analizând pe fond cererea, instanţa urmează a constata că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că preţul prestaţiei de transport este neachitat, fapt ce rezultă din CMR din 29.09.1992 şi factura nr. 50.054/ 2.03.1992, scrisoare de transport şi factură ce se referă la un transport de 7.616 bucăţi compleuri de damă, din data de 2.03.1992, altul decât cel ce formează obiectul cererii de chemare în judecată.
Or, la fila 35 din dosarul de fond se afla chitanţa din 20.04.1992, care atestă că numitul VM., conducător auto pe auto TIR nr. 21-B-1930/1380, aparţinând firmei G.T. – S.A., a primit suma de 2.000 dolari SUA, reprezentând plata în avans pentru transportul de confecţii de textile pe ruta Bucureşti -Londra – Bucureşti, cu plecare la data de 20.04.1992 din Bucureşti.
Având în vedere valoarea de schimb valutar din 20.04.1992, evident că suma de 2.000 dolari SUA acoperă costul transportului pretins, iar resocotirea ar urma să se facă între reclamantă şi intervenientă, în baza contractului de comision şi între aceasta din urmă şi propriul său prepus, în baza art. 998-999 şi art. 1000 alin. 2 Cod civ., cererea urmând a fi respinsă faţă de pârâta S.C. “E.” – S.R.L.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 296 Cod proc. civilă, instanţa va admite apelul şi va schimba în tot hotărârea atacată.
