Trecere pe roșu la semafor în intersecţie


Conducerea autovehiculului în intersecţie la culoarea roşie a semaforului electric. Martor audiat de către instanţa de fond care susţine contrariul. Aprecierea acestei declaraţii

H.G. nr. 1391/2006, art. 52 alin. (1)

Afirmaţiile martorului, în sensul că nu a văzut ca petentul să fi trecut pe culoarea roşie, nu pot înlătura constatările agentului de poliţie, care a sesizat personal comiterea contravenţiei. Dacă martorul nu a văzut ca petentul să fi trecut pe roşu, nu înseamnă că este exclusă această posibilitate, ci că atenţia martorului, aflat în alt vehicul, nu a fost îndreptată, firesc, pe tot parcursul deplasării, asupra vehiculului condus de către petent. Pe de altă parte, martorul nu a indicat nici ora la care a condus în spatele vehiculului petentului, pentru a se putea verifica dacă se referă la incidentul descris în procesul-verbal.

Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2568 din 13 august 2008, nepublicată

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului l Bucureşti sub nr. 4041/299/2008, petentul N.P., în contradictoriu cu intimata Brigada de Poliţie Rutieră, a solicitat anularea procesului-verbal seria PCA nr. 3770653 din 1 martie 2008, întocmit de intimată.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că nu a condus pe culoarea roşie a semaforului.

Prin sentinţa civilă nr. 5667 din 29 aprilie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, s-a admis plângerea contravenţională şi a fost anulat procesul-verbal, cu motivarea că din declaraţia martorului rezultă că petentul nu a săvârşit fapta descrisă în procesul-verbal.

Intimata a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând că petentul era vinovat de săvârşirea faptei imputate, declaraţia martorului nefiind suficientă pentru reţinerea altei situaţii de fapt.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal seria PCA nr. 3770653 din 1 martie 2008, s-a aplicat intimatului o amendă de 200 RON pentru încălcarea dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006, reţinându-se în sarcina sa că a condus autovehiculul în intersecţie la culoarea roşie a semaforului electric.

Tribunalul a considerat că instanţa de fond a apreciat în mod eronat că procesul-verbal este netemeinic, faţă de declaraţia martorului audiat la fond. Afirmaţiile martorului, în sensul că nu a văzut ca petentul să fi trecut pe culoarea roşie, nu înlătură constatările agentului de poliţie, care a sesizat personal comiterea contravenţiei de către petent. Dacă martorul nu a văzut ca petentul să fi trecut pe roşu, nu înseamnă că este exclusă această posibilitate, ci că atenţia martorului, aflat în alt vehicul, nu a fost îndreptată, firesc, pe tot parcursul deplasării, asupra vehiculului condus de către petent. Pe de altă parte, martorul nu a indicat nici ora la care a condus în spatele vehiculului petentului, pentru a putea verifica dacă se referă la incidentul descris în procesul-verbal.

Deci petentul nu a administrat probe de natură să combată situaţia de fapt descrisă în procesul-verbal constatată personal de agentul constatator, nici la fond şi nici în recurs, probe din care să rezulte că nu a săvârşit fapta care i se impută.

Astfel, tribunalul a considerat că soluţia instanţei de fond este greşită, în condiţiile în care s-a reţinut că procesul-verbal este netemeinic, deci recursul a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată, în sensul că tribunalul a respins plângerea ca neîntemeiată.