Cum între părţi a existat un contract comercial, în înţelesul dispoziţiilor art. 36 Cod comercial, care însă nu s-a materializat într-un înscris, prin care părţile să fi convenit şi să fi prestabilit o clauză privind constrângerea pecuniară a debitorului obligaţiei pentru întârzierea în şi cum convenţia părţilor nu se poate completa de drept cu o clauză penală, apelanta nu putea fi obligată la plata penalităţilor de întârziere.
(Secţia comercială, decizia nr. 487/4.06.1996).
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, reclamanta S.C. “A.” – S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. “C.A.” – S.A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 372.056,83 lei, contravaloarea facturi neachitate, 274.232 lei, penalităţi de întârziere, 30.885 lei, dobânda legală şi 10.000 lei, cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii arată că a livrat pârâtei marfă de profil, că pentru încasarea contravalorii acesteia a emis factură, pe care pârâta nu a achitat-o.
Prin sentinţa civilă nr. 7.828, pronunţată la 8.11.1995, Judecătoria a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata contravalorii mărfii, în sumă de 372.056 lei, penalităţi de întârziere, în valoare de 247.232 lei, cu 10.000 lei, cheltuieli de judecată, şi a respins cererea privind dobânzile.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta, arătând că nu datorează penalităţi, nefiind îndeplinite condiţiile art. 6 şi 7 din Legea nr. 76/1992.
Apelanta arată că între părţi a intervenit o compensare a debitelor reciproce şi că din suma dedusă judecăţii, reprezentând contravaloare marfă, mai datorează numai 135~232,03 lei, şi depune în acest sens procesul verbal de constatare din 4.03.1994, fax nr. 032/135004 şi procesul verbal de compensare din 11.05.1995.
Intimata a răspuns la precizările reclamantei, în sensul că suma de 236.824,80 lei a fost compensată la 13.05.1996, rămânând neachitată suma de 135.232,03 lei. Mai arată că în cazul în care nu se i vor acorda penalităţile de întârziere, solicită dobânzile legale, în valoare de 30.885 lei.
Se depune la dosar procesul verbal de compensare, înregistrat sub nr. 468/4644/13.05.1996.
Apelul este fondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, rezultă că reclamanta a livrat pârâtei marfă, pe care aceasta nu a achitat-o la termenul scadent, având loc între părţi o compensare a datoriilor reciproce la data de 13.05.1996, stabilindu-se de ambele părţi că apelanta datorează intimatei suma de 135.232,03 lei.
Cum între părţi a existat un contract comercial, în înţelesul dispoziţiilor art. 36 Cod comercial, care însă nu s-a materializat într-un înscris prin care părţile să fi convenit şi să fi prestabilit o clauză privind constrângerea pecuniară a debitorului obligaţiei pentru întârzierea în executare şi cum convenţia părţilor nu se poate completa de drept cu o clauză penală, apelanta nu putea fi obligată la plata penalizărilor de întârziere.
Judecătoria a respins cererea reclamantei intimate privind acordarea dobânzilor legale,deşi acestea puteau fi acordate, conform art. 43 Cod comercial şi art. 1088 Cod civil, dar cum reclamanta-intimată nu a declarat apel împotriva acestei sentinţe, dobânzile legale nu pot fi acordate în cadrul apelului declarat de partea potrivnică.
Notă: Cu privire la Legea nr. 76/1992, a se vedea nota de la speţa nr. 12.
