DREPT CIVIL
DETERMINAREA MOMENTULUI DIN CARE CURGE TERMENUL DE PRESCRIPŢIE, CONFORM ART. 7 ALIN. 1 DIN DECRETUL NR. 167/1958 PRIVITOR LA PRESCRIPŢIA ACŢIUNII – ÎN VIGOARE LA DATA INTRODUCERII ACŢIUNII.
Recurentului i-au fost achitate drepturile cuvenite pentru perioada suspendării, din care s-au scăzut contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale, la data de 13.04.2008, acesta fiind momentul din care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani în care se putea promova litigiul pentru recuperarea sumelor reţinute nelegal.
Câtă vreme, conform înscrisului depus la dosar, acţiunea a fost predată la Fan Courier Expres, la data de 12.04.2011, deci înăuntrul termenului de prescripţie, în mod greşit acţiunea a fost respinsă ca prescrisă.
Art. 1 alin. 1, art. 3 alin. 1 şi art. 7
alin. 1 din Decretul nr. 167/1958
Art. 101 alin. 3 şi art. 104 din
Codul de procedură civilă
DECIZIA CIVILĂ NR. 3295/2012-R
din 10.09.2012 (dosar nr. 5292/111/2011)
Prin sentinţa civilă nr. 1238/LM din data de 25.11.2011, pronunţată de Tribunalul B, în dosar nr. 5292/111/2011, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor MINISTERUL PUBLIC – P DE PE L Î C DE C ŞI J, P DE PE L C DE A O şi P DE PE L T B.
S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice.
S-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului L A F.
S-a respins acţiunea formulată de reclamantul L A F cu dom. în O, str. P, nr.10, ap.2 ,jud. B în contradictoriu cu pârâţii M P – P DE PE L Î C DE C ŞI J cu sediul în B , B-dul L, nr.12-14, sector 5, P DE PE L C DE A O, P DE PE L T B ambele cu sediul în O , str. A L, nr.12,jud. B şi M F P cu sediul în B , str. A, nr.7 , sector 5
S-a respins cererea de chemare în garanţie a M F P.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M F P s-a constatat că Î C de C şi J într-un recurs în interesul legii, a decis că cererea de chemare în garanţie a M F P cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de textul de lege.
Drept urmare, instanţa a apreciat că nu mai subzistă nici un temei legal pentru ca M F P din varii motive să poată fi obligată la plata unor drepturi băneşti în favoarea unor salariaţi care se află în raporturi de muncă cu o altă instituţie publică care este şi ordonator de credite.
În consecinţă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M F P.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M P s-a concluzionat că, creanţele reprezentând sume reţinute cu titlu de contribuţii şi impozite chiar dacă au fost virate organelor fiscale, nu pot fi pretinse direct de către reclamant de la A N de A F – D G a F B, întrucât se reţine că ar fi vorba despre o plată nedatorată care dacă s-ar confirma atunci aceasta ar trebui recuperată de către plătitor, petentul având la dispoziţie o acţiune indirectă, în regres.
Aşadar reclamantul este persoana ori partea care fixează cadrul procesual, limitele acestuia şi îşi exercită acţiunea ( acţiunea în pretenţii-principală ori acţiunea în regres) aşa cum consideră de cuviinţă, M P fiind organul care a plătit drepturile salariale restante, mai puţin contribuţiile care au fost virate organelor fiscale, motiv pentru care acesta are calitate procesuală pasivă.
Totodată, chiar dacă este vorba despre drepturi şi obligaţii născute din raporturi juridice fiscale, instanţa apreciază că secţia civilă a T.B este competentă în soluţionarea cauzei, întrucât fondul acţiunii priveşte plata integrală a drepturilor salariale, invocându-se texte de lege care ar prevedea situaţii în care angajatul primeşte ori încasează salariul brut fără să se reţină contribuţiile şi impozitele pe salarii.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a reţinut că se invocă pretenţii băneşti pentru perioada 01.04.2002-28.01.2008, iar reclamantul L A F a îndeplinit funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul B până la data de 29.03.2002, dată de la care acesta a fost acuzat de săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului, arestare nelegală şi cercetare abuzivă şi sustragere sau distrugere de înscrisuri emiţându-se în acest sens Ordonanţa nr.102/P/29.03.2002. Totodată, prin Ordinul nr.780/C/2002 al ministrului justiţiei s-a constatat existenţa cauzei de suspendare de drept din magistratură a reclamantului până la data de 24.01.2008, când CSM prin Hotărârea nr.8/24.01.2008 a constatat încetarea suspendării sale din profesie, cu consecinţa repunerii în situaţia anterioară, respectiv plata drepturilor băneşti de care a fost lipsit pe perioada suspendării din funcţie şi recunoaşterea vechimii în magistratură pentru această perioadă.
După revenirea la serviciu, acesta a decis să îşi valorifice pretenţiile solicitate, începând cu data de 15.04.2011, cu depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, fără ca în această perioadă să fi intervenit o cauză legală de suspendare sau de întrerupere a termenului de prescripţie, fiind fără relevanţă data consemnată pe înscrisul poştal-12.04.2011.
Susţinerile reclamantului, în sensul că termenul de prescripţie ar trebui socotit de la o dată anterioară datei de 14.04.2008 când angajatorul a efectuat o plată voluntară a drepturilor salariale restante şi acesta a cunoscut în mod efectiv creanţele datorate, nu pot fi reţinute de către instanţă întrucât plata unor drepturi băneşti determinate nu poate duce la întreruperea termenului de prescripţie pentru alte pretenţii băneşti restante, culpa în nedeterminarea şi în nesolicitarea tuturor drepturilor băneşti în termenul legal aparţine în totalitate reclamantului.
Drept urmare, s-a respingsacţiunea formulată ca fiind prescrisă şi implicit cererea de chemare în garanţie .
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs reclamantul L A F, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul B.
Prin motivele de recurs s-a invocat că greşit s-a reţinut ca prescris dreptul său la acţiune câtă vreme reţinerea sumelor solicitate s-a făcut la 13.04.2008 cu ocazia plăţii efective, voluntare a drepturilor salariale pentru perioada suspendării sale din funcţia de procuror – 01.04.2002 – 28.01.2008 – prin stopaj la sursă.
A invocat art. 52 alin. 2 din Codul muncii, iar despăgubirea ulterioară suspendării trebuia să fie egală cu salariul, celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, nefiind astfel logic ca salariul să-i fie diminuat cu sumele corespunzătoare drepturilor de care a fost lipsit.
Nefiindu-i achitate prin plăţi succesive lunare drepturile pe perioada suspendării, Parchetul nu a virat lunar contribuţia datorată potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, art. 8 din OUG nr. 50/2002, doar la 13.04.2008 Parchetul a făcut aceste operaţiuni.
Pe fondul cauzei, deoarece în perioada 01.04.2002 – 28.01.2008 nu a avut calitatea de salariat, Parchetul nu era îndreptăţit la 13.04.2008 să facă în mod discreţionar aceste operaţiuni de reţinere a banilor din venitul brut şi de virare ulterioară a acestora în conturile organelor fiscale.
S-a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale referitor la prescripţia extinctivă prin omiterea circumstanţelor specifice acestei cauze, iar actul şi momentul la care trebuia raportată incidenţa prescripţiei este reţinerea realizată în 13.04.2008 de Parchet prin stopaj la sursă, neputând de altfel anticipa maniera acestuia de interpretare, fiind astfel îndreptăţit în baza art. 1092 la restituirea sumei reţinute, nebeneficiind de serviciile de asigurări sociale în perioada suspendării.
În drept s-a invocat art. 299, 304 Cod procedură civilă.
Intimaţii pârâţi P de pe lângă C de A O şi P de pe lângă T B, prin întâmpinarea formulată, au solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, arătând că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că pentru stabilirea respectării condiţiei exercitării în termenul de prescripţie al cererii este relevantă data înregistrării cererii la registratura instanţei 15.04.2011, iar nu data presupusei depuneri la serviciul de curierat. În temeiul dispoziţiilor art. 137 cod procedură civilă invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului. Pentru perioada anilor 01.04.2002 – 28.01.2008 perioadă în care reclamantul a fost suspendat din funcţie, Ministerul Public a calculat şi a plătit drepturile salariale cuvenite reclamantului în concordanţă cu dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării plăţilor.
Intimatul pârât M P – P de pe lângă Î C de C şi J, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, menţinerea hotărârii atacate, arătând că, faţă de data formulării acţiunii şi în temeiul dispoziţiilor art. 137 Cod procedură civilă, este evident că dreptul material la acţiune al reclamantului este prescris. La data de 13.04.2008 au fost achitate drepturile băneşti cuvenite reclamantului pentru perioada în care acesta a fost suspendat, sumă ce a fost determinată după reţinerea sumelor destinate contribuţiilor la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor de stat, respectiv impozitul pe venit, CAS, şomaj şi sănătate.
Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs constată următoarele:
Recurentul reclamant a avut calitatea de procuror, fiind suspendat din această funcţie în perioada 01.04.2002 – 24.01.2008, iar drepturile cuvenite pe această perioadă i-au fost achitate în data de 13.04.2008.
Dreptul la acţiune având un obiect patrimonial, potrivit art. 1 alin. 1 din DL nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă – în vigoare la data introducerii acţiunii – se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, iar, conform art. 3 alin. 1, acest termen este de 3 ani care începe, conform art. 7 alin. 1 să curgă de la data de când se naşte dreptul la acţiune.
În speţă, câtă vreme recurentului i-au fost achitate drepturile cuvenite pentru perioada suspendării, din care s-a scăzut contribuţiile datorate bugetului asigurărilor sociale, la data de 13.04.2008, din acest moment începea să curgă termenul de prescripţie de 3 ani în care acesta putea promova litigiul pentru recuperarea sumelor reţinute nelegal.
Termenul statornicit pe ani, conform art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă se sfârşeşte în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare. Ori, procedând astfel la calculul termenului de 3 ani din data de 13.04.2008, s-a reţinut că acesta s-a sfârşit la finele zile de 13.04.2011, însă, deşi acţiunea s-a înregistrat doar la data de 15.04.2011, instanţa de fond în mod greşit nu a avut în vedere înscrisul aflat în copie la dosar fond – fila 42 – emis de F C E, conform căruia recurentul a trimis prin acesta cererea de chemare în judecată în data de 12.04.2011, deci înăuntrul termenului de prescripţie, criticile fiind astfel fondate.
Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti, conform art. 104 Cod procedură civilă, se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui, ori, câtă vreme conform înscrisului susmenţionat, acţiunea s-a predat la F C E în data de 12.04.201, în mod greşit acţiunea s-a respins ca prescrisă.
Ca urmare, întrucât nu s-a analizat fondul cauzei, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 1, 3, 5 Cod procedură civilă, instanţa de recurs a admis ca fondat recursul, a casat sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la T B.
