Potrivit art. 3 din Decretul-lege nr. 50/1990, litigiile dintre unităţile economice pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a contractelor economice până la 31.12.1989, care au ca obiect plata de penalităţi şi despăgubiri, care sunt în curs de judecată, încetează, iar taxele de timbru se restituie.
Dacă partea reclamă despăgubiri provenind din livrarea unor produse necorespunzătoare calitativ, aceste despăgubiri nu au acelaşi regim juridic cu cele prevăzute de Legea nr. 3/1988 (sub incidenţa căreia s-au stabilit raporturile contractuale dintre părţi), situaţie în care Decretul-lege nr. 50/1990 este inaplicabil.
(Secţia comercială, decizia nr. 308/7.04.1992)
S.C. „M.” S.A. a solicitat prin acţiune obligarea S.C. „C.” S.A. Bucureşti la plata sumei de 711.567,94 lei, daune şi 10.674 lei, cheltuieli de judecată, motivând că produsele executate din tablă inox W 4300, livrată conform A.E. nr. 42.975/21.10.1988, au fost returnate de beneficiari, pe motive de calitate.
întrucât a considerat că pentru viciile ascunse ale tablei inox răspunderea revine pârâtei, a solicitat obligarea acesteia la plata despăgubirilor, în cuantumul arătat mai sus.
La rândul său, pârâta a chemat în garanţie S.C. „I.” S.A. Galaţi, solicitând aceeaşi sumă.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 6.539 din 8.11.1991, a respins acţiunea şi cererea de chemare în garanţie, dispunând restituirea taxei de timbru, în sumă de 10.674 lei, reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta a chemat în garanţie I.L. Galaţi, producătoarea tablei inox din care au fost confecţionate căniţele inox, returnate de beneficiari, pe motive de calitate, pentru a răspunde în cazul în care va fi obligată la plata sumei pretinsă de reclamantă.
Prin recursul declarat, S.C. „M.” S.A. a criticat sentinţa pe motive de netemeinicie şi nelegalitate, arătând că prima instanţa a aplicat greşit prevederile Decretului-lege nr. 50/1990, fără să observe că în cauză s-au pretins despăgubiri, ca urmare a livrării materiei prime (tablă inox) necorespunzătoare calitativ, şi că decretul menţionat priveşte penalităţi calculate pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.
în sensul aceloraşi critici, recurenta a arătat că prima instanţă nu a analizat fondul litigiului şi actele aflate la dosar, situaţie în care ar fi constatat că despăgubirile solicitate prin acţiune nu s-au pretins în completarea penalităţilor, ci sunt despăgubiri izvorând dintr-o altă cauză juridică.
Faţă de aceste critici, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este fondat, în sensul celor ce urmează:
în adevăr, recurenta a solicitat prin acţiune despăgubiri calculate la valoarea produselor finite executate de aceasta din tabla de inox livrată de intimata Baza U.C.R. cu A.E. nr. 42.975, produse aflate în stoc sau restituite de beneficiari, pe motive de calitate.
Intimata Baza U.C.R. a chemat în garanţie S.C. „I” – S.A. Galaţi, considerând că răspunderea pentru calitatea tablei, care priveşte structura acesteia revine producătorului, actele care atestă calitatea fiind întocmite de aceasta din urmă.
Fără să analizeze litigiul în fond, pentru a stabili cauzele care au dus la rebutarea produselor executate de recurentă, prima instanţă a considerat greşit că în cauză se aplică prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 50/1990 şi a respins acţiunea, dispunând restituirea taxei de timbru.
Potrivit art. 3 din Decretul-lege citat, litigiile dintre unităţile economice pentru neexecutarea sau executarea cu întârziere a contractelor economice până la 31.12.1989, care au ca obiect plata de penalităţi şi despăgubiri, care sunt în curs de judecată, încetează, iar taxele de timbru se restituie.
Dintr-o analiză a pretenţiilor recurentei s-ar fi putut observa că se reclamă despăgubiri provenind din livrarea unor produse necorespunzătoare calitativ şi că aceste despăgubiri nu au acelaşi regim juridic cu cele prevăzute de Legea nr. 3/1988 (sub incidenţa căreia s-au stabilit raporturile contractuale dintre părţi), despăgubiri care se pot pretinde numai în completarea penalităţilor pentru acoperirea integrală a pagubelor rezultate din nerespectarea obligaţiilor contractuale, pentru care se aplică sancţiunile prevăzute de art. 26, anexa 2.
Având în vedere că prima instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ca urmare a aplicării greşite a Decretului-lege nr. 50/ 1990, sentinţa pronunţată este nelegală, urmând ca, în conformitate cu art. 312 pct. 2 (b) alin. 2 Cod proc. civilă, să se admită recursul, să se caseze hotărârea, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Notă: în legătură cu Decretul-lege nr. 50/1990, a se vedea nota de la speţa
nr. 137.
Privitor la Legea nr. 3/1988, a se vedea nota de la speţa nr. 24.
