Prin cererea înregistrată a Tribunalul Iaşi sub nr. …. (cauză disjunsă din dosarul nr. ….) reclamanţii ….. in contradictoriu cu parata ….. au solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anii 2008-2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la plata efectivă, drepturilor băneşti cuvenite pentru „Ziua Feroviarului” pentru anul 2009, sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la plata efectivă, drepturilor băneşti cuvenite pentru ajutorul de Paşti (pentru anul 2009) şi de Crăciun (anii 2009 şi 2008), sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la plata efectivă.
În motivare se arată faptul că angajatorul are obligaţia de a acorda salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege şi din CCM.
În dovedire s-a solicitat proba cu acte precum şi orice altă probă utilă soluţionării cauzei.
S-a anexat un tabel nominal cu reclamanţii ce solicită aceste drepturi.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune raportat la dispoziţiile art. 268 al.1 lit. e Codul muncii ce sunt aplicabile în cauză raportat la faptul că sumele solicitate nu fac obiectul contractului de muncă. Se invocă şi dispoziţiile art. 159 al.1 şi 166 al.1 Codul Muncii, dispoziţii din care rezultă următoarele aspecte: din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a textelor de lege precizate rezultă că drepturile salaríale sunt acele sume de bani ce se cuvin salariatului ca şi contraprestaţie a muncii depuse în baza contractului individual de muncă, plătindu-se cel puţin o dată pe lună. Or, drepturile solicitate rezultate din contractele colective de muncă încheiate la nivelul …. nu pot fi considerate drepturi salaríale în sensul definiţiei de mai sus, definiţie extrasă prin interpretarea articolelor de lege redate anterior. Acesta pentru că ele nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă o contraprestaţie a muncii depuse de angajaţi (au caracterul unor drepturi suplimentare decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) şi nu se plătesc cel puţin o dată pe lună, ci au caracter anual ( se achită o dată pe an).
Din redactarea textului articolului 64 din contractele colective de muncă coroborat cu art.. 154, 155 şi 161 din Codul Muncii rezultă, că acest ajutor material, nu poate fi asimilat unui drept de natură salarială, iar simpla cuantificare prin raportare cel puţin la nivelul clasei I de salarizare, nu îi poate conferi natura juridică a unui drept salarial.
Astfel, drepturile băneşti pretinse, de. reclamanţii nu au caracter salarial întrucât nici bonusul, (premiul) nici stimulentele nu se includ între elementele componente ale salariului prevăzute de art.155 Codul Muncii, ele urmând a fi plătite nu ca o contraprestaţie a muncii depuse de angajat în baza contractului individual de muncă, ci în temeiul unor clauze din CCM la nivel de unitate,â (Decizia civilă nr. ……..). Prin urmare, drepturile stipulate cu alt titlu decât cel de salariu, chiar dacă sunt prevăzute sub formă bănească nu fac parte din categoria “drepturilor salaríale” prevăzute de art. 160 Codul muncii.
A interpreta altfel, ar însemna că prevederile art. 268(1) lit. e sunt golite de conţinut şi inaplicabile dacă se admite că termenul de 3 ani ar fi aplicabil în toate situaţiile când se promovează acţiuni ce au ca obiect plata unor drepturi băneşti (Decizia nr. 1276 din 12.10.2010).
S-a mai invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat la următoarele aspecte:ca o procedură prealabilă în soluţionarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligaţiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, va fi sesizată comisia mixtă patronat – sindicate, care va constata cele sesizate de salariaţi sau organizaţiile sindicale şi îşi va exercita atribuţiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăţi.
Obligaţia sesizării iniţiale a acestor comisii este prevăzută şi de art. 1.17 din CCM la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar, valabil până în anul 2010, care prevede că în situaţiile în care apar divergente in legătură cu executarea prevederilor contractelor colective, unităţile şi organizaţiile sindicale vor încerca soluţionarea acestora mai întâi în comisiile mixte patronat-sindicate la nivel de unitate, iar pentru rezolvarea problemelor rămase in divergentă partea interesată va avea dreptul de a se adresa comisiei mixte patronat-sindicate la nivel de grup de unităţi feroviare sau comisiei paritare la nivel de ramură
Având în vedere cele precizate, reclamanţii, prin reprezentantul său, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate în anul 2008-2010, pentru care reclamă neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de CCM.
În ceea ce priveşte excepţia menţionată – pentru anul 2009: procesul verbal încheiat la data de ….. a condus la încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă al ……. pentru anul 2009/2010, înregistrat la Direcţia de Muncă şi Protecţia Sociala a Municipiului Bucureşti sub nr. …..
Potrivit art. 64 alin. 1 şi 2 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010 drepturile pe care le solicită reclamanţii sunt suspendate pentru anul 2009.
În fapt, datorită situaţiei economice a societăţii pe care părţile semnatare au recunoscut-o, au convenit la neacordarea acestor ajutoare atât pentru anul 2009 cât şi pentru anul 2010.
Ori, în cazul de faţă, reclamanţii prin organizaţia sindicală, semnatara actului adiţional, solicită acordarea unor drepturi suspendate prin voinţa părţilor, deşi nu au solicitat niciodată ca instanţa să constate nulitatea clauzelor contractuale cu care însuşi reprezentanţii salariaţilor au fost de acord.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive;
a) Salariul suplimentar aferent anilor 2008-2009:
Conform art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă al …….. „(1) Pentru desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societăţii POATE primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.”
Prevederile art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă al ….. lege a părţilor, NU obligă societatea să plătească salariaţilor, la expirarea anului calendaristic un salariu suplimentar, ci părţile (prin urmare toţi angajaţii) sunt dezacord cu posibilitatea ca, la expirarea unui an calendaristic salariaţii să poată beneficia de un Salariu suplimentar.
Acordarea Salariului suplimentar, aşa cum este prevăzut. în Contractele Colective de Muşcă NU are caracter OBLIGATORIU; dacă s-ar fi dorit „obligativitatea acordarii acestui drept” partenerii de dialog nu ar mai fi introdus în definirea articolului 30 din CCM expresia „Poate primi” şi ar fi spus simplu „se acordă”.
După cum rezultă din textul art.30 CCM – temeiul de drept al reclamanţilor convenţia dintre părţi a prevăzut posibilitatea acordării unui salariu suplimentar , specificându-se una dintre condiţiile în care posibilitatea primirii salariului suplimentar devine drept efectiv, respectiv obţinerea unor venituri şi constituirea din acestea a unui procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.
Exprimarea folosită arată fară dubii că, părţile au înţeles să stabilească în termeni precişi si, lipsiţi de echivoc dreptul la acordarea celui de al 13-lea salariu, şi au reglementat cadrul în care s-ar putea achita astfel de drepturi, facându-se trimitere la posibilitatea primirii salariului suplimentar şi la sursa fondurilor din care s-ar putea plăti.
Este absurd a se interpreta că intenţia părţilor a fost aceea ca, indiferent de circumstanţe, din veniturile obţinute, societatea să aloce un procent pentru plata acestor salarii.
Dispoziţiile art. 30 CCM, clauză acceptată de ambele părţi, sunt în sensul că acordarea acestui salariu suplimentar este afectat de condiţia obţinerii de venituri suficiente pentru a constitui fondul necesar alocării acestuia.
Situaţia financiară a societăţii în perioada pentru care se solicită plata salariului suplimentar, a fost precară înregistrând pierderi astfel că societatea nu a avut posibilitatea constituirii acestui fond.
Faţă de conţinutul clauzelor CCM în discuţie, este foarte clară intenţia părţilor la semnarea acestora, respectiv a nu fi o condiţie obligatorie a acordării acestei premieri ci, funcţie de situaţia economică a angajatorului, sens în care considerăm că societatea a respectat întocmai prevederile CCM încheiate de părţi.
Art. 30 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă al …… prevede că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate, care sunt venituri proprii si nu din alocaţii iar pe anii 2008, 2009 si chiar 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiaţi în pierdere.
….. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi unul din agenţii economici monitorizaţi în baza prevederilor OUG nr. 79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar. În aplicarea acestor prevederi legale, pârâtei i-a revenit obligaţia de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri şi cheltuieli aferente anilor 2007, 2008 şi 2009, aprobate prin OMM 959/2007, HG 532/2008 şi HG 28/2010.
Salariul suplimentar nu este un drept stabilit de părţi în contractul individual de muncă, reprezentând în fapt un stimulent acordat salariaţilor, condiţionat de posibilităţile angajatorului: „din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezervă, a celui de dezvoltare, satisfacerea necesităţilor de perfecţionare-recalificare a personalului,. conform art. 20 din Contractului colectiv de Muncă.
O eventuală interpretare a modalităţilor de aplicare a clauzelor contractului colectiv de muncă nu poate fi în nici un caz de natură să contravină tocmai scopului în care acestea au fost. edictate.
Potrivit Anexei 6 la CCM sunt stabilite criteriile care condiţionează acordarea salariului suplimentar, prin care la art. 2 se prevede că nu vor beneficia de acest drept salariaţii care în perioada aferentă acordării acestuia au avut abateri disciplinare.
Salariul suplimentar se acordă pentru munca prestată în cursul unui an calendaristic, prin urmare o altă condiţie esenţială şi obligatorie este prestarea muncii pe întreg anul calendaristic pentru care solicită acest drept .
În ceea ce priveşte ajutoarele materiale prevăzute de art. 64 din CCM al ……. (Ziua feroviarului, Ajutor material cu ocazia Paştelui şi a Crăciunului), în cazul în care instanţa va respinge excepţia inadmisibilităţii solicitării de acordare a acestor drepturi şi dat fiind că cele două capete de cerere sunt întemeiate pe acelaşi articol din CCM, respectiv art. 64, le vom trata împreună, se solicită respingerea lor ca neîntemeiate.
Acordarea acestui sprijin material nu este obligatorie, dovada fiind neincluderea sa ca obligaţie a societăţii în clauzele contractului individual de muncă. El poate fi acordat numai în anumite condiţii negociate de părţi.
Prevederile art. 64 alin 2 din CCM trebuie interpretate în sensul că ajutoarele materiale acordă în baza unei hotărâri a Consiliului de Administraţie.
Existenta aprobării şi stabilirea cuantumului de către Consiliul de Administraţie al societăţii este o condiţie obligatorie, neîndeplinirea acesteia atrăgând inexistenta dreptului însuşi.
Dreptul solicitat nu este un drept stabilit de părţi în contractul individual de muncă pe care societatea nu 1-a acordat reclamanţilor ci, reprezintă un ajutor social, de care salariatul poate beneficia din partea societăţii, cu condiţia ca societatea să poată , din punct de vedere financiar, să-1 suporte.
Dacă aceste sume s-ar asimila veniturilor salariale, în conformitate cu art. 194 alin. 1 din Codul muncii, ele trebuie sa reprezinte contraprestaţia muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, bazat pe principiul reciprocităţii şi echivalenţei prestaţiilor, or, acestea nu fac obiectul contractelor individuale de muncă.
Statutul acestei sume nu poate fi altul decât acela de ajutor financiar, fiind o libertate a ……., în raport cu angajaţii săi, având caracter de plată aleatorie în condiţiile financiar-economice ale societăţii.
În lipsa posibilităţilor financiare societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaţilor în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile şi obligaţiile ambelor părţi, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
În final se arată faptul că pe anul 2008 a fost acordat ajutorul material de Crăciun.
La dosar s-a administrat proba cu acte de către ambele părţi, acte ce au fost depuse în copie.
Instanţa este competentă a soluţiona cererea raportat la art. 266 şi 269 Codul Muncii. Cererea este scutită de plata taxei de timbru raportat la art. 270 Codul Muncii.
Analizând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, conform art. 137 Cod procedură civilă, instanţa constată următoarele :
Instanta va respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru urmatoarele motive: inadmisibilităţile sunt de fapt exemple de excepţii procesuale ce au ca punct comun o anumită soluţie pe care o va pronunţa instanţa în cazul admiterii lor. Deci noţiunea de inadmisibilitate vizează nu excepţia ci efectul spre care tinde aceasta, o anumită modalitate de respingere a cererii.
Astfel legiuitorul a prevăzut anumite situaţii în mod expres în care se poate vorbi de excepţia inadmisibilităţii: ordonanţa preşedinţială, acţiunea în constatare prevăzută de art.111 C.pr.civ.
Art.6 CEDO garantează fiecăruia dreptul de a avea acces la o instanţă articolul 6 § 1 al Convenţiei: “Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (…) de către un tribunal (…), care va decide (…) asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile cu caracter civil (…)”.. Curtea aminteşte în cauza Lupaş c. României că articolul 6 § 1 garantează fiecăruia dreptul ca un tribunal să cunoască orice contestaţie referitoare la drepturile şi obligaţiile cu caracter civil (Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, hotărârea din 21 februarie 1975, seria A nr.18, pag.18, § 36).
Astfel reţine instanţa faptul că admiterea unei asemenea excepţii ar constitui o încălcare a art.6 Cedo, fiind un obstacol de drept, o limitare adusă dreptului de acces la justiţie.
În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa reţine următoarele aspecte:reclamanţii au solicitat plata unor drepturi băneşti pe anii 2008-2009.
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 101 C.pr.civ. şi art. 268 al.1 lit. c, respectiv e Codul muncii (forma în vigoare la momentul investirii instanţei de judecată de către reclamanţi) conform cărora termenul de prescripţie este de trei ani în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială (ori, în speţa de faţă, parte din drepturile solicitate se raportează la salariul de bază la nivelul clasei I de salarizare) respectiv de 6 luni în situaţia în care se invocă neexecutarea unei clauze din contractul colectiv de muncă. Instanţa va avea în vedere şi dispoziţiile art. 160 C.Muncii conform cărora salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile precum şi alte adaosuri. Având în vedere cele menţionate, faptul că reclamanţii au solicitat plata drepturilor băneşti pentru anii 2008 şi 2009 şi raportat la momentul introducerii acţiunii, instanţa va admite excepţia în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru sărbătorile de Crăciun, aferent anilor 2008 şi 2009, în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtei la plata ajutorului material pentru sărbătorile de Paşte, aferent anului 2009 precum şi în ceea ce priveşte plata ajutorului material pentru Ziua Feroviarului, aferent anului 2009, echivalent la nivelul clasei 1 de salarizare– sume actualizate cu indicele de inflatie la data platii efective şi va respinge excepţia invocată de pârâtă cu privire la plata salariului suplimentar.
Dreptul reclamantei la un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv – prevăzut de art. 30 CCM la nivel de grup de unităţi din transportul feroviar – este un drept de natură salarială, prevăzut în capitolul privind „Sistemul de Salarizare”. Acţiunea a fost depusă la data de 31.10.2011 – fila 2 dosar – iar termenul de 3 ani prevăzut de art. 268 al.1 lit. c Codul Muncii nu era împlinit pentru anul 2008, întrucât abia la începutul anului următore se putea calcula acest salariu suplimentar; astfel, termenul de prescripţie se împlineşte (în ceea ce priveşte dreptul pentru anul 2008) abia în ianuarie 2012.
În ceea ce priveşte ajutorul material de Paşti pentru anul 2009, ajutorul material pentru sărbătorile de Crăciun, aferent anilor 2008 şi 2009 şi ajutorul material pentru Ziua Feroviarului, aferent anului 2009, instanţa reţine faptul că suntem în prezenţa unui termen de 6 luni raportat la art. 268 al.1 lit.e Codul Muncii precum şi de faptul că suntem în prezenţa unui „ajutor material” prevăzut de CCM şi nu a unui drept ce poate fi cuprins în definiţia salariului, astfel cum a fost prevăzută de Codul Muncii. Raportat la aceste motive termenul de 6 luni era împlinit în cursul anului 2009, motiv pentru care excepţia este întemeiată.
În ceea ce priveşte revirimentul de jurisprudenţă instanţa are în vedere cauza CEDO Legrand c. Franţei (26.05.2011, nr. 23228/08) în care Curtea de la Strasbourg a statuat că apariţia unui reviriment de jurisprudenţă şi aplicarea de noi soluţii într-o procedura pendinte nu încalcă art. 6 din Convenţie (dreptul la un process echitabil) şi nici art. 1 din Convenţie (protecţia dreptului de proprietate). În această cauză Curtea a reamintit că exigenţele asigurării securităţii raporturilor juridice şi protecţia încrederii din partea justiţiabililor nu consacră dreptul la o jurisprudenţă constantă şi că evoluţia jurisprudenţei nu este prin ea însăşi contrară unei bune administrări a justiţiei, întrucât absenţa unei abordări dinamice şi evolutive ar împiedica orice schimbare sau îmbunătăţire. Însăşi Curtea europeană pretinde o asemenea libertate în evoluţia jurisprudenţei sale, astfel cum se poate constata în cauzele Konstantin Markio c. Rusiei, Micallef c. Maltei, Scoppola c. Italiei. Revirimentele de jurisprudenta, ca un aspect al evolutiei jurisprudentei, sunt intalnite in toate sistemele judiciare si reprezinta o componenta normala a vietii juridice intr-un stat democratic, fiind intalnite inclusiv in practica CEDO.
Pe fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Între părţi au existat raporturi de muncă în baza unor contracte individuale de muncă aspect ce nu a fost contestat de către pârâtă; aceste raporturi de muncă au încetat conform art. 65 Codul Muncii.
Raportat la soluţia dată pe excepţia prescripţiei pe fondul cauzei a mai rămas de analizat cererea privind plata salariului suplimentar pentru 2008 şi 2009.
Această cerere este întemeiată pentru următoarele considerente: dreptul invocat este prevăzut de art. 30 din CCM 2007-2008 al…..înregistrat sub nr. ….. modificat prin actul adiţional nr. …. actul adiţional nr. ….. precum şi CCM 2009-2010 al ….. înregistrat sub nr…….
Conform art. 30 pentru munca desfăşurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societăţii poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Faptul că nu există o hotărâre a Consiliului de administraţie al societăţii de acordare a acestui drept nu poate fi interpretat în sensul inexistenţei dreptului, deoarece existenţa lui rezultă din clauza contractuală în discuţie, prin hotărâre putându-se eventual stabili cuantumul acestuia şi nicidecum acordarea sau neacordarea lui. De altfel, cuantumul minim al acestui drept a fost negociat de părţi prin clauza contractuală în discuţie, aşa încât în lipsa unei atare hotărâri se va acorda acest cuantum. În fine, fiind un drept care îşi are o deplină reglementare legală şi contractuală, exerciţiul lui nu poate fi îngrădit de dificultăţile financiare ale societăţii, care şi-a asumat prin negocierea şi semnarea CCM această obligaţie (corelativă dreptului în litigiu).
Lipsa fondurilor necesare nu prezintă relevanţă în cauză. Astfel, pârâta, parte semnatară a contractului colectiv de muncă, nu poate să refuze plata drepturilor de natură salarială invocând dificultăţile financiare.
Astfel, pârâta nu a făcut dovada că părţile au hotărât de comun acord modificarea condiţiilor contractuale iar aşa cum s-a statuat şi în practica judiciară în materie, insuficienţa sau inexistenţa resurselor financiare este irelevantă în ceea priveşte stabilirea sau recunoaşterea drepturilor salariale, aşa încât, pârâta este obligată să respecte obligaţia sa şi drepturile reclamanţilor .
Limitarea acordării drepturilor prevăzute de Contractul colectiv de muncă, în raport de bugetul aprobat, presupune încălcarea dispoziţiilor legale care garantează respectarea convenţiilor colective dintre părţi şi obligaţiile salariale între angajaţi; totodată, în acest fel, s-ar accepta în mod nelegal posibilitatea cenzurării pe cale administrativă, prin aprobarea de bugete de venituri şi cheltuieli, a drepturilor prevăzute expres în Contractul colectiv de muncă, contrar principiilor dreptului muncii.
Astfel, contractele colective de muncă încheiate de părţi au forţă obligatorie, aşa cum am arătat mai sus, aşa încât, cererea generică referitoare la respectarea obligaţiilor asumate prin acest contract nu este întemeiată, deoarece efectul obligativităţii respectării acestuia, rezultă chiar din dispoziţiile legale, mai exact, art. 969 Cod civil, art. 243 şi art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Conform dispoziţiilor art.1073 C.civ. „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”, Daunele compensatorii, solicitate în prezenta cauză, reprezintă prejudiciul suferit prin erodarea monedei naţionale. Conform art.1069 C.civ. acestea se pot cumula cu obiectul obligaţiei principale. (C.S.J., secţia comercială, decizia 1603/14.03.2003, Î.C.C.J., secţia de administrativ şi fiscal, decizia 7245/28.09.2004, Î.C.C.J., secţia comercială, decizia 135/20.01.2004). Indicele de inflaţie reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piaţă şi prin intermediul căruia se măsoară gradul de apreciere a valorii banilor aflaţi în circulaţie, coeficientul de scădere a puterii lor de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul(actualizarea în raport de indicele de inflaţie) banii sunt aduşi la actuala lor putere de cumpărare.
Pentru considerentele expuse mai sus instanţa va admite în parte actiunea formulata de reclamanţi in contradictoriu cu parata ……. şi va obliga pârâta să plătească reclamanţilor drepturile băneşti reprezentând salariul suplimentar aferent anilor 2008 şi 2009 echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acordă şi stabilit pentru fiecarea reclamant în funcţie de perioada efectiv lucrată – sumă actualizată cu indicele de inflatie la data platii efective.
