Răsturnarea prezumţiei relative de temeinicie a procesului-verbal de contravenţie. Declaraţia martorului
O.U.G. nr. 195/2002, art. 100 alin. (3) lit. b) H.G. nr. 1391/2006, art. 135 lit. h)
în raport de probele existente în dosarul de fond, în mod greşit prima instanţă a apreciat că procesul-verbal este legal şi temeinic, în condiţiile în care, prin probele administrate, s-a făcut dovada că petentul nu se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, în acest sens pledând declaraţia martorului audiat de instanţa de fond care se afla în maşină cu şoferul sancţionat la momentul constatării contravenţiei, din care reiese că pe trecerea de pietoni nu era angajat niciun pieton, iar semaforul avea lumini intermitente la acea trecere. Această declaraţie se coroborează şi cu obiecţiunile formulate de conducătorul auto sancţionat şi consemnate în procesul-verbal analizat, context în care s-a apreciat că în speţă prezumţia relativă de temeinicie a procesului-verbal a fost răsturnată, în condiţiile în care nu s-a dovedit că martorul se face vinovat de mărturie mincinoasă.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2308 din 22 iunie 2009, nepublicată
Prin cererea înregistrată sub nr. 19018/299/CV/2008, recurentul S.A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 16182 din 5 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 19018/299/2008, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, solicitând modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii
plângerii şi anulării procesului-verbal contestat. In motivarea cererii, se arată că în mod greşit instanţa de fond a respins plângerea formulată de petent împotriva procesului-verbal contestat, în condiţiile în care acesta a făcut dovada că situaţia de faptă reţinută de agentul constatator nu corespunde realităţii, împrejurare care reiese clar din depoziţia martorului audiat în cauză, de care practic instanţa nu a ţinut seama, încălcând astfel şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, care instituie în favoarea contravenientului o prezumţie de nevinovăţie. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In recurs nu au fost administrate probe noi, iar intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea formulată, sentinţa recurată şi probele administrate în cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi art. 34 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a constatat următoarele: prin sentinţa civilă nr. 16182 din 5 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 19018/299/2008, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de recurentul S.A. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 1235140 din 11 octombrie 2008. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal menţionat petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 216 lei şi reţinerea permisului de conducere, reţinându-se de către agentul constatator că, la data sus-menţionată, petentul a condus pe bd. Kiseleff şi la P-ţa Arcul de Triumf, la intrarea pe bd. Kiseleff nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare la culoarea verde, fapta constituind contravenţie conform art. 135 lit. h) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 şi fiind sancţionată prin art. 100 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002.
Sub aspectul legalităţii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, instanţa a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la menţiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancţiunea nulităţii. In ceea ce priveşte temeinicia, instanţa a apreciat situaţia de fapt expusă ca fiind conformă realităţii, având în vedere că petentul nu a administrat în cauză probe de natură să facă dovada contrară celor reţinute în sarcina sa, aşa cum îi revenea obligaţia conform art. 1169 C. civ.
Analizând recursul declarat de petent împotriva acestei sentinţe, tribunalul a constatat că, în raport de probele existente în dosarul de fond, în mod greşit prima instanţă a apreciat că procesul-verbal este legal şi temeinic, în condiţiile în care, prin probele administrate, petentul-recurent a făcut dovada că nu se face vinovat de săvârşirea faptei reţinute în sarcina sa, în acest sens pledând declaraţia martorului audiat de instanţa de fond, G.C., care se afla în maşină cu petentul la momentul constatării contravenţiei, din care reiese că pe trecerea de pietoni nu era angajat niciun pieton, iar semaforul avea lumini intermitente la acea trecere. Această declaraţie se coroborează şi cu obiec-ţiunile formulate de petent şi consemnate în procesul-verbal analizat, context în care tribunalul a apreciat că în speţă prezumţia relativă de temeinicie a procesului-verbal a fost răsturnată, în condiţiile în care nu s-a dovedit că martorul se face vinovat de mărturie mincinoasă.
In acest context, constatând încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a admis recursul, iar baza art. 312 alin. (1) şi (3) raportat la art. 3041 C. proc. civ., a modificat în tot sentinţa recurată, în sensul că a admis plângerea şi a anulat procesul-verbal de contravenţie contestat seria CC nr. 1235140 din 11 octombrie 2008, ca netemeinic.
