Prin sentinta civila nr. x/19.12.2011 a Judecatoriei Brasov, pronuntata in dosar nr. x/197/2010 s-a dispus respingerea cererii formulata de reclamantul PC in contradictoriu cu paratii SR prin MFP, M. B prin Primar, SA, SMD, BCR SA, S.C FAC S.R.L, SC R SRL si SC L S.R.L prin care s-a solicitat in principal constatarea nulitatii titlului pe care SR l-a dobandit, prin nationalizare, in baza Decretului nr. 92/1950 asupra imobilului compus din 1/3 parti din constructiile identificate in cerere, care au apartinut autoarei reclamantului, A I precum si a actelor subsecvente constand in Sentinta civila nr. 15310/23.12.1992 a Judecatoriei Brasov si a cinci contracte de vanzare-cumparare privind transmiterea succesiva a proprietatii imobilelor catre parati si a unui contract de credit ipotecar iar in subsidiar acordarea de despagubiri pentru acele sau toate partile din imobil, detinute de parati care nu pot fi restituite in natura, corespunzator valorii de piata a imobilului la data solutionarii cererii;
In fapt, judecatoria a constatat ca reclamantul are calitatea de mostenitor al defunctei A I, dupa tatal sau PM, conform certificatului de mostenitor nr. 161 din 01.10.1998 emis de NP LG si ca, fata de identificarea conform raportului de expertiza imobilul revendicat a constituit in parte, proprietatea autoarei reclamantului A I, inscrisa sub B+17.
S-a mai retinut in esenta ca la data de 29.09.1964, S si-a intabulat, pe baza D. nr. 92/1950 dreptul de proprietate cu privire la portiunea de proprietate care a apartinut autoarei reclamantului de sub B+17 si ca in cauza, obiectul judecatii este dat de cota de 1/3 nationalizata de S R.
In ceea ce priveste nulitatea titlului statului asupra imobilului in litigiu, judecatoria a avut in vedere ca prin decizia civila nr. 142/Ap din 22.11.2000 a Curtii de Apel Brasov, pronuntata in dosarul nr. 1171/2000 s-a constatat ca autoarea reclamantului era exceptata de la nationalizare si ca statul a preluat imobilele acesteia fara titlu, nationalizarea fiind realizata cu incalcarea prevederilor D nr. 92/1950.
Intrucat aceasta constatare a fost realizata de instanta si prin raportare la situatia juridica a imobilului in litigiu s-a avut in vedere aplicarea in cauza puterea de lucru judecat a deciziei nr. 142/Ap din 22.11.2000 a Curtii de Apel Brasov, sens in care instanta a retinut ca si imobilul in litigiu a fost la randul sau nationalizat fara titlu.
Cum in cauza, reclamantul nu a solicitat ca instanta sa constate lipsa titlului statului asupra imobilului ci nulitatea absoluta a acestuia iar nulitatea constituie o sanctiune juridica ce poate afecta un act juridic in fiinta, la a carui intocmire nu au fost respectate conditiile legale privind incheierea sa valabila s-a constatat ca atat timp cat s-a retinut ca paratul Statul Roman nu are un titlu pentru imobilul in litigiu, nulitatea nu poate opera.
In continuare, instanta a retinut ca reclamantul a solicitat sa se constate nulitatea absoluta a sentintei civile nr. 15310/23.12.1992 a Judecatoriei Brasov pronuntata in dosarul nr. 12110/1992 si ca faptul ca reclamantul nu a avut calitatea de parte in litigiul mentionat nu atrage nulitatea sentintei ci inopozabilitatea ei, fiind doua notiuni juridice distincte.
In plus, s-a subliniat de catre judecatorie ca caracterul neintemeiat ori nelegal al unei hotarari nu poate fi pus in discutie decat prin intermediul cailor de atac reglementate de lege, derulate in fata unor instante de grad ierarhic superior celei de fond.
Instanta a luat act de renuntarea reclamantului la judecarea pretentiilor privind anularea celor 5 contracte de vanzare-cumparare iar cu privire la constatarea nulitatii absolute a contractului de credit ipotecar a observat ca aceasta a fost sprijinita pe nulitatea succesiva a transmisiunilor proprietatii imobilului in litigiu, pana la paratii S.
Cu in cauza, fata de renuntarea reclamantului partiala la judecata nu s-a constatat nulitatea acestor transmisiuni succesive si nici nulitatea titlului de proprietate al paratilor S asupra imobilului, pretentia a fost respinsa ca neintemeiata.
In ceea ce priveste revendicarea imobilului pe calea dreptului comun, instanta a avut in vedere ca SR a preluat imobilul in baza Decretului nr. 92/1950 dar fara a avea un titlu, asadar abuziv.
Potrivit art. 1 alin. 1 din L. nr. 10/2001, imobilele preluate in mod abuziv de stat, de organizatiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite, se restituie in natura sau in echivalent, cand restituirea in natura nu mai este posibila, in conditiile prezentei legi.
Decretul nr. 92/1950 constituie, chiar prin calificarea data de legiuitor, un astfel de act abuziv, fiind expres nominalizat la art. 2 alin. 1 lit. a din L. nr. 10/2001.
Dupa intrarea in vigoare a L. nr. 10/2001, reclamantul a formulat notificarea nr. 2462/14.09.2001 care a fost respinsa de SC R SRL prin decizia nr. 312/07.04.2004, decizie care a fost insa anulata prin decizia nr. 535/R/04.12.2006 a Tribunalului Brasov. SC R SRL a respins din nou notificarea prin decizia nr. 556 din 15.08.2007 dar prin decizia nr. 6024 din 27.05.2009 a ICCJ s-a dispus obligarea Primariei M B sa solutioneze notificarea.
Pana la data prezenta, notificarea formulata de reclamant nu a fost solutionata, partile recunoscand faptul ca este in curs de solutionare.
Sub aspectul admisibilitatii acestor pretentii, judecatoria a avut in vedere ca in cauza se pune problema rezolvarii concursului dintre legea speciala de reparatie (nr. 10/2001) si dreptul comun.
Instanta nu poate aprecia ca intemeiata apararea reclamantului, in sensul ca decizia in interesul legii contravine dreptului european intrucat ca si valoare juridica aceasta decizie nu constituie lege ci o indrumare obligatorie pentru instante, in scopul unificarii practicii judiciare pe chestiuni de drept care nu sunt interpretate in acelasi fel de catre instante.
Conform Deciziei in interesul legii nr. 33/2008, concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar daca acesta nu este prevazut expres in legea speciala.
Cata vreme pentru imobilele preluate abuziv de stat in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege speciala, care prevede in ce conditii aceste imobile se pot restitui in natura persoanelor indreptatite, nu se poate sustine ca legea speciala, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica in concurs cu dreptul comun.
Legea speciala se refera atat la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cat si la cele preluate fara titlu valabil (art. 2), precum si la relatia dintre persoanele indreptatite la masuri reparatorii si subdobanditori, carora le permite sa pastreze imobilele in anumite conditii expres prevazute [art. 18 lit. c), art. 29], cu consecinta ca nu exista o suprapunere in ceea ce priveste campul de reglementare al celor doua acte normative.
Referitor la imobilele preluate de stat fara titlu valabil, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 prevede ca “pot fi revendicate de fostii sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatie”.
Or, Legea nr. 10/2001 reglementeaza masuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fara titlu valabil, astfel ca, dupa intrarea in vigoare a acestui act normativ, dispozitiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate in aceasta situatie.
Pe de alta parte, Legea nr. 10/2001 instituie atat o procedura administrativa prealabila, cat si anumite termene si sanctiuni menite sa limiteze incertitudinea raporturilor juridice nascute in legatura cu imobilele preluate abuziv de stat.
In plus, prin aceeasi decizie s-a stabilit ca persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, actiuni in revendicare avand in vedere regula electa una via si principiul securitatii raporturilor juridice consacrat in jurisprudenta CEDO (Cauza Brumarescu contra Romaniei).
In cauza, reclamantului nu i s-a solutionat notificarea, formulata in temeiul L. nr. 10/2001, din anul 2001 iar in speta nu poate fi retinuta reaua-credinta a paratilor S A si SMD.
In acest sens, instanta a constatat ca reclamantul nu a notat in cartea funciara notificarea formulata in temeiul L. nr. 10/2001 iar faptul ca paratii ar fi fost citati in litigiile initiate de acesta din anul 1996, nu are relevanta in cauza, de vreme ce acesti parati au dobandit imobilul in litigiu prin cumpararea in 1992 a cotei de 2/3 de la persoanele fizice, intabulate in CF iar cota nationalizata de 1/3 ca efect al partajului realizat prin sentinta civila nr. 15310/23.12.1992 a Judecatoriei Brasov.
Astfel, dobandirea de catre parati a proprietatii imobilului in litigiu s-a constatat ca este anterioara promovarii actiunilor formulate de catre reclamant iar buna-credinta se prezuma, nefiind realizata in cauza proba contrara.
Tot sub acest aspect, instanta constata ca reclamantului nu i s-a recunoscut prin hotararile judecatoresti, depuse in probatiune la dosar, calitatea de proprietar al bunului in litigiu, unitatea detinatoare fiind numai obligata sa solutioneze notificarea formulata de acesta.
Astfel, reclamantul nu a probat ca in masa succesorala a autoarei sale a reintrat bunul in litigiu, cu consecinta ca in absenta prezentarii unui atare titlu de proprietate, cererea in revendicare urmeaza a fi respinsa.
Speranta legitima a reclamantului la recunoasterea calitatii sale de persoana indreptatita la restituirea bunului in natura ori la acordarea de despagubiri, conform L. nr. 10/2001 nu suplineste, in procedura de drept comun a revendicarii, absenta unui titlu de proprietate.
Chiar si in situatia in care reclamantul ar fi prezentat un astfel de titlu, fata de dispozitiile Deciziei in interesul legii nr. 33/2008, cererea in revendicare ar fi fost respinsa dar ca inadmisibila, retinand ca admiterea actiunii ar fi lezat principiul securitatii raporturilor juridice si dreptul de proprietate asupra imobilului, dobandit de paratii S cu buna-credinta.
In consecinta, pe calea dreptului comun, reclamantul nu a dobandit restituirea in natura a imobilului astfel incat s-a impus cercetarea capatului subsidiar privind obligarea paratului S R la plata despagubirilor egale cu valoarea de piata a imobilului.
Prin hotararea pilot pronuntata in cauza Maria Atanasiu c/a Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, constatand ca, de la intrarea in vigoare a Legilor nr. 1/2000, nr. 10/2001 si, mai ales, a Legii nr. 247/2005, dreptul intern prevede un mecanism care trebuie sa conduca, fie la restituirea bunului, fie la acordarea unor despagubiri, a statuat ca, in aceste conditii „transformarea intr-o >, in sensul art.1 din Protocolul nr. 1 a interesului patrimonial ce rezulta din simpla constatare a ilegalitatii nationalizarii este conditionata de intrunirea de catre partea interesata a cerintelor legale in cadrul procedurilor prevazute de legile de reparatie si de epuizarea cailor de atac prevazute de aceste legi.
Din aceasta noua perspectiva, instanta de european a observat ca, desi constatarea judiciara a nationalizarii abuzive a imobilului nu atrage dupa sine, in mod automat, un drept de restituire a bunului, ea da dreptul la o despagubire din moment ce, din hotararile instantelor interne care au dobandit autoritate de lucru judecat reiese ca erau indeplinite conditiile legale impuse pentru a beneficia de masurile de reparatie si anume: nationalizarea ilegala a bunului si dovada calitatii de mostenitor a fostului proprietar.
Cu toate acestea, instanta a avut in vedere si faptul ca prin decizia in interesul legii nr. 27/14.11.2011, s-a stabilit cu putere obligatorie pentru instante ca, actiunile in acordarea de despagubiri banesti, pentru imobilele preluate abuziv, imposibil de restituit in natura si pentru care se prevad masuri reparatorii prin Titlul VII al L. nr. 247/2005, indreptate direct impotriva Statului Roman, intemeiate pe dispozitiile dreptului comun, ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia europeana a drepturilor omului si ale art. 13 din aceasta conventie sunt si inadmisibile.
In consecinta, desi in patrimoniul reclamantului, conform aprecierii instantei, exista o valoare patrimoniala in sensul Primului protocol la Conventia europeana, rezultata din dovedirea nationalizarii abuzive a cotei de 1/3 din imobil si a calitatii sale de mostenitor al proprietarei astfel deposedate de bun, acordarea acestor despagubiri pe calea dreptului comun s-a constatat ca este inadmisibila, reclamantul avand obligatia sa finalizeze procedura inceputa conform L. nr. 10/2001.
