împrejurarea că dreptul de dispoziţie asupra mărfii aparţine expeditorului-astfel cum prevăd dispoziţiile art. 12 din Convenţia C.M.R. -până la momentul predării documentului de transport destinatarului, nu înlătură răspunderea cărăuşului pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, produsă între momentul primirii şi cel al eliberării mărfii.
(Secţia comercială, decizia nr. 525/5.12.1990)
I.D.R.M.A.I.B. a solicitat prin acţiune obligarea l.T.B.N. sau I.C.E.M.B. la plata sumei de 22.734 lei, constatată lipsă la recepţia efectuată de destinatar.
Prin sentinţa civilă nr. 1.433 din 28.07.1990 a fost admisă acţiunea, pârâta l.T.B.N. fiind obligată la plata sumei de 22.734 lei, daune şi 342 lei, cheltuieli de judecată, cu motivarea că marfa a fost preluată de cărăuş şi că, în raport şi de condiţia de livrare franco-depozit, îi revenea obligaţia să predea aceeaşi cantitate destinatarului. Cu aceeaşi motivare, pretenţiile reclamantei au fost respinse faţă de I.C.E.M.B.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta.
Criticând sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, recurenta a susţinut, în esenţă, că transportul intră sub incidenţa C.M.R., că, în conformitate cu art. 17-18, răspunderea transportatorului derivă numai din contractul de transport C.M.R. şi că pierderea sau avarierea a putut să rezulte din unul sau mai multe riscuri particulare pentru care art. 17 paragr. 4 instituie o prezumţie în acest sens în favoarea cărăuşului, dacă acesta a luat toate măsurile în ce priveşte alegerea, folosirea şi întreţinerea autovehicolului.
Recursul este nefondat.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar, faţă de criticile formulate de recurentă, se reţine că importul de came de porc în carcase a fost realizat în condiţiile „franco depozit”, cu mijloace de transport specializate.
în adevăr, astfel cum susţine recurenta, şi cum nu rezultă din considerentele sentinţei (care nu a fost motivată în fapt şi în drept, fiind astfel încălcate prevederile art. 261 Cod proc. civilă), în cauză transportul s-a derulat în condiţiile instituite de C.M.R.
Intimata reclamantă s-a legitimat procesual cu scrisoarea de transport tip C.M.R., din care rezultă că la preluare marfa a fost individualizată prin două elemente, număr şi greutate.
Mijloacele de transport fiind special amenajate, potrivit art. 18 pct. 4, transportatorul nu poate beneficia de prevederile art. 17 parg. 4 (în sensul că pierderile sunt normale), decât dacă face dovada că a luat măsurile care îi incumbă pentru întreţinerea şi folosirea acestor amenajări.
Din actele aflate la dosar nu rezultă că s-au luat aceste măsuri, deşi recurenta afirmă că, în fiecare caz în parte, diferenţa de greutate s-a datorat acestor riscuri normale.
Diagramele termograf nu au fost depuse la dosar, dar chiar şi în prezenţa acestora încă nu s-ar putea reţine că lipsa provine de la furnizor, de vreme ce pe scrisoarea de transport şoferii delegaţi, prin semnătură, confirmă greutatea preluată.
Pe de altă parte, în procesele verbale încheiate la destinaţie, Ia cap. IV se menţionează că în unele situaţii mijloacele de transport au sosit fără sigilii, constatările fiind confirmate de aceeaşi conducători auto.
Nici critica privind angajarea răspunderii cărăuşului, în condiţiile contractului comercial, nu poate fi primită, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, intimata s-a legitimat procesual cu scrisorile de transport, răspunderea transportatorului derivând din contractul de transport.
Dreptul de dispoziţie asupra mărfii aparţinând expeditorului, astfel cum este reglementat de dispoziţiile art. 12 din Convenţia C.M.R. până la momentul predării documentului de transport destinatarului, nu înlătură răspunderea cărăuşului, instituită de art. 17 pct. 1, pentru pierderea totală sau parţială a mărfii, produsă între momentul primirii şi cel al eliberării acesteia.
Primirea mărfii pentru transport creează obligaţii în sarcina cărăuşului, în ce priveşte păstrarea integrităţii ei, fără să excludă dreptul de dispoziţie al predătorului.
Cu sublinierea că, în lipsa dovezilor cerute de dispoziţiile art. 18 pct. 4, nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 17 pct. 4 (d) din Convenţia citată mai sus, soluţia pronunţată de prima instanţă va fi menţinută.
Potrivit art. 312 pct. 1 Cod proc. civilă, recursul se va respinge. Notă: Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (C.M.R.) a fost adoptată la Geneva la 19.05.1956, modificată prin Protocolul încheiat la Geneva la 5.07.1978.
România a ratificat aceste acte prin Decretul nr. 451/6.12.1972 şi Decretul nr. 66/26.03.1981.
