Potrivit art. 40 paragraful 4 din CIM, în situaţia în care calculul despăgubirii implică o convertire a sumelor exprimate în unităţi monetare străine, aceasta se face după cursul din ziua şi locul plăţii despăgubirii.
(Secţia comercială, decizia nr. 179/17.02.1993)
Prin sentinţa civilă nr. 8.501/6.11.1992 s-a respins excepţia ridicată de pârâta S.N.C.F.R. Bucureşti şi s-a admis, în parte, acţiunea formulată de S.C. “C” – S.A. Bucureşti, pârâta fiind obligată la plata sumei de 29.440 lei, cu titlu de despăgubiri şi 32.255,64 lei, cheltuieli de judecată.
Faţă de pârâta S.C. “M.T.” – S.A., acţiunea a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a primit un lot de marfă din import, mijlocul de transport ajungând la destinaţie cu sigiliile unor staţii din parcurs, ceea ce înseamnă că nu s-a păstrat integritatea mărfii pe timpul transportului.
S-a mai reţinut că în timpul soluţionării cauzei, pârâta a achitat suma de 317.016 lei, pentru diferenţa până la suma pretinsă prin acţiune, pretenţiile fiind considerate întemeiate, faţă de prevederile Convenţiei CIM.
Excepţia privind prescrierea dreptului de a pretinde despăgubiri peste suma achitată, a fost respinsă, reţinându-se că termenul a fost suspendat, ca urmare a formulării reclamaţiei administrative.
împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a declarat recurs pârâta S.N.C.F.R.
Recurenta a criticat sentinţa pe motive de netemeinicie şi nelegalitate, constând în greşita obligare la despăgubiri, ca urmare a faptului că instanţa de fond a trecut peste excepţia de tardivitate invocată.
Recurenta a precizat că despăgubirea solicitată prin reclamaţia administrativă a fost achitată integral în termenul de 6 luni de rezolvare a acesteia şi că pretenţiile pentru diferenţa de 29.440 lei, pretinsă ulterior prin acţiune, au fost formulate cu depăşirea termenului de prescripţie, suspendarea neoperând şi pentru această sumă.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.40 parag.4 din CIM, în situaţia în care calculul despăgubirii implică o convertire a sumelor exprimate în unităţi monetare străine, aceasta se face după cursul din ziua şi locul plăţii despăgubirii.
La data sesizării, potrivit înscrisului depus la dosar în recurs, cursul dolarului SUA era de 197 lei, aşa încât cuantumul despăgubirii a fost corect determinat de intimată.
Instanţa de fond a reţinut corect că dreptul la acţiune nu s-a stins ca efect al împlinirii termenului de prescripţie de un an, intimata beneficiind de dispoziţiile art.58 parag.3 din CIM, potrivit cărora, în caz de reclamaţie administrativă, termenul de prescripţie se suspendă.
De observat că la reclamaţie nu s-a răspuns şi, ca urmare, intimata era îndrituită să-şi valorifice dreptul de a pretinde despăgubiri pe calea acţiunii în justiţie.
Cu privire Ia suma achitată, instanţa de fond a apreciat corect că plata a avut loc după sesizarea instanţei şi, ca urmare, a obligat-o pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată, cu precizarea, faţă de considerentele sentinţei, că CIM nu condiţionează exerciţiul dreptului la acţiune de introducerea unei astfel de reclamaţii, păgubitul având dreptul să aprecieze asupra căii de utilizare pentru obţinerea despăgubirii.
Suma de 29.440 lei despăgubiri a fost acordată de instanţa de fond în condiţiile art.40 CIM, în considerarea faptului că despăgubirea se calculează în funcţie de data plăţii.
în acest context, nu se poate reţine că ar fi vorba de o reclamaţie ulterioară, care ar privi acelaşi obiect, întrucât nu valoarea stabilită de cel care reclamă este determinantă, ci conţinutul reclamaţiei.
în consecinţă, sentinţa fiind legală şi temeinică, va fi menţinută.
Notă: Cu privire la Convenţia CIM, a se vedea nota de la speţa nr. 230.
