Potrivit art. 8 din Decretul nr. 309/1978, operarea cu întârziere a navelor străine şi româneşti, faţă de normele portuare, atrage răspunderea unităţii din vina căreia a fost depăşită durata de staţionare a acestora, prin plata de penalităţi armatorilor, indiferent de pavilionul navei.
Prin urmare, în concepţia legiuitorului, contrastaliile au caracter de penalitate.
(Secţia comercială, decizia nr. 444/15.10.1990)
Prin acţiunea introdusă la 9.10.1989, C.N.N.C. a solicitat obligarea I.C.E.M.B. la plata sumei de 198.853 lei contrastalii de 4 zile, 4 ore şi 52 minute, înregistrate în Portul Constanţa de nava „Drăgăşani”, care a descărcat minereu de fier în perioada 30.03-11.04.1989, cu 2.908 lei, cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie împotriva D.A.D.-M.I.M.B., I.C.E.N.B., I.E.P.-P.M.C., I.E.P.-M.T.Tc., I.E.P.-M.I.C.M.C. şi D.C.D.P.C. pentru ca, în ipoteza admiterii acţiunii principale, să fie obligate, cu titlu de daune (proporţional cu incidenţa culpei fiecăreia), până la concurenţa sumei acordate reclamantei.
Pronunţându-se prin sentinţa civilă nr. 877 din 23.03.19990, instanţa a încetat litigiul, în aplicarea art. 3 din Decretul-lege nr. 50/1990.
împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, pentru motive de nelegalitate, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile Decretului-lege nr. 50/ 1990 nu sunt incidente în cauză, întrucât, în realitate, contrastaliile reprezintă o despăgubire datorată armatorului pentru acoperirea cheltuielilor suportate în perioada staţionării navei peste timpul de stalii convenit, şi nu penalităţi, cum greşit a considerat prima instanţă.
Recursul este neîntemeiat, în sensul celor ce urmează:
Obiectul litigiului îl constituie plata contrastaliilor înregistrate la descărcarea mineralierului „Drăgăşani”, în Portul Constanţa, între 30.03 -l 1.04.1989, pretinse în temeiul Decretului nr. 309/1978.
Potrivit art. 8 din actul normativ menţionat, operarea cu întârziere a navelor străine şi româneşti, faţă de normele portuare, atrage răspunderea unităţii din vina căreia a fost depăşită durata de staţionare a acestora, prin plata de penalităţi armatorilor, indiferent de pavilionul navei.
Din economia legii rezultă, fără echivoc, că, în concepţia legiuitorului, contrastaliile au caracter de penalitate (chiar dacă, ţinând seama de situaţiile de fapt şi de consecinţele generate de staţionarea navelor, ar fi putut primi un alt regim juridic) şi, întrucât Decretul-lege nr. 50/1990 nu distinge între diferitele specii de contracte, aplicarea art. 3 în speţă, şi deci încetarea litigiului dispusă de prima instanţă, apare legală.
Astfel fiind, recursul este nefondat, urmând ca, în baza art. 312 pct. 1 Cod proc. civilă, să fie respins ca atare.
Notă: în legătură cu Decretul-lege nr. 50/1990, a se vedea nota de la speţa
nr. 137.
