O.G. nr. 2/2001, art. 16, art. 17, art. 34
Instanţa de fond a analizat, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi a reţinut, cu privire la legalitatea actului, că a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de formă, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, apreciind că lipsa menţiunilor privind ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului, precum şi a datelor privind proprietarul autoturismului nu sunt de natură să atragă nulitatea absolută a procesului-verbal, lipsa acestor menţiuni neregăsindu-se printre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 192 din 19 ianuarie 2009, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 5020 din 14 august 2008, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de petentul C.O.M. împotriva procesului-verbal de contravenţie seria CC nr. 03556627 încheiat la data de 8 mai 2008 de intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră. Prima instanţă a constatat că prin procesul-verbal de contravenţie contestat petentul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 450 lei, aplicându-i-se totodată sancţiunea complementară a reţinerii permisului de conducere în vederea suspendării, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 121 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, fapta reţinută în sarcina sa fiind aceea că, la data de 8 mai 2008, ora 19,43, a condus autoturismul pe bd. Timişoara cu viteza de 101 km/h, fapta fiind înregistrată cu aparatul radar.
Instanţa de fond a analizat, în conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi a reţinut, cu privire la legalitatea actului, că a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de formă, cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii. Instanţa a reţinut că lipsa menţiunilor privind ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului, precum şi a datelor privind proprietarul autoturismului nu sunt de natură să atragă nulitatea absolută a procesul ui-verbal, lipsa acestor menţiuni neregăsindu-se printre cauzele de nulitate prevăzute de art. 17 din O.G.nr. 2/2001.
In ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa a reţinut, din coroborarea înregistrării video cu menţiunile din registrul radar, că petentul a circulat cu viteza înregistrată de aparatul radar, care a fost verificat metrologic. A mai reţinut instanţa de fond că, deşi a susţinut că în momentul în care a fost înregistrat de aparatul radar circula cu viteza de 90 km/h, contestatorul nu a făcut dovada susţinerilor sale, deşi acestuia îi revenea sarcina probei.
împrejurarea că pentru desfăşurarea activităţii de reprezentant vânzări contestatorului îi este necesar permisul de conducere a fost apreciată de către prima instanţă ca neconstituind o cauză exoneratoa-re de răspundere pentru aceasta.
S-a reţinut, totodată, că sancţiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de lege şi a fost corect individualizată în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petentul C.O.M., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
In motivarea cererii sale, recurentul a susţinut că în mod eronat a constatat instanţa de fond corectitudinea înregistrării vitezei efectuate în cauză cu aparatul radar, în condiţiile în care a respins cererea petentului de emitere a două adrese către B.P.R. cu solicitarea de a comunica: dacă la stabilirea vitezei înregistrate cu aparatul radar au fost avute în vedere dispoziţiile Ordinului nr. 301/2005 emis de Biroul Român de Metrologie Legală şi dacă agenţii constatatori puteau desfăşura activităţi de monitorizare şi intervalul în care puteau desfăşura activităţi.
Recurentul a precizat că lista aparatelor pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor a fost publicată în M. Of. nr. 1102/2005, iar ulterior anului 2005 nu mai există înregistrări la Biroul Român de Metrologie Legală ale unor eventuale aprobări a mărcii de aparat radar Phyton II, astfel că este evident că acest tip de aparat radar nu are cum să fie aprobat a fi utilizat în mod legal pentru controlul vitezei de circulaţie a autovehiculelor, aprobarea metrologică conferită de către
Biroul Român de Metrologie Legală în anul 2001 expirând la data de 27 iulie 2006 (ea nefiind prelungită până în prezent). Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. In drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 c. proc. civ.
Deşi legal citată, intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Brigada de Poliţie Rutieră, nu a formulat întâmpinare şi nu a fost reprezentată în instanţă.
La cererea recurentului, tribunalul a dispus înaintarea unei adrese către Biroul Român de Metrologie Legală, cu solicitarea de a comunica dacă aparatul radar tip Phyton II, fabricaţie TSS Anglia, compus din antena emisie-recepţie seria PYT 672000228, modul de prelucrare-afişare Seria PYT 63000228 şi camera video seria JE 79245 este autorizat să fie folosit la înregistrarea vitezei autovehiculelor. S-a încuviinţat, de asemenea, cererea de înaintare a unei adrese către Brigada de Poliţie Rutieră, cu solicitarea de a comunica dacă agentul constatator A.C. a avut ordin de serviciu în baza căruia putea să constate şi să sancţioneze contravenţii la regimul rutier în data de 8 mai 2008. Relaţiile solicitate au fost comunicate de Biroul Român de Metrologie Legală cu adresa nr. 12550 din 17 decembrie 2008 şi de Brigada de Poliţie Rutieră cu adresa nr. 712446 din 30 decembrie 2008.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de critici le aduse sentinţei civile recurate, dar şi în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a apreciat că recursul nu este fondat. Critica recurentului, potrivit căreia în mod greşit a reţinut prima instanţă săvârşirea faptei contravenţionale în raport de înregistrarea radar efectuată cu un aparat radar a cărei aprobare metrologică a expirat la 27 iulie 2006, nu este întemeiată. In conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
In cauză, înregistrarea vitezei s-a făcut cu ajutorul cinemometrului de control rutier tip Phyton II, care, în urma verificării metrologice periodice a obţinut rezultatul „admis”, fiind eliberat în acest sens buletinul de verificare metrologică nr. 0099384 din 4 septembrie 2007, având o perioadă de valabilitate de 1 an. Acelaşi aparat a fost supus, la 18 august 2008, unei noi verificări metrologice, prilej cu care a fost eliberat buletinul de verificare metrologică nr. 0162663 din 18 august 2008, cu rezultatul „admis”, aşa cum rezultă din adresa nr. 12550/2008.
Aşa cum rezultă din adresa menţionată, cinemometrele de tipul celui folosit la constatarea contravenţiei contestate se mai folosesc încă, iar controlul metrologic legal al acestora se exercită atât la introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune prin aprobări de model (verificări metrologice iniţiale), cât şi în utilizare, prin verificări metrologice periodice şi alte modalităţi de control aplicabile.
In ce priveşte celelalte susţineri ale recurentului referitoare la Norma metrologică legală NML 021-05, respectiv influenţa condiţiilor atmosferice de la data înregistrării asupra justeţei constatărilor, tribunalul a constatat că acesta nu a făcut dovada existenţei la data constatării a unor condiţii atmosferice de natură a influenţa înregistrările efectuate.
S-a reţinut, totodată, de către tribunal că, aşa cum rezultă din adresa B.P.R. nr. 712446 din 30 decembrie 2008, agentul constatator avea competenţa de a constata contravenţii la regimul circulaţiei rutiere pe raza municipiului Bucureşti la data de 8 mai 2008, neavând nevoie de ordin de serviciu.
In acest context, tribunalul a apreciat că sentinţa civilă recurată este legală şi temeinică şi că în cauză nu subzistă niciunul dintre motivele de modificare sau casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel că a respins ca nefondat recursul declarat.