Realizând o interpretare a acestei clauze din perspectiva întinderii sale, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut respectarea clauzei de neconcurenţă prin angajarea reclamantului la o societate concurentă ce desfăşoară activitate similară cu cele realizate de recurentă, după ce şi recurenta a renunţat expres la clauza de neconcurenţă.
Decizia civilă nr. 1869 din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Galaţi
Prin sentinţa civilă nr. 488/07.03.2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL GALAŢI, în contradictoriu cu pârâtul C.B.
A fost obligată reclamanta la 2480 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi reclamanta SC A. SRL Galaţi a chemat în judecată pe pârât pentru a fi obligat la plata sumei de 57.809 lei, actualizată cu indicele de inflaţie din care suma de 41.698 lei cu titlul de despăgubiri pentru nerespectarea clauzei de neconcurenţă şi suma de 16.111 lei cu titlul de indemnizaţie aferentă clauzei de neconcurenţă ce i-a fost plătită pârâtului în perioada august 2010-ianuarie 2011.
În motivarea acţiunii s-au arătat următoarele:
Pârâtul a fost salariatul societăţii reclamante în funcţia de director vânzări până la data de 14.08.2010, punct de lucru Bucureşti –Băneasa.
Prin încheierea contractului individual de muncă părţile au negociat şi convenit includerea în contract a unei clauze de neconcurenţă în baza căreia pârâtul, în calitate de salariat al societăţii reclamante, se obliga ca pe perioada de un an de la încetarea contractului individual de muncă să nu presteze activităţile menţionate în contractul individual de muncă, la societăţi cu obiect similar de activitate ca al S.C. A. S.R.L.
Conform art. 22 din Codul Muncii, clauza de neconcurenta îşi poate produce efectele pentru o perioada de maximum 2 ani de la încetarea contractului individual de muncă, perioadă ce urmează a fi convenită expres prin contractul individual de muncă.
Contractul individual de al pârâtului a încetat prin decizia nr. 439/10.08.2010 ca urmare a demisiei înaintată de salariat si înregistrată la societatea reclamantă sub nr. 1001/16.07.2010. În aceste condiţii, clauza de neconcurenţă a devenit aplicabilă având în vedere faptul că încetarea contractului individual de muncă s-a produs din motive imputabile salariatului. Datorită caracterului intuitu personae a contractului individual de muncă, încrederii angajatorului în salariatul său trebuie să-i corespundă o obligaţie corelativă de fidelitate a salariatului faţă de angajator. Expresia acestei obligaţii o constituie clauza de neconcurenţă, adică reţinerea absolută a salariatului de a divulga informaţii acumulate în procesul muncii sau de a săvârşi orice act de concurenţă faţă de angajatorul său, pe parcursul existenţei contractului individual de munca cât şi ulterior încetării acestuia.
Pentru ca această clauză să fie viabilă trebuie să respecte anumite condiţii de valabilitate. Astfel, în primul rând, clauza trebuie să fie prevăzută expres în contractul de muncă, sau printr-un act adiţional, parte integrantă a contractului, condiţie ce a fost îndeplinită la încheierea contractului individual de muncă.
O altă condiţie esenţială a clauzei de neconcurenţă este cea a prevederii cuantumului indemnizaţiei datorate de către angajator. În aceste sens, indemnizaţia datorata fostului angajat, a fost negociată şi stabilită la 50% din media veniturilor salariate brute primite de salariat în ultimele şase luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă.
Indemnizaţia datorată de S.C. A. SRL a fost plătită întocmai şi la timp, societatea reclamantă respectându-şi obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă.
A mai precizat reclamanta că după încetarea raporturilor de muncă, deşi avea înscrisă în CIM clauza de neconcurenţă prin care pârâtul s-a angajat să nu presteze activităţi similare cu cele ale angajatorului, pârâtul s-a angajat ca reprezentant vânzări la S.C. G.B. S.R.L., societate ce se afla pe lista de societăţi concurente, având ca arie de acoperire si implicit si piaţa de desfacere Galaţi si alte judeţe limitrofe.
Având în vedere că pârâtul a fost angajat al S.C. A. SRL, punct de lucru B – B, în funcţia de director vânzări, acesta deţinea conform fişei postului un portofoliu de clienţi pe care îi avea în administrare, de care s-a folosit la noul său loc de muncă, prezentându-se la aceşti clienţi cu avantajul fundamental de a avea la cunoştinţă preţurile concurentei si listele de discount-uri ce puteau fi acordate. Consecinţa activităţii întreprinse de către pârât a constat în producerea de prejudicii pentru S.C. A. SRL. Mai mult expresia obligaţiei de respectare a clauzei de neconcurenţă consta în reţinerea absolută a salariatului de a divulga informaţii acumulate în procesul muncii, sau de a săvârşi orice act de concurenţă faţă de angajatorul său, pe parcursul existentei clauzei de neconcurenţă ca fiind activată.
În acest context, apreciind că pârâtul a încălcat clauza de neconcurenţă înscrisă în contractul individual de muncă, în temeiul art. 24 din Codul muncii s-a promovat acţiunea dedusă judecăţii.
Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii.
A motivat, în esenţă, că nu a încălcat clauza de neconcurenţă după cum susţine reclamanta.
La data de 10.08.2010 au încetat raporturile sale de muncă în baza demisiei, fiind emisă decizia nr. 439/10.08.2010 potrivit cu care începând cu 14.08.2010 s-a desfăcut contactul său de muncă în temeiul art. 79 din Codul muncii.
La aceeaşi dată i-a fost comunicată şi notificarea nr. 440 prin care reclamanta îi aducea la cunoştinţă că înţelege să se prevaleze de clauza de neconcurenţă.
La data de 16.12.2010 îi este comunicată o altă notificare, nr. 785, prin care reclamanta înţelege să renunţe la aplicarea clauzei de neconcurenţă începând cu data de 01.01.2011.
Contractul său de muncă cu SC G. B. SRL a fost încheiat la un interval de o lună de la data primirii de către pârât a notificării nr. 785/16.12.2010 şi ulterior datei de la care pârâtul a fost exonerat de respectarea obligaţiei de neconcurenţă.
Prin urmare, a precizat pârâtul, nu-i pot fi imputate despăgubiri pentru nerespectarea clauzei de neconcurenţă şi nici restituirea indemnizaţiei aferentă clauzei de neconcurenţă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi interogatoriu.
Tribunalul analizând cererea reclamantei prin prisma celor invocate şi pe baza materialului probator administrat reţine următoarele:
Pârâtul a fost salariatul reclamantei SC … SRL Galaţi iniţial, în funcţia de agent vânzări din contractul de muncă. Ulterior, prin act adiţional, începând cu 8.09.2009, funcţia s-a schimbat, din agent vânzări în director vânzări.
În contractul individual de muncă încheiat iniţial, la punctul L ,,Alte clauze”, la lit. d s-a inserat clauza de neconcurenţă care prin actul adiţional la contractul individual de muncă a fost înlocuită cu o nouă clauză de neconcurenţă, având următorul conţinut:
,,În timpul său după orele de lucru salariatul se obliga să nu presteze în interes propriu sau al unui terţ acelaşi tip de activitate sau o activitate similară cu activitatea desfăşurata de către angajator şi/sau să nu presteze o activitate în favoarea unui terţ ce are acelaşi profil sau care desfăşoară acelaşi tip de activitate sau o activitate similară care se afla în relaţii de concurenţă cu angajatorul, fără consimţământul scris prealabil al angajatorului.
Activităţile prestate la angajator, vizate de clauza de neconcurenţă sunt:
– vânzarea materialelor de construcţie si finisaje, a produselor pe bază de lemn şi feronerie, a produselor pentru instalaţii electrice şi sanitare, clienţilor angajatorului si activitatea de intermediere în acest domeniu;
– activităţi de marketing, consiliere, ofertare spre vânzare către potenţiali clienţi, a materialelor de construcţii şi finisaje, a produselor pe baza de lemn şi feronerie, a produselor pentru instalaţii electrice şi sanitare aflate în oferta angajatorului sau a celor asemănătoare;
– cumpărarea materialelor de construcţii şi finisaje, a produselor pe bază de lemn şi feronerie, a produselor pentru instalaţii electrice şi sanitare de la furnizorii angajatorului în nume propriu sau în numele altei persoane juridice şi activitatea de intermediere în acest domeniu;
Pentru o perioadă de un an de la data încetării Contractului Individual de Muncă, salariatul se obliga ca, fără consimţământul scris al angajatorului, în mod direct sau indirect, să nu presteze activităţile menţionate mai sus la alte societăţi având acelaşi obiect de activitate sau un obiect de activitate similar cu cel al angajatorului, societăţi care există în acest moment sau care se vor înfiinţa în viitor şi care activează/vor activa pe teritoriul României. Precizăm că o listă exemplificativă şi nu limitativă a societăţilor concurente existente este disponibilă la SRU, şi va putea fi consultată de către salariat la momentul încetării Contractului său Individual de Muncă.
Angajatorul va avea dreptul să exonereze salariatul de obligaţia de neconcurenţă renunţând la aceasta la data încetării Contractului Individual de Muncă printr-o notificare adresată salariatului în acest sens.
În cazul în care angajatorul nu îl exonerează pe salariat de obligaţia sa de neconcurenţă, angajatorul îi va plăti acestuia o indemnizaţie lunară de 50% din media veniturilor salariate brute primite de salariat în ultimele şase luni anterioare datei încetării Contractului Individual de Muncă, pentru întreaga perioadă de validitate a acestei obligaţii de neconcurenţă, în contul bancar ce va fi indicat de Salariat Angajatorului, în scris, la încetarea Contractului său Individual de Muncă.
În situaţia în care salariatul nu va indica un cont bancar angajatorului sau contul bancar indicat nu este valid, modalitatea de plată se va stabili de comun acord. Salariatul nu va fi exonerat de obligaţia sa de neconcurenţă în cazul în care nu va indica un cont angajatorului.
În cazul nerespectării clauzei de neconcurenţă. Salariatul va fi obligat la restituirea indemnizaţiei de neconcurenţă plătită de către angajator şi la plata cu titlu de despăgubire a unei sume echivalente cu venitul salarial brut obţinut de salariat în ultimul an de activitate în cadrul angajatorului. În cazul în care durata Contractului Individual de Muncă a fost mai mică de un an, suma va fi echivalentă cu venitul salarial brut obţinut de salariat pe întreaga durata a acestuia plus dobânda legala aplicabilă pe perioada cuprinsă între data încasării veniturilor şi data rambursării lor.
Angajatorul îşi rezervă, de asemenea, dreptul expres de a cere, printr-o acţiune în justiţie, încetarea imediată a stării de fapt ce contravine Contractului, pe lângă achitarea sumelor menţionate mai sus (a se vedea în acest sens filele 14-15 dosar)”.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive :
Prin încheierea clauzei de neconcurenta au fost respectate dispoziţiile legale astfel ca salariatul avea obligaţia de a nu presta activităţi concurente fata de angajatorul sau, fiind obligat de a nu divulga informaţii acumulate in procesul muncii ulterior încetării contractului individual de munca.
Intimatul parat a încălcat în mod flagrant clauza de neconcurenta pe care s-a angajat sa o respecte prin ofertarea de produse din partea firmei SC G.B. SRL si prin angajarea la SC M. SRL, având ca arie de acoperire si implicit şi piaţa de desfacere G si alte judeţe limitrofe.
Din analiza adreselor nr 1914/02.12.2010 emisă de SC T. M. SRL si nr. 1982/16.12.2010 emisa de Y. SRL rezulta ca intimatul pârât a ocupat în fapt funcţia de reprezentant vânzări al S.C. G.B. SRL pe partea de pal, feronerie, materii prime si accesorii, făcând efectiv activităţi specifice de vânzare ce erau interzise prin clauza de neconcurenţă existentă în contractul individual de muncă, activitate pe care a desfăşurat-o înainte de a încheia în mod legal un contract individual de muncă cu SC G.B. SRL.
Din înscrisurile depuse de societatea recurentă în dovedirea cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc faptul că fostul salariat a prezentat clienţilor societăţii recurente oferte de produse similare cu cele comercializate de către SC A. SRL din partea SC G.B. SRL. Solicită să se observe că reprezentanţii societăţilor în discuţie (clienţi vechi ai SC A.) au comunicat societăţii recurente faptul ca (C.B. ofertat verbal aceste produse şi nu în scris, astfel că nu există posibilitatea de a prezenta instanţei de judecată un înscris din care să rezulte acest lucru. Mai mult decât atât, în condiţiile în care intimatul C.B. avea cunoştinţa de interdicţia stipulată în clauza de neconcurenţă, era puţin probabil ca acesta să prezinte o oferta scrisă care să permită dovedirea activităţilor desfăşurate de către acesta.
Intimatul a încălcat obligaţiile asumate prin clauza de neconcurenţă pe care şi-a însuşit-o pe baza de semnătură, societatea recurentă făcând dovada acestei încălcări.
In ceea ce priveşte existenta prejudiciului, consideră că evaluarea anticipată a prejudiciului este posibilă, în clauza de neconcurenţă asumată de către intimatul pârât fiind individualizat în mod concret şi obiectiv criteriul în baza căruia despăgubirea datorată de salariat urmează să fie cuantificată.
In temeiul art. 24 din Codul Muncii, salariatul poate fi obligat la plata de daune interese corespunzător prejudiciului suferit de angajator. In speţa dedusă judecăţii, prejudiciul a fost apreciat de părţi prin introducerea în conţinutul clauzei de neconcurenţă a valorii despăgubirii ce urmează sa fie achitată în cazul nerespectării obligaţiilor asumate.
In baza principiului libertăţii contractuale şi a egalităţii drepturilor considerăm că inserarea în contractul individual de muncă a unei clauze care să stabilească în mod clar valoarea despăgubirilor este legală. Practica judiciară este constantă în a aprecia că o astfel de clauză este permisă de lege, nefiind interzisă în mod expres. In momentul încheierii contractului individual de muncă pârâtul ar fi trebuit să semneze în cunoştinţă de cauză şi să-şi asume efectele semnării unui act. Nu se poate susţine doar că părţile nu negociază de pe poziţii de egalitate, în lipsa unor minime dovezi că libertatea de voinţa a salariatului a fost restrânsa în mod abuziv de către angajator.
Instanţa de fond ar fi trebuit să cenzureze solicitarea apărătorului în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată şi să stabilească un onorariu rezonabil. Se subliniază că diminuarea practicată de instanţa de judecată în baza unui temei legal – art. 274, alin.3 cod procedura civila nu are nimic, de a face cu desconsiderarea şi ignorarea calităţilor profesionale ale apărătorului parţii adverse.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, iar în rejudecare modificarea în tot sentinţa civilă nr. 488 din 07.03.2012 în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi obligarea pârâtului la plata sumei de 57.809 lei sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
In situaţia în care va fi respins recursul formulat, solicită admiterea cererii de diminuare a cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 274, alin.3 Cod procedură civilă.
În drept, şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 304 pct. 9, art. 304 si următoarele din codul de procedura civila, art. 21 – 24 din Codul Muncii.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă şi a dispoziţiilor legale incidente în materie sub toate aspectele de fapt şi de drept în conformitate cu disp.art.304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului dintre părţi îl constituie pretenţiile recurentei reclamante SC A. SRL de obligare a intimatului pârât C.B. la plata sumei de 57.809 lei reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea clauzei de neconcurenţă.
Temeiul acestor despăgubiri invocat în acţiune de recurenta-reclamantă este dat de actul adiţional la contractul individual de muncă nr.39573/2.12.2007 prin care părţile au convenit asupra unei clauze de neconcurenţă.
În conţinutul actului adiţional susmenţionat s-a instituit o clauză de neconcurenţă conform căreia angajatului îi era interzis să presteze activităţile menţionate la art.1 din acelaşi act la alte societăţi şi având acelaşi obiect de activitate similară cu cel al angajatorului, societate care există în acest moment sau care se vor înfiinţa în viitor, pentru o perioadă de un an de la data încetării contractului individual de muncă.
În acelaşi act adiţional este prevăzut că angajatul va putea să exonereze angajatul de obligativitatea de neconcurenţă printr-o notificare transmisă angajatului la data încetării contractului individual de muncă.
Astfel, la data de 14.08.2010 contractul individual de muncă al intimatului pârât a încetat în temeiul art.79 din Codul muncii aşa cum rezultă din decizia nr.439/10.08.2010 .
Prin notificarea nr.785/16.12.2012 societatea recurentă a înţeles să renunţe la aplicarea clauzei de neconcurenţă începând cu data de 1.01.2011, data de la care s-a stipulat expres că pârâtul este exonerat de obligaţia de neconcurenţă faţă de societate, iar aceasta va sista plata corelativă a indemnizaţiei de neconcurenţă.
Problema ce trebuie analizată dacă în perioada 14.08.2010 – 01.01.2010 intimatul pârât a respectat sau nu clauza de neconcurenţă.
Conform contractului individual de muncă nr.24831/18.10.2010 intimatul pârât a fost angajat la SC M.CAR SRL Galaţi în funcţie de director tehnic.
Or, pe perioada în care clauza de neconcurenţă şi-a produs efectele intimatul a fost angajatul SC M.CAR SRL Galaţi, acesta respectând obligaţiile asumate în baza clauzei de neconcurenţă, deşi societatea angajatoare avea obiect de activitate diferit faţă de cel al recurentei funcţia ocupată de director tehnic implica alte atribuţii şi în acest domeniu decât cel de director vânzare care era vizat de clauză.
Este adevărat că intimatul pârât s-a angajat ca reprezentant vânzări la SC G.B. SRL, societate ce se află pe lista de societate concurentă, având arie de acoperire şi implicit piaţă de desfacere în Galaţi şi alte judeţe limitrofe însă după data de 1.01.2011, dată la care recurenta l-a exonerat în mod expres de obligaţia de neconcurenţă, aşa cum rezultă din notificarea nr.785/16.XI.2010.
În ipoteza în care intimatul s-a prezentat cu ofertă de produse similare cu cele comercializate de societatea recurentă în calitate de reprezentant al SC G. B. SRL la SC T. M. SRL şi Y. SRL, oferta nu era valabilă deoarece acesta nu avea calitatea de angajat al firmei respective.
Potrivit conţinutului clauzei, salariatul s-a obligat să nu fie angajat de un concurent, entitate cu obiect de activitate similar celui aparţinând angajatorului sau aplicaţiilor acestuia, inclusiv fără limitare, în măsura în care concurenţii desfăşoară activităţi pe teritoriul României, în perioada de neconcurenţă.
Realizând o interpretare a acestei clauze din perspectiva întinderii sale, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a reţinut respectarea clauzei de neconcurenţă prin angajarea reclamantului la o societate concurentă ce desfăşoară activitate similară cu cele realizate de recurentă, după ce şi recurenta a renunţat expres că înţelege să-l exonereze pe intimat de obligaţia de neconcurenţă.
Pentru considerentele expuse mai sus primul motiv de recurs nu este întemeiat.
Prin hotărârea recurată instanţa de fond nu a respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pe considerentul că prejudiciul nu există sau nu a fost dovedită întinderea acestuia.
Aşa cum rezultă din considerentele hotărârii recurate instanţa de fond a respins cererea recurentei de obligarea intimatului la plata sumelor cu titlu de prejudiciu pentru încălcarea clauzei de neconcurenţă cu motivarea că efectele clauzei de neconcurenţă încetaseră la o dată anterioară celei încadrării în muncă a intimatului la societatea concurentă.
Pentru aceste considerente, acest motiv de recurs nu este întemeiat.
Nici ultimul motiv de recurs nu este întemeiat.
Este adevărat că potrivit art.274 alin.3 Cod proc.civilă, judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabelul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Însă, cheltuielile efectuate în prezenta cauză de partea adversă au fost corect stabilite de instanţa de fond având în vedere complexitatea acţiunii şi valoarea litigiului şi în consecinţă, dispoziţiile legale menţionate nu devin incidente în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus şi văzând disp.art.312 alin.1 C.pr.civilă instanţa va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
În baza disp.art.274 C.pr.civilă ca parte căzută în pretenţii va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu apărător conform chitanţelor depuse la dosar.
