Aplicarea a două sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea a două contravenţii distincte. Legalitatea procesului-verbal de contravenţie
O.G. nr. 2/2001, art. 10 alin. (1) şi (2)
Nu sunt încălcate dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001 în cazul în care, astfel cum reiese din procesul-verbal, agentul constatator a reţinut în sarcina conducătorului auto două fapte contravenţionale, respectiv depăşirea cu mai mult de 50 km/h viteza legală maxim admisă pe sectorul de drum unde acesta a fost oprit şi, de asemenea, nu a avut asupra sa permisul de conducere, însă a aplicat şi două sancţiuni contravenţionale principale, respectiv amenda pentru prima faptă şi avertismentul pentru cea de-a doua, astfel că sancţiunile au fost legal individualizate şi aplicate, iar măsura complementară a reţinerii permisului este atrasă şi aplicată, de asemenea, legal datorită primei fapte contravenţionale menţionate, astfel că procesul-verbal este legal încheiat.
Trib. Bucureşti, s. a IX-a cont. adm. şi fisc., dec. civ. nr. 2484 din 22 iulie 2009, nepublicată
Prin cererea înregistrată sub nr. 2648/1748/CV/2008, recurentul N.M. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3402 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 2648/1748/2008, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul General al Poliţiei Române, Serviciul Poliţie Autostrăzi, solicitând anularea
procesului-verbal ca nelegal şi netemeinic. In motivarea cererii, petentul-recurent arată că în mod greşit instanţa de fond a respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 0846927 din 30 iunie 2008, încheiat de intimat, în condiţiile în care acesta este nelegal, fiind întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001, întrucât, deşi în sarcina sa au fost reţinute doua fapte contravenţionale, s-a aplicat o singură amendă rezultantă de 750 lei,
ceea ce atrage nulitatea absolută a actului astfel încheiat. In plus, sub aspectul temeiniciei acestuia, petentul arată că a contestat viteza indicată de agentul constatator pe motiv că s-a încălcat prezumţia de nevinovăţie într-o procedură contravenţională şi în mod eronat instanţa de fond a reţinut că ar fi recunoscut fapta, deoarece a semnat procesul-verbal, faptă care de altfel a fost săvârşită în condiţiile erorii de fapt care îi înlătură caracterul contravenţional, întrucât petentul s-a aflat în eroare cu privire la elementele drumului public, respectiv indicatorul limitare de viteza 60 km/h, la care se raportează fapta contravenţională. In drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, iar în recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând cererea formulată, sentinţa recurată şi probele administrate în cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 304 şi art. 3041
C. proc. civ. şi art. 34 din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a constatat următoarele: prin sentinţa civilă nr. 3402 din 15 decembrie 2008, pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. 2648/1748/2008, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul General al Poliţiei Române, Serviciul Poliţie Autostrăzi, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de recurentul N.M. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr. 0846927 din 30 iunie 2008, încheiat de intimat. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin procesul-verbal mai sus menţionat recurentul-petent a fost sancţionat contravenţional cu amendă şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării, întrucât, în data de 30 iunie 2008, în timp ce conducea autoturismul din direcţia Piteşti spre Bucureşti, a circulat cu viteza de 135 km/h în dreptul indicatorului „limitare de viteza 60 km/h”.
Instanţa a constatat că procesul-verbal a fost legal întocmit, iar petentul nu a administrat probe care să constituie dovezi pertinente de natură să răstoarne prezumţia relativă de temeinicie de care se bucură actul sancţionator.
Analizând recursul declarat de recurentul-petent împotriva acestei sentinţe, tribunalul a constatat că, în raport de considerentele hotărârii şi de probele administrate în cauză, acesta este nefondat pentru următoarele considerente: cât priveşte critica de nelegalitate a procesului-verbal constând în încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a constatat că aceasta nu este incidenţă în cauză, întrucât, astfel cum reiese din actul analizat, agentul constatator a reţinut în sarcina petentului într-adevăr două fapte contravenţionale, respectiv depăşirea cu mai mult de 50 km/h peste viteza legală maxim admisă pe sectorul de drum unde acesta a fost oprit şi, de asemenea, nu a avut asupra sa permisul de conducere, însă a aplicat şi două sancţiuni contravenţionale principale, respectiv amendă în cuantum de 750 lei pentru prima faptă şi avertismentul pentru cea de-a doua, astfel că sancţiunile au fost legal individualizate şi aplicate, iar măsura complementară a reţinerii permisului este atrasă şi aplicată, de asemenea, legal datorită primei fapte contravenţionale menţionate, astfel că procesul-verbal este legal încheiat.
Totodată, tribunalul a menţionat că, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, în speţă, în vederea răsturnării prezumţiei de veridicitate a
procesului-verbal, sarcina probei revine petentului. In raport de această problemă, tribunalul a constatat că, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, deşi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situaţiei de fapt şi a încadrării în drept până la proba contrară.
în analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop reglementarea şi garantarea respectării regulilor de circulaţie pe drumurile publice, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicaţii majore asupra garantării dreptului la viaţă şi la integritate al persoanelor şi bunurilor şi pentru instituirea unui climat de securitate socială, astfel că interesul societăţii în respectarea acestor reguli este de importanţă capitală.
În acelaşi timp însă, persoana sancţionată în baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001), în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, tribunalul a constatat că petentul, în speţă, nu a dovedit prin niciun mijloc de probă admis de lege că situaţia de fapt ar fi alta decât cea descrisă în procesul-verbal, deşi avea această obligaţie conform dispoziţiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ.
In acest context, tribunalul a constatat că în dosarul de fond se află atât fotografia radar care atestă viteza menţionată în procesul-verbal, cât şi buletinul de verificare metrologică a aparatului radar folosit de agentul constatator la depistarea faptei reţinute în sarcina petentului, dar şi fotografiile care dovedesc limitarea de viteză impusă pe sectorul de drum unde petentul a săvârşit contravenţia, astfel că nu se poate susţine că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ şi nu şi-a întemeiat hotărârea pe dovezile tehnice necesare constatării unei astfel de fapte contravenţionale, pe care, de altfel, nici petentul nu o contestă în fond, afirmând doar că nu a văzut panoul unde era menţionată limitarea vitezei, ceea ce nu îl poate însă exonera de răspunderea contravenţională.
In ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii contravenţionale în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, tribunalul a reţinut că amenda contravenţională aplicată este cea prevăzută de lege
şi este proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite şi nu se impune reevaluarea acesteia.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 312 alin. (1) şi (3) şi art. 3041 C. proc. civ., tribunalul a respins recursul ca nefondat, întrucât în cauză nu sunt incidente nici alte motive de nulitate absolută care să afecteze valabilitatea sentinţei recurate şi care să poată fi invocate şi din oficiu de instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
