Decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare trebuie să cuprindă obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 267 alin. (3) nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancţiunea poate fi contestată şi instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.
Secţia pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 974 din 17 decembrie 2007
Prin sentința civilă nr. 615 din 24 octombrie 2007 s-a admis excepția invocată de contestatorul I.I. și a anulat decizia nr. 199/2007 emisă de intimatul I.S.J. Vrancea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 199 din 11 septembrie 2007 contestatorul a fost eliberat din funcția de director al Școlii cu clasele I-VIII – din comuna T., județul Vrancea.
S-a mai reținut că potrivit art. 115 din Legea nr. 128/1997 personalul didactic auxiliar precum și cel de conducere din învățământ răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă sancțiunile disciplinare fiind prevăzute de art. 116 din același act normativ.
în conformitate cu dispozițiile art. 146 din Legea nr. 128/1997, în măsura în care statutul nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii, a mai reținut instanța de fond.
în acest context, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 268 Codul muncii potrivit cărora decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare trebuie să cuprindă obligatoriu sub sancțiunea nulității absolute: descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. 3 nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Nici una din aceste mențiuni nu se regăsește în decizia ce face obiectul prezentei contestații. Aceasta cuprinde înșiruirea cu caracter general a faptelor ce au determinat luarea deciziei ceea ce nu poate echivala cu o descriere a faptei care constituie abatere disciplinară astfel cum cere textul de lege citat mai sus. De asemenea, lipsește din cuprinsul deciziei termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea disciplinară poate fi contestată.
Instanța de fond a mai reținut că nici cercetarea disciplinară nu a fost întocmită în cauză cu respectarea art. 267 C.muncii .
Astfel, potrivit art. 267 pct. 2 C.muncii, în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul data ora și locul întrevederii. O asemenea convocare nu există. Invitația depusă la dosar cu nr. 3219 din 4 iunie 2007 de către intimată nu întrunește condiția prevăzută de textul de lege sus-citat, lipsind din cuprinsul acesteia ,,obiectul” convocării, astfel că petentul nu și-a putut exercita dreptul de a formula și susține apărările în favoarea sa și de a fi asistat de către un reprezentat al sindicatului al cărui membru este, drepturi prevăzute de dispozițiile art. 267 pct. 4 C.muncii.
S-a mai reținut de instanța de fond că nici chiar invocarea calificativului ,,nesatisfăcător” nu poate fi luată în considerare în condițiile în care acest calificativ a fost acordat în ședința din 10 septembrie 2007 a Consiliului de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea (cu o zi înaintea emiterii deciziei) fără a-i acorda posibilitatea celui evaluat de a contesta acest calificativ în conformitate cu metodologia de evaluare a directorilor și directorilor adjuncți de la unitățile de învățământ.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs intimatul I.S.J. Vrancea considerând-o nelegală.
Analizând hotărârea instanței de fond în raport de probele dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, de criticile formulate de recurentul – intimat, curtea a constatat că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală, astfel că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, conform dispozițiilor art. 268 C.muncii , decizia de aplicare a sancțiunii disciplinare trebuie să cuprindă obligatoriu, sub sancțiunea nulității: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute de art. 267 alin. (3) nu a fost efectuată cercetarea, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Or, așa cum a reținut și instanța de fond și rezultă și din probele dosarului, aceste condiții obligatorii imperative nu au fost îndeplinite, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentului-intimat.
Așa cum a arătat instanța de fond, decizia cuprinde o înșiruire a actelor prin care s-ar fi constatat deficiențele grave în activitatea managerială a contestatorului în funcția de director. Or, nu-i suficient să menționezi la general „deficiențe grave în activitatea managerială” fără a le descrie în concret faptele ce constituie aceste deficiențe grave.
De asemenea, se face o înșiruire a mai multor dispoziții legale încălcate din diferite acte normative, dar nu se arată în ce constă aceste deficiențe raportat la dispozițiile legale pretins încălcate.
Așa cum s-a menționat mai sus, descrierea faptei ce constituie abatere disciplinară raportat la actul normativ încălcat, este o obligație imperativă, prin aceasta dându-i-se posibilitatea salariatului să se apere împotriva faptelor reținute, decizia fiind actul care reține pentru ce abatere a fost sancționat și pe care o contestă, astfel că nu-i suficient și nici legal ca aceste pretinse abateri să fie menționate numai în actele menționate de recurentă.
Adresa nr. 3219 din 4 iunie 2007 prin care recurenta susține că l-a invitat pe contestator la cercetarea disciplinară și că aceasta ar îndeplini condițiile legale în sensul că ar menționa data, ora, locul și obiectul, așa cum corect a reținut și instanța de fond, nu întrunește condițiile legale prevăzute de lege, astfel că nu pot fi primite aceste susțineri ale recurentului.
Invitația trebuie să menționeze în concret „obiectul” cercetării disciplinare pentru că de asemenea salariatul trebuie să știe pentru ce este cercetat și să-și poată formula apărările personal sau prin reprezentant. Or, menționarea la general „pentru clarificarea problemelor apărute în școala dumneavoastră în ultima perioadă” nu poate fi reținut ca un obiect cert.
Dacă contestatorul a refuzat să dea notă explicativă trebuie arătat în decizie pentru a se motiva de ce nu s-au luat în considerare apărările lui.
Eliberarea din funcție a contestatorului s-a făcut pentru abatere disciplinară iar nu pentru calificativul „nesatisfăcător” pentru că altfel concedierea se făcea în alte condiții.
Instanța de fond nu a reținut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 60 lit. a) C.muncii.
