La o examinare mai atentă a situaţiei din unitate (număr de angajaţi, situaţia economico-financiară), se constată o necorelare între temeiul desfacerii contractului individual de muncă, respectiv art. 68 lit. b) reţinut de instanţa de fond, în raport de numărul de angajaţi relevat de organigramă şi prevederile art. 69 lit. b) C.muncii.
S-a impus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea pe fond, iar cu această ocazie urmează ca instanţa de fond să clarifice aceste aspecte, încât să se evite neconcordanţele dintre motivarea în drept şi considerentele sentinţei.
Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 120 din 5 februarie 2008
Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată sub nr. 5545/86/2007 la Tribunalul Suceava, reclamantul P.F., în contradictoriu cu SC M. SA Suceava a solicitat anularea deciziei nr. 168 din 8.08.2007, obligarea la plata drepturilor salariale aferente lunilor iulie și august 2007, a indemnizației de concediu de odihnă, a compensării bănești a două zile de concediu, la plata primei de vacanță, a tichetelor de masă pentru luna august și a contribuțiilor la bugetul de stat pentru lunile iunie, iulie, august.
Ulterior, reclamantul și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat și plata daunelor determinate de concedierea ilegală.
în motivarea contestației, reclamantul a arătat că decizia atacată emisă de Consiliul de Administrație în baza unei hotărâri anterioare, nu are temei legal, nu a fost respectat termenul de preaviz și dată cu încălcarea art. 67 C.muncii .
De asemenea, nu i-a eliberat dovada achitării contribuțiilor la bugetul asigurărilor de stat.
în final, același reclamant a arătat că întrucât decizia nu a fost ștampilată de angajator, nu poate beneficia de ajutor de șomaj, iar în realitate concedierea dispusă a fost o decizie de concediere colectivă și nu individuală.
în întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea contestației ca nefondată, cu motivarea că măsura concedierii reclamantului s-a dispus urmare a hotărârii Consiliului de Administrație de reducere a personalului, nefiind efectuată în cauză o concediere colectivă, ci individuală, fiind concediate 23 de persoane.
Aceeași pârâtă a arătat că măsura concedierii a fost dispusă urmare a situației financiare deficitară a societății, achitându-i-se contestatorului toate drepturile salariale pentru luna iulie 2007 și tichetele de masă pentru luna august, celelalte drepturi salariale fiind incluse în lichidarea de pe luna august.
După certificarea și analizarea probatoriului administrat în cauză, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat decizia nr. 168 din 8.08.2007 emisă de intimată, a dispus reintegrarea contestatorului și drepturile salariale de la data de 1.08.2007 și până la reintegrarea efectivă.
Prin aceeași sentință pârâta a fost obligată să-i plătească contestatorului indemnizația aferentă concediului de odihnă și prima de concediu pentru anul 2007.
Cererile privind virarea contribuțiilor la bugetul de stat și plata daunelor morale au fost respinse ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că măsura concedierii reclamantului s-a dispus în baza art. 65 lit. c), art. 55 lit. c) și 58 alin. (1) C.muncii și în baza Hotărârii Consiliului de Administrație.
în opinia unității, temeiul legal al desfacerii contractului l-a constituit art. 65 C.muncii , urmare a desființării locului de muncă ocupat de salariat.
Prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 7.08.2007 s-a decis reducerea personalului societății cu un număr de 38 de persoane.
Or, în conformitate cu dispozițiile art. 68 lit. b) C.muncii, dacă angajatorul disponibilizează cel puțin 10% din angajați atunci când numărul acestora depășește 100 și este mai mic de 300, vorbim despre o concediere colectivă.
Potrivit organigramei din 30.06.2007 societatea pârâtă figura cu 249 angajați, iar după data de 21.08.2007 mai figura cu 162 angajați.
Drept consecință, dacă s-ar avea în vedere numai numărul de angajați pentru care s-a luat măsura reducerii de personal se constată că acesta se încadrează în dispozițiile art. 68 lit. b) C.muncii, nemaiținând cont de ceilalți salariați, cărora le-au încetat sau li s-a desfăcut contractele de muncă pentru alte considerente.
în aceste condiții, fiind vorba de o concediere colectivă, angajatorul avea obligația de a da curs dispozițiilor art. 69 și urm. C.muncii, respectiv de a iniția consultări cu sindicatul sau cu reprezentanții salariaților cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective, la atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale, să notifice măsura concedierii inspectoratului teritorial de muncă și agenției teritoriale a forței de muncă.
Cum decizia nr. 168 din 8.08.2007 a fost emisă cu nerespectarea acestor dispoziții legale, instanța de fond, în temeiul art. 76 C.muncii , a dispus anularea acesteia și reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior.
Consecință a anulării deciziei s-a făcut aplicare și a dispozițiilor art. 78,art. 154,art. 145,art. 61 și art. 141 alin. (4) C.muncii , referitoare la drepturi salariale, indemnizația de concediu de odihnă, prima de vacanță și concediu de odihnă compensat.
împotriva sentinței a declarat recurs SC M. SA Suceava pe care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
în drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
în dezvoltarea motivelor, recurenta a arătat că greșit prima instanță a reținut în cauză că în unitate a fost o concediere colectivă, în realitate reducerea personalului în societate s-a datorat restrângerii de activitate ca urmare a dificultăților economice și de greutățile financiare datorită ritmului scăzut al investițiilor din ultimii ani, reducerea volumului de vânzări la mașini unelte pe piața internă și care a influențat negativ disponibilitățile bănești în contul societății pârâte.
Verificând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs și prevederile legale în materie, curtea constată că recursul este întemeiat.
Astfel, în preambulul deciziei de concediere se prevede că încetarea contractului de muncă are temei legal dispozițiile art. 65 lit. c) C.muncii.
Prevederile acestui articol vizează concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.
în opinia instanței de fond, natura concedierii dispusă de societate s-ar încadra în dispozițiile art. 68 lit. b) C.muncii, criteriul avut în vedere fiind al numărului de angajați.
în atare condiții a avut loc o concediere colectivă, unde angajatorul avea obligația de a da curs dispozițiilor art. 69 și urm. C.muncii.
Ori, decizia contestată a fost emisă fără respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 69 C.muncii , încât contestația a fost admisă, iar decizia de concediere anulată.
Anularea a avut drept efect și asupra drepturilor de care contestatorul a fost frustrat, fiind repus în situația anterioară.
Aceeași instanță reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 68 lit. b) C.muncii, dacă angajatorul disponibilizează cel puțin 10% din angajați, atunci când numărul acestora depășește 100 și este mai mic de 300, vorbim despre o concediere colectivă.
Or, potrivit organigramei din 30.06.2007, societatea pârâtă figura cu 249 angajați, iar după data de 21.08.2007 mai figura cu 162 angajați.
La o examinare mai atentă a situației din societate (număr angajați, situație economico-financiară) se constată o neconcordanță, o necorelare între motivul desfacerii contractul individual de muncă, temeiul legal respectiv art. 68 lit. b) reținut de instanță, în raport de numărul de angajați relevat de organigramă și prevederile art. 69 lit. b).
Drept consecință, cu ocazia soluționării cauzei pe fond aceste aspecte trebuiau clarificate, armonizate, încât să se evite disparitățile dintre motivarea în drept și considerentele hotărârii.
Nelămurindu-se explicit aceste aspecte, hotărârea primei instanțe a fost dată cu necercetarea fondului, ceea ce în temeiul art. 312 pct. 3 C.proc.civ. a atras casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
